Victor Brauner – Brâncuși, Sărutul și uniunea contrariilor

Expozițiile – consacrate prima operei lui Victor Brauner și cea de-a doua creației brâncușiene – care au avut loc anul trecut la Muzeul Național de Artă din Timișoara au însemnat pentru publicul din România o primă apropiere de arta lui Victor Brauner și o nouă perspectivă în cunoașterea operei lui Brâncuși. Victor Brauner este reprezentat pentru întîia oară în România prin lucrări exemplare ale întregii sale creații, de la debutul pe scena avangardei românești pînă la ultimele lucrări realizate în 1965 și expuse la Galeria Alexandre Iolas din Paris în 1966, an în care artistul se stinge din viață. Despre relația dintre cei doi artiști aflăm, din catalogul dedicat operei lui Victor Brauner, că în 1930 pictorul „îi frecventează pe artiștii români care locuiesc în Paris: Brâncuși, Fondane și Jacques Hérold. Îl ajută pe Brâncuși la treburile gospodărești“ (Victor Brauner: Invenții și magie, ediție Art Encounters / Centre Pompidou, 2023).

În 1930, Victor Brauner se află pentru a doua oară la Paris, unde îl vizitează în repetate rînduri pe Constantin Brâncuși, care îi încredințează un aparat fotografic. În cursul unei plimbări pe străzile Parisului, pictorul realizează o fotografie considerată mai tîrziu una dintre premonițiile accidentului care avea să-l priveze de ochiul stîng în anul 1938. O secvență de film din atelierul sculptorului în timpul unei întîlniri între prieteni îl arată pe Brauner împreună cu soția sa Margit într-o scenă în care tînărul cuplu se află în prim-plan. Într-o fotografie păstrată astăzi la Arhiva Bibliotecii Kandinsky de la Centrul Pompidou, Margit și Victor Brauner apar alături de Brâncuși și de cățelușa lui Polaire. În timpul repetatelor vizite în atelierul din Impasse Ronsin, Brauner a avut ocazia de a se familiariza cu opera sculptorului și a putut vedea Sărutul, una dintre variantele sculpturii din anul 1907 care avea să fie considerată „prima reprezentare în trei dimensiuni a artei moderne“. El a asistat probabil la discuțiile pe care sculptorul le purta cu prietenii care-l vizitau la atelier și a putut afla despre „inițierea“ lui Brâncuși în tainele alchimiei de către prietenul său Marcel Duchamp (Cristian-Robert Velescu, Avant-gardes et modernités, Editura Institutul Cultural Român, 2013). Stilizarea cuplului îmbrățișat în Sărutul și relația lui Brâncuși cu alchimia aveau să-i inspire tînărului pictor o serie de lucrări al căror conținut trimite la alchimie, cu deosebire cele avînd ca temă „uniunea contrariilor“, interes pe care-l va împărtăși apoi cu André Breton și membrii grupului suprarealist. Operațiile alchimice, pentru care suprarealiștii manifestă un viu interes, conduceau la prefigurarea misterioasei uniuni dintre cele două principii, masculin și feminin. Pe calea scrierilor romanticilor germani, pentru care androginul (bărbat și femeie) reprezenta omul desăvîrșit al viitorului, vechile texte se numără printre sursele de inspirație ale creatorilor suprarealiști. În Banchetul, „primul om“, a cărui formă era „sferică“ și pe care Platon îl descrie, era androgin, imagine a desăvîrșirii. În scrierile filozofilor naturii din Renaștere, androginul devine modelul ideal al unui nou tip de umanitate. O nouă „epocă de Aur“, pe care Breton o anunță, este întoarcerea la „starea paradiziacă“, iar figura androginului în creațiile suprarealiste este emblema unei lumi viitoare.

