Vrăjitoare, dovleci și lilieci – o legendă și o confesiune

În noaptea de Halloween, ascult The Cure și mă costumez, devin altcineva într-o paranteză a vieții de zi cu zi – o vrăjitoare cu puteri ancestrale, dintr-un șir lung de vrăjitoare care au marcat istoria.

A sărbători sau a nu sărbători Halloween? Răspunsul va veni pe diverse voci. E o sărbătoare păgînă, noi sîntem creștini! Deci nu. E multiculturalism, iar lumea e un mic sat englezesc! Deci da. Așadar, ce este Halloween?

Halloween este o împletitură culturală a vechiului festival celtic Samhain, celebrat încă de-acum două mii de ani în Irlanda și Anglia, marcînd sfîrșitul sezonului recoltelor și începutul iernii, și sărbătoarea creștină a Tuturor Sfinților – All Hallows’ Eve, de pe 1 noiembrie. All Hallows’ Eve a ajuns în America de Nord adusă de imigranții irlandezi și scoțieni, în secolul al XIX-lea, iar aici a evoluat în sărbătoarea seculară și comercială de azi. Credința populară era că, în ajunul Samhain-ului, granița dintre lumea morților și lumea celor vii devenea volatilă, iar spiritele puteau trece la noi. Sufletele celor morți veneau să își viziteze casele, așa că unii oameni își făceau măști ca să nu fie recunoscuți de cei de pe lumea cealaltă, alții aprindeau focuri tocmai ca să le lumineze drumul spre casă celor pe care îi pierduseră.

Sînt multe simboluri care definesc Halloween-ul modern, iar cel mai cunoscut este acela al dovleacului cioplit. Aici apare Legenda lui Stingy Jack.

Povestea lui Stingy Jack provine din folclorul irlandez și vorbește despre un bețiv viclean, descris uneori ca fiind fierar, care trăia din minciuni și înșelătorii. Într-o noapte, Jack l-a invitat pe Diavol să bea ceva împreună. Fidel numelui său, Jack nu avea nici o intenție să plătească, așa că l-a convins pe Diavol să se transforme într-o monedă pentru a achita nota. În loc să plătească, Jack a strecurat moneda în buzunar, lîngă o cruce de argint, iar simbolul sfînt l-a ținut captiv pe Diavol în forma unei monede. În cele din urmă, Jack i-a dat drumul, dar numai după ce Diavolul a promis că îl va lăsa în pace timp de zece ani și că nu îi va revendica niciodată sufletul.

Cînd Diavolul s-a întors după cei zece ani, Jack i-a cerut o ultimă favoare: să-i culeagă un fruct dintr-un măr. În timp ce Diavolul se cățăra printre ramuri, Jack a crestat cruci în scoarța copacului și l-a prins din nou în capcană. De data aceasta, Jack l-a obligat pe Diavol să jure că nu îi va lua niciodată sufletul pentru a-l duce în Iad. Cînd Jack a murit, răpus de băutură, Sfîntul Petru l-a refuzat la porțile Raiului din cauza vieții sale pline de înșelăciuni. Jack s-a îndreptat spre porțile Iadului, dar Diavolul și-a respectat promisiunea și a refuzat să-l primească. I-a aruncat însă un singur cărbune aprins din focurile Iadului, pentru a-i lumina drumul prin întuneric. Jack a scobit un nap, a pus jăratecul înăuntru și, de atunci, a rătăcit fără încetare pe pămînt, purtîndu-și felinarul. Oamenii l-au numit „Jack al felinarului” (Jack of the Lantern), iar, în timp, numele a devenit jack-o’-lantern.

Expresia este mai veche decît felinarul sculptat. În anii 1660, termenul „jack-with-the-lantern” („Jack cu felinarul”) desemna un paznic de noapte, „Jack” fiind un cuvînt folosit în mod obișnuit pentru a desemna orice bărbat. În aceeași perioadă, expresia a început să fie folosită și pentru luminile stranii care pîlpîiau deasupra turbăriilor, cunoscute și sub numele de will-o’-the-wisps, adică focuri rătăcitoare sau lumini misterioase. Povestitorii irlandezi explicau apariția acestor lumini prin legende despre un suflet neliniștit, pe nume Jack.

Prima utilizare tipărită cunoscută a termenului jack-o’-lantern cu sensul de felinar sculptat într-o legumă datează din anul 1837.

Cu mult înainte de apariția dovlecilor sculptați, irlandezii confecționau felinare din napi și sfeclă furajeră. Le scobeau, decupau chipuri înfricoșătoare în coajă și le luminau cu un cărbune încins sau cu restul unei lumînări. Un felinar irlandez vechi, sculptat într-un nap, este expus astăzi la Muzeul Național al Irlandei, în cadrul Muzeului Vieții Rurale (Museum of Country Life), din comitatul Mayo.

