În timp ce fostele sale paciente caută încă răspunsuri în fața unei Justiții suspendate în lentoare, Cristian Andrei își continuă netulburat predicile nocturne pe TikTok. Pe 31 august, la adăpostul orei 21, cel deconspirat recent de investigația video Molia, realizată de PressOne, sub eticheta unui sever derapaj profesional și moral, împărțea din nou rețete metafizice de viață. Într-un exercițiu de pur cinism administrat cu zîmbetul pe buze, personajul ignoră metodic valul de critici din comentarii, glisînd suveran în fața unui public captiv.
Această scenă nu este doar un detaliu izolat din online, ea deconspiră eșecul structural al mecanismelor noastre de imunitate morală. Documentarul Molia a pus reflectorul pe o realitate sordidă, demascînd abuzul de putere camuflat sub masca compasiunii terapeutice. Cu toate acestea, ecranul vertical al telefonului devine un nou amvon de pe care impostura își livrează neatinsă discursul de consum.
Într-o cultură a algoritmului care premiază insolența și penalizează memoria, trecutul recent este dizolvat instantaneu în fluxul continuu de conținut, transformînd culpele grave în simple chestiuni de „opinie” sau „perspectivă personală”. Sfidarea pe care o afișează acest personaj se hrănește direct din complicitatea unui public guvernat de o acută disonanță cognitivă. Pentru acești oameni, prăbușirea idolului ar însemna, implicit, prăbușirea propriei lor judecăți axiologice. Este mult mai confortabil să agresezi verbal un străin în secțiunea de comentarii decît să accepți că ai fost victimă, timp de un sfert de secol, a unei charisme de carton. Acești fani nu caută adevărul, ci un anestezic existențial. Ei dezvoltă o formă de sindrom Stockholm colectiv în care abuzatorul este învestit cu atribute salvatoare, în timp ce victimele reale sînt exilate în rolul inamicilor care „strică atmosfera”. Agresivitatea cu care își apără liderul demonstrează că manipularea profundă nu lasă doar urme de credulitate, ci atrofiază însăși capacitatea de empatie a publicului, făcîndu-l imun la suferința femeilor abuzate.
Absurdul atinge însă cote paroxistice cînd privim dincolo de ecran, în zona birocrației corporatiste care ar trebui să gestioneze etica publică. Asistăm la un ping-pong ridicol al iresponsabilității instituționale. Colegiul Psihologilor ridică din umeri pentru că personajul nu deține acreditările lor oficiale pentru a practica psihoterapia, în timp ce Colegiul Medicilor privește detașat un psihiatru care a ales calea ambiguă a „consilierii” tocmai pentru a fenta codurile deontologice stricte ale breslei. Această zonă gri, acest no man’s land în care oricine își poate asuma titluri de vindecător pe Internet fără ca vreo comisie de disciplină să poată interveni eficient, este paradisul impostorilor. Cînd instituțiile care garantează siguranța actului terapeutic se baricadează în spatele unor chichițe legislative, ecranul de TikTok devine cabinetul privat al unui sistem profund corupt. În tot acest tablou al disoluției, marea absentă rămîne instituția statului român. Lentoarea și paralizia autorităților depășesc faza simplei incompetențe administrative și intră în teritoriul complicității morale. Ministerele și instanțele par încremenite într-o birocrație rigidă, incapabile să reacționeze în timp real la fenomene care distrug vieți sub ochii noștri.
În timp ce alte state penalizează drastic exercitarea fără drept a unei profesii și abuzul de încredere, în România legea pășește cu picioare de plumb, lăsînd un vid imens în care agresorii își pot spăla imaginea prin transmisiuni live. Nu asistăm doar la spectacolul unui om care refuză să coboare de pe scenă, ci la capitularea totală a instituțiilor în fața cinismului și a algoritmului. Atîta timp cît autoritățile vor considera că abuzul online sau impostura academică sînt doar „probleme de Internet”, ecranele noastre vor continua să găzduiască astfel de monologuri. Iar întrebarea cu adevărat înfiorătoare nu este cum de mai are acest om îndrăzneala de a vorbi, ci cum de statul român îi asigură, prin pasivitatea sa, toate condițiile pentru a o face în continuare.
Lorena Istrate este absolventă a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, specializarea Media Digitală, a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Credit foto: Wikimedia Commons
