O fotografie din casa pe care Jacqueline și Victor Brauner o achiziționează în Normandia la începutul anilor 1960 este mărturia pasiunii cu care artistul, începînd cu anii 1950, a colecționat obiecte rituale extra-europene. În fotografie, obiectele, aparținînd unor culturi și zone geografice diferite, cu deosebire din Africa și Oceania, sînt alăturate lucrărilor artistului, alăturare în care Brauner vede posibilitatea instituirii unui dialog între două lumi diferite și totuși asemănătoare. Obiectele devin „intermediarii“ între lumea sensibilului și cea a visului și a viziunii.
Odată cu descoperirea obiectelor de cult extra-europene de către artiștii aparținînd curentelor moderniste de la începutul secolului XX, realizările creatorilor anonimi, numite „obiecte primitive“, aveau să fie propuse amatorilor în galerii renumite. Printre colecționarii obiectelor provenite din Africa și Oceania se numărau Gauguin, Matisse, Derain, Vlaminck, Picasso, Apollinaire, apoi Tristan Tzara, Paul Éluard și André Breton, ale căror colecții au fost expuse și publicate în repetate rînduri. Pentru suprarealiști, forța expresivă a obiectelor magice și funcționarea simbolică atribuită lor reprezentau un bogat repertoriu de forme care avea să fie asociat creației suprarealiste. Alegerea suprarealiștilor reflectă renunțarea voită la criteriile estetice în favoarea aparenței de bricolaj a obiectelor, cît și căutarea originii lor în vise, fantasme, inconștient. În 1936, „arta primitivilor“ și creațiile suprarealiste sînt alăturate în Expoziția suprarealistă de obiecte care a avut loc la Galeria Charles Ratton din Paris. Dezvăluind un subtil joc al corespondențelor, tablourile aflate în atelierul lui Breton, semnate de Joan Miró, Francis Picabia, Alberto Giacometti și Victor Brauner, sînt asociate cu obiectele „primitive“ ce formează „peretele“ care se află astăzi în expunerea permanentă a Centrului Pompidou.
Pentru Victor Brauner, un prim contact cu arta extra-europeană a avut loc odată cu debutul său pe scena avangardei românești cu ocazia primei expoziții internaționale de artă plastică din România organizată de revista Contimporanul în anul 1924, unde tînărul pictor expune alături de artiști de renume internațional, Paul Klee, Kurt Schwitters, Hans Arp și Constantin Brâncuși. Din expoziție, organizată în „stil dadaist“, făceau parte o serie de „obiecte primitive“ prezentate în ambianța creată de ritmurile unei orchestre de jazz venite special la București cu această ocazie. Muzica, dansul și poezia „neagră“ se numărau printre manifestările grupului dadaist de la Zürich unde, acompaniat de sunetul tobelor lui Richard Huelsenbeck, Tristan Tzara recita poeme sau „cînturi“ de inspirație africană. Elogiind atît arta populară, cît și pe cea tribală, Marcel Iancu realizează o serie de măști confecționate din diferite materiale. Tabloul pictat de Victor Brauner în anul 1934, Forța de concentrare a Domnului K., prezentat în cadrul primei sale expoziții personale de la Paris la Galeria Pierre (Pierre Loeb), amintește de statuara zeității A’a din insula Rurutu, adusă în Europa în secolul al XIX-lea de misionarii britanici. Nu se știe dacă Brauner cunoștea statuara expusă la British Museum din Londra și reprodusă adeseori în diverse publicații, dar asemănarea frapantă a Domnului K. cu figurina polineziană corespunde teoriilor privind analogiile dintre diferitele creații îndepărtate geografic și temporal. Cînd, în 1938, pictorul părăsește definitiv România pentru a se instala la Paris, este urmat de tînărul poet Gellu Naum, care se întoarce în țară în anul 1939, luînd cu sine o figurină rituală din Gabon drept prețioasă amintire a interesului manifestat de pictor și de poet pentru artele primare. Între anii 1942 și 1945, exilat într-un sat din munții Alpi, Victor Brauner, lipsit de materialele de pictură, realizează o serie de obiecte din diverse alte materiale, pietre, lut, ghips, sîrmă, miez de nucă și ceară de albine, care amintesc de asamblajele din care sînt alcătuite obiectele ceremoniale din culturile primitive. O figurină modelată în ghips, Dublă vivificare (1943), trimite la idolii arhaici venerați în diverse ritualuri. Corpul micului „idol“ colorat în roșu și albastru este prevăzut cu două sexe și paisprezece perforații care permit circulația „fluidelor vivificatoare“. Brauner conferă statuarei sale „forțe benefice“, asemănînd-o cu obiectele arhaice rituale, protectoare. „El s-a recunoscut cu totul, într-o comunitate de gîndire, de suferință și de exaltare, în rîndul magicienilor unor civilizații îndepărtate sau dispărute“, afirmă Didier Semin, autorul unei importante monografii consacrate pictorului. Expresie a ceea ce a fost numit „miraculos surprinzător“, obiectul intitulat Lup-masă (1939-1947) este hibridul care avea să fie expus pentru întîia oară la expoziția Suprarealismul în 1947 de la Galeria Maeght din Paris într-un spațiu amenajat în chip de „altar“ consacrat operei lui Victor Brauner. Pentru André Breton, Lupul-masă reprezenta revenirea la primitivismul integral.