Alt simbol des întîlnit este acela al vrăjitoarei pe mătură. Și aici, izvoarele sînt multe. Imaginea vrăjitoarelor care zboară pe mături provine dintr-o combinație de folclor medieval, ritualuri păgîne de fertilitate și utilizarea unor „unguente pentru zbor” cu efect halucinogen. În secolele al XIV-lea și al XV-lea, se spunea că vrăjitoarele acuzate de practicarea magiei preparau și foloseau unguente cu plante psihoactive, precum mătrăguna, mandragora, măselarița și cornul-secarei. Aceste unguente erau frecate pe piele sau aplicate pe obiecte din lemn, precum drugi, bastoane și cozi de mătură. Efectele puteau include halucinații vii, asemănătoare viselor, însoțite de senzații de plutire, rotire.

În comunitățile rurale existau ritualuri tradiționale, de origine păgînă, în cadrul cărora agricultorii săreau, țopăiau și dansau călare pe prăjini, furci sau mături, sub lumina lunii. Aceste dansuri aveau scopul de a favoriza creșterea și înălțimea culturilor agricole. Mai tîrziu, autoritățile creștine au reinterpretat unele dintre aceste tradiții populare, considerîndu-le manifestări ale adorării Diavolului sau practici de vrăjitorie.

Ca simbolism casnic, mătura, cunoscută în engleză și sub denumirea de besom, era un obiect omniprezent în gospodăriile medievale și era asociată îndeosebi cu munca domestică a femeilor. Asocierea dintre vrăjitoare și mătură s-a consolidat în arta și literatura secolului al XV-lea. Un exemplu este manuscrisul Le Champion des Dames, realizat de Martin Le Franc în 1451, care conține unele dintre cele mai timpurii reprezentări desenate ale femeilor zburînd pe bețe și mături. În timp, povestitorii și cultura populară au transformat mătura, un obiect obișnuit al gospodăriei, în simbolul emblematic al vrăjitoarei de Halloween.

 

Sărbătoarea preferată a copiilor

De multă vreme, Halloween-ul a devenit sărbătoarea preferată a copiilor. Și legat de acest subiect, părerile sînt împărțite. Sînt părinți care cred că, din cauza costumelor înfricoșătoare, cei mici pot avea coșmaruri și traume fel de fel, sînt alți părinți care îmbrățișează tradiția și aduc costumele de Halloween la nivel de artă vestimentară. Ideea de a te costuma, în special pentru cei mici, este un lucru benefic, ce lucrează pe partea de dezvoltare a empatiei.

Copiii trăiesc într-o lume egocentrică în primii lor ani de viață, și doar încălțîndu-se de-a dreptul cu papucii altcuiva, ei pot simți și își pot imagina cum ar fi să existe ca altă persoană. Își modifică vocea, atitudinea, cei timizi pot deveni curajoși, cei care nu se simt bine în pielea lor își pot alege un alter ego mai bun.

A te costuma înseamnă și o ieșire din zona de confort. Îți trebuie curaj să te afișezi ca altcineva, să performezi ca pe o scenă. Expunerea la personaje înfricoșătoare are legătură cu jocul de rol, cu teatrul, cu poveștile și imaginația. Ar fi bine ca părinții să le explice copiilor despre aceste personaje fictive, despre ce se află sub mască și despre cum funcționează un teatru, o piesă de teatru, despre ce sînt actorii și cum ne aduc ei mai aproape de povești. La fel cum stingem frica de întuneric atunci cînd aprindem lumina, la fel cei mici pot scăpa de frica măștilor atunci cînd le arătăm omul din spatele ei.

A-i feri de personaje care par înfricoșătoare îi privează de a-și construi instrumente de înțelegere a lumii din jur, cu bune și rele, cu povești și mituri, lume în care imaginația joacă un rol-cheie pentru o copilărie plină de aventuri.

Pentru noi, acasă, Halloween e o sărbătoare importantă, cu tradiții clare și imuabile. L., care are 17 ani deja, încă cioplește cu mine un dovleac în fiecare an, după ce căutăm împreună modele fel de fel sau improvizăm pe loc. Decorăm casa cu tot ce găsim de sezon prin magazine și ne uităm la filmul The Crow, cu Brandon Lee, fiul lui Bruce Lee. (Deci nu The Crow cu Bill Skarsgård – blasfemie!) The Crow, un clasic pentru noaptea de Halloween, cu coloana sonoră semnată printre alții de The Cure, este un film gothic fantasy, regizat de Alex Proyas și inspirat din romanul grafic creat de James O’Barr. Povestea urmărește un muzician care se întoarce din morți pentru a răzbuna uciderea sa și a iubitei sale.