Tema „dublului“ reprezentînd cînd lupta dintre contrarii, cînd uniunea lor străbate întreaga operă brauneriană. În 1930, an în care Brauner îl vizitează în repetate rînduri pe Brâncuși, tabloul intitulat Piatra filozofală, urmat zece ani mai tîrziu de un al doilea purtînd același titlu, anunță interesul pe care artistul avea să-l manifeste de-a lungul anilor pentru alchimie. În 1938, o schiță în ulei interpretează Sărutul, sculptura lui Brâncuși, prin „uniunea“ a două profiluri îngemănate într-un unic portret. În opera brauneriană, îmbrățișarea cuplului simbolizează fuziunea celor două principii masculin și feminin și realizarea rebis-ului sau desăvîrșirea ființei căutată de alchimiști. Tabloul Nașterea materiei din anul 1940 înfățișează corpul unui hibrid împărțit în două jumătăți egale. Colorată în roșu și albastru (foc și apă), figura androgină din tablou este prevăzută cu atributele solare și lunare și cu un cap de animal, pentru a trimite la o „lume a începuturilor“ și la descrierea „spiritului primordial“ din vechile texte. Androginul este arhetipul umanității situate în afara istoriei, al unei lumi „primitivă“ sau „paradiziacă“, pentru care existența umană se afla în armonie cu întregul Univers, scrie Mircea Eliade în Mitul eternei reîntoarceri. Plecînd de la ideea că în orice chip există două fețe, una întoarsă către exterior, cealaltă către interior, în sculptura Semn, realizată de Brauner în 1945, „dublul“ apare sub forma a două capete suprapuse, unul cu ochii deschiși, celălalt cu ochii închiși, pentru a simboliza uniunea dintre realitate și vis, dintre vizibil și invizibil, dintre conștient și inconștient. Realizată în ghips, apoi în bronz aurit, sculptura trimite la opera brâncușiană. Ea se numără printre cele cîteva lucrări tridimensionale realizate de artist în decursul anilor 1940 cu ajutorul prietenului și colaboratorului său, sculptorul de origine germană Michel Herz. Sculpturile, realizate între 1942 și 1945 în mai multe variante, Semn (ghips și bronz aurit), Tot in Tot (ghips, bronz aurit și bronz patinat), Conglomeros (ghips) și Număr (ghips), marchează fiecare „punctul de vîrf“ sau „finalul“ unui ciclu de lucrări pe care artistul îl considera de o deosebită importanță. În 1943, o mică statuetă, Dublă vivificare, este singura lucrare modelată de artist în care asocierea roșului cu albastrul trimite la dualismul elementar, simbolizînd deopotrivă „întîlnirea“ dintre conștient și inconștient. Omulețul din lut este figura cu care artistul se identifică evocînd propriile sale forțe creatoare. În același an, „căsătoria alchimică“, cea a principiilor contrarii, este punctul de plecare în elaborarea unei noi tehnici picturale. Albul hîrtiei și negrul cernelii „unite“ printr-un liant, ceara de albine, conduc la ceea ce Brauner numește „nunta chimică și optică“, sau noua tehnică folosită în desenul cu lumînarea și în pictura în ceară. În tabloul intitulat Îndrăgostiții, mesageri ai numărului din anul 1947, figura Scamatorului din jocul de Tarot, reprezentare a literei Alef, apare alături de Papesa reprezentînd litera Beta, pentru a simboliza egalitatea și unificarea în dragoste a principiilor masculin și feminin. Uniunea celor două principii este prefigurată în tabloul Ceremonie (1947) în care cuplul înlănțuit, soarele și luna, apa și focul amintesc de vechi ritualuri din diferite culturi de la care Brauner se inspiră. Ceremonia este reluată ca o concluzie a parcursului urmat artist în Tabloul autobiografic ultratablou biosensibil din anul 1948, un curriculum care înfățișează evenimente reale și imaginare, asociind imaginea și cuvîntul scris. Lumea conturată în pictură este o lume în care vizibilul şi invizibilul coabitează, „entităţi“ opozabile sau unite într-un „binom“, prefigurare androgină a unei existenţe ideale. În 1957, tablourile Realizarea cuplului și Realizarea spațiului dragostei reiau contururile Sărutului într-un nou ciclu de lucrări. Conștiința civilizatoare, tablou realizat în 1961, este portretul imaginar al „omului ideal“ proiectat în lumea reprezentărilor artelor primare. În același an, Cele patru fețe cardinale într-o singură față anunță ultimul ciclu de lucrări realizat de artist în 1965, Mitologie și Sărbătoarea Mamelor, prin care pictura și relieful sculptat sînt reunite. În Tabloul cu patru picioare, reprezentînd anotimpurile și elementele primordiale, „cele patru fețe cardinale“ sînt încastrate într-un pătrat așezat în pîntecul unui hibrid care asociază figura umană și un patruped pentru a simboliza originea tuturor lucrurilor. Încadrat de șarpele alchimic (Ouroboros), simbol al timpului infinit și al eternei reîntoarceri, lucrarea intitulată Sfîrșitul și începutul este prefigurarea „ființei duble“ care amintește de Janus bifrons, zeu al porților deschise către trecut și către viitor. Trimițînd la vasul ermetic în care au loc prefacerile alchimice, Athanorul simbolizează uniunea contrariilor pentru a reprezenta „finalul“ parcursului urmat de artist și pe cel al traiectoriei unei mitologii personale, reale și imaginare. Diferit colorată, rama trilobată a lucrării trimite la cele trei etape ale parcursului alchimic, nigredo, albedo și rubedo, amintind totodată de Templul (Temple de la délivrance) pe care Brâncuși ar fi urmat să-l construiască pentru maharajahul Yeshwant Rao Holkar din Indore, proiect care nu a fost realizat. În proiect, Coloanele Sărutului sînt asociate cu trei Păsări în zbor care urmau să fie realizate prima din marmură neagră, cea de-a doua din marmură albă și cea de-a treia din bronz aurit (Doina Lemny, Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele, Fage, 2012). Cupa dragostei din seria Mitologiei este reprezentarea uniunii contrariilor în vasul alchimic și chezășia găsirii „pietrei filozofale“. Îmbrățișarea cuplului introdus într-o formă dreptunghiulară și stilizarea geometrică a motivului cadrului sculptat trimit la diferitele variante ale Sărutului din opera lui Constantin Brâncuși. Sărutul în opera brâncușiană și uniunea contrariilor în cea a lui Victor Brauner traversează întreaga creație a fiecăruia dintre cei doi artiști.

Foto: 1 Brâncuși, Sărutul,

Foto 2: Fără titlu, 1938