Un an mai tîrziu, artistul inițiază ciclul de lucrări intitulat Mamalie sau Mamalogie în care „mamele“, simbolizînd principiul feminin, sînt reprezentări stilizate ale elementelor Naturii. În 1954, tabloul Preludiu la o civilizație, în care figurile hieratice închise în contururile unui animal dezvăluie apropierea viziunii artistului de cea a „primitivilor“, amintește de picturile pe piele de bizon amerindiene în care „figurile“ (oameni și animale) sînt semnele unei scrieri codificate prin care sînt povestite întîmplări eroice legendare. Între anii 1955 și 1965, Brauner achiziționează șaizeci și unu de obiecte cu precădere din Africa și Oceania, printre care un număr de treizeci și cinci de piese, statuete, măști și arme ceremoniale din Camerun, Coasta de Fildeș, Mali și Burkina Faso, alături de alte douăzeci și trei din Papua Noua Guinee, o piesă din Amazonia și o mască din Mexic, cărora le sînt adăugate o pictură din Australia și o alta din India pe hîrtie. Dezvăluind similitudini formale cu obiectele rituale, compozițiile tablourilor trimit la ideea unei comuniuni spirituale care face din artist un „primitiv în propria cultură“, scrie Didier Semin, afirmînd totodată că „după război, se poate spune că arta sa devine cu adevărat primitivistă“ (Didier Semin, Dialogue des mondes: Victor Brauner et les Arts Primitifs, Paris, 2010). Inspirat de formele obiectelor cu care artistul se înconjoară, tabloul Întîlnirea dintre plinul gol și golul plin (1959) devine „obiect pictat“ prin introducerea în compoziția lucrării a mai multor elemente în relief (obiecte găsite), amintind totodată de măștile rituale. Fotografia din atelierul instalat în încăperile casei soților Brauner, pe care artistul o numește Athanorul, dezvăluie preferința artistului pentru armele ceremoniale din Africa Centrală. Trei seceri, păstrate în colecția Galeriei Samy Kinge, au inspirat realizarea unor lucrări de la începutul anilor 1960 printre care Studiu pentru vasele comunicante (1961) și Complex safic (1963). Formatoarea din anul 1962 reia contururile unui cuțit ritual Banda din Africa Centrală. Două mici case de oaspeți, ce flanchează intrarea spre vila construită în mijlocul unui generos parc cu vedere spre mare, au fost numite Sepik și Maprik, denumirile a două localități din Papua Noua Guinee. Mai multe lucrări realizate la începutul anilor 1960 amintesc de achizițiile făcute la Galeria Lemaire din Amsterdam, „obiecte totemice din Noua Guinee“. În 1962, Victor Brauner inițiază seria de tablouri în care figura unei „mame ancestrale“ este subiectul compozițiilor care îmbină fascinația „obiectelor primitive“ și stilizările caracteristice picturii brauneriene. În seria de lucrări consacrată „mamelor“ în anul 1962, tablouri, desene și acuarele, inspirate de o figurină de fertilitate din Amazonia, sînt întruchipări ale matricei tuturor lucrurilor. În același an, pictorul notează într-un caiet: „Obiect, tu îmi dai ceva din persistența ta, eu îți dau ceva din sufletul meu și astfel vom învinge moartea“. Ultimul ciclu de lucrări realizat de artist în anul 1965, Mitologie și Sărbătoarea Mamelor, asociază pictura și sculptura sub formă de „totemuri“ în care mitologia personală și cea universală se regăsesc reunite.
Mihaela Petrov este istoric de artă. A încheiat studiile doctorale cu teza „Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965. Caiete și carnete, Donația Jacqueline Victor Brauner, Centrul Georges Pompidou, Paris“, UNArte, 2011. Cărți publicate: Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965 (2012); Victor Brauner, pictopoet. Desene și acuarele (2013); Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne (2014); Victor Brauner, 1903‑1966 (2016).
Foto 1: Studiu pentru Vasele comunicante, 1961
Foto 2: Fără titlu, 1962
Foto 3: Cuţite din fier, Africa Centrală, Galeria Samy Kinge