În ajunul Halloween-ului, cunoscut drept Devil’s Night în Detroit, Eric Draven și logodnica sa, Shelly Webster, sînt atacați cu brutalitate de o bandă de criminali. Amîndoi mor, cu puțin timp înainte de a se căsători. La un an după tragedie, un corb (alt mare simbol de Halloween) misterios îl readuce pe Eric la viață. Pasărea are rolul de ghid supranatural și îl leagă de lumea celor vii, oferindu-i puterea de a-i găsi pe cei responsabili pentru moartea sa. Eric devine o figură întunecată, cu fața pictată în alb și negru, îmbrăcată în haine negre. Eric ajunge în cele din urmă la liderul bandei, cel care a orchestrat atacul. Acesta descoperă legătura dintre Eric și corb și încearcă să-i exploateze vulnerabilitatea. Cînd corbul este rănit, Eric își pierde protecția supranaturală și devine vulnerabil. După confruntarea finală, Eric reușește să-și încheie răzbunarea. Sufletul său este eliberat, iar el se poate reuni simbolic cu Shelly, în timp ce corbul rămîne imaginea legăturii dintre viață, moarte și iubire.

The Crow este înconjurat de mister, pentru că Brandon Lee și-a pierdut viața în timpul filmărilor. În timpul unei scene în care personajul său era împușcat, colegul său de platou, Michael Massee, a tras cu un revolver Magnum de calibru 44, încărcat cu cartușe oarbe. Fără ca echipa de filmare să știe, vîrful unui glonț real dintr-un cartuș de manevră se desprinsese în timpul unei filmări anterioare și rămăsese blocat în țeava revolverului. Cînd a fost tras cartușul orb, încărcătura explozivă a propulsat vîrful de glonț rămas în țeavă, lovindu-l pe Lee în abdomen. Lee a fost transportat de urgență la spital și a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență care a durat șase ore, însă a murit. Nu au fost formulate acuzații penale, deși ancheta a scos la iveală deficiențe grave de siguranță și neglijență în gestionarea armelor și a obiectelor de recuzită.

Au existat fel de fel de speculații legate de moartea lui Brandon Lee, printre care și blestemul familiei Lee. Se spunea că familia Lee ar fi fost blestemată, iar moartea lui Brandon ar fi fost o repetare a destinului tragic al tatălui său, Bruce Lee, care murise la doar 32 de ani, în 1973. Alte speculații includ implicarea crimei organizate, faptul că The Crow era un film blestemat din cauza subiectului său și pentru că producția ar fi fost urmărită de ghinion sau de o forță supranaturală, iar moartea lui Brandon ar fi fost punctul culminant al unui șir de semne prevestitoare. Eric Draven este împușcat în film, iar Brandon a murit împușcat în timpul filmării aceleiași scene. Pentru mulți fani, această coincidență pare aproape supranaturală.

Cert este că Eric Draven a fost una dintre marile mele iubiri adolescentine – filmul a fost lansat în 1994. Cam pe atunci am fost cu mama și fratele meu în Anglia și, deși nu mai am cam nici o amintire din acea călătorie, îmi revine totuși perfect în minte cum am cumpărat dintr-un flee market un mini-poster cu Brandon Lee ca Eric Draven, poster pe care l-am înrămat și care încă se află pe perete, la loc de cinste. „It can’t rain all the time”, cîntecul lui Jane Siberry de pe coloana sonoră a filmului, a devenit un motto pentru mine și m-a scos din negurile depresiilor adolescentine pe care le tot trăiam. „Burn”, de la The Cure, cîntecul-emblemă al filmului, este omniprezent în toate listele mele de muzică și e un power song nemuritor.

Într-o lume în care sărbătorile au devenit comerciale mai mult decît de suflet, în care alergăm după cadouri, mîncăruri speciale și decorațiuni, ar fi bine să ne găsim o tușă personală, o tradiție ancoră, care ne leagă de un sine trecut, prezent și viitor. În noaptea de Halloween, aprind o lumînare pentru prietena mea L., care s-a dus acum cîțiva ani, și sper să o călăuzesc cu lumina din dovleac spre o seară ca de demult, cînd ne uitam amîndouă la The Crow și ne vopseam unghiile negre. În noaptea de Halloween, ascult The Cure și mă costumez, devin altcineva într-o paranteză a vieții de zi cu zi – o vrăjitoare cu puteri ancestrale, dintr-un șir lung de vrăjitoare care au marcat istoria. În noaptea de Halloween, totul devine posibil, lumile se întrepătrund și miturile devin realitate. Samhain shona duit!

 

Alexandra Iftode este manager de programe educaționale la Roma Education Fund.

 

Credit foto: Wikimedia Commons

Share