Prăbușirea Siriei – conflictul pentru putere, stat și identitate –

Această carte nu reprezintă doar rezultatul a ceea ce am avut de spus ca jurnalistă convinsă de misiunea investigării adevărului și preocupată profund de ființa umană, cu toată valoarea sa morală și etică, ci ea este, în același timp, felul prin care îmi cer iertare de la acest popor mîndru pentru că nu am reușit să‑mi îndeplinesc cu totul îndatoririle față de el ca redactor‑șef al publicației guvernamentale siriene Tishrin, ca vicepreședinte al Coaliției Naționale a Forțelor Revoluționare și de Opoziție în anii 2016–2017 sau în calitate de membru al acestei entități politice de opoziție, din motive independente de voința mea și de voința sirienilor liberi, dintre care unii sînt parte a respectivei entități.

În această carte, îmi aștern mărturia despre parcursul revoluției din Siria și îi ofer cititorului o trecere în revistă a acesteia dintr‑un unghi critic al modului în care Opoziția a gestionat condițiile în care a avut loc revoluția. Ridic, totodată, întrebări care se impun a fi adresate despre: unde am fost noi? Unde am ajuns? De ce? Cum? Și cine poartă responsabilitatea pentru toate acestea?

Aș dori să vorbesc deschis aici despre neajunsurile care au afectat activitatea în opoziție, convinsă fiind că este dreptul sirienilor să cunoască aceste lucruri și că este necesar ca entitățile noastre politice, discursurile și maniera de lucru să fie supuse controlului, criticii și tragerii la răspundere. Cred, de asemenea, că este greșit să justificăm neajunsurile doar prin circumstanțe obiective sau externe, pentru că aceasta ar însemna dezvinovățire, mistificarea adevărului și abandonarea răspunderii politice și morale în fața poporului sirian, care trăiește tragedii și aduce sacrificii ca ofrandă sau pledoarie pe altarul libertății pentru care a ieşit în stradă.

Am scris această carte pentru a‑mi exprima poziția cu privire la toate evenimentele care au avut loc în Siria și la revoluția sirienilor, dorind ca poporul să cunoască cu adevărat ceea ce s‑a întîmplat, plasîndu‑mă eu însămi în poziția de a fi trasă la răspundere. Cred că acest lucru mă obligă atît pe mine, cît și pe toți colegii din opoziție să ne confruntăm cu următoarele întrebări:

De ce a eșuat opoziția – iar Coaliția este una dintre entitățile sale recunoscute internațional – în a‑și consolida poziția în comunitățile siriene din țară și din străinătate? De ce nu a reușit Coaliția să absoarbă elemente din întreg spectrul politic sirian? Oare cele două formațiuni ale Coaliției și ulterior ale Înaltului Comitet pentru Negociere, cu cele două componențe ale sale (iar numărul lor ar putea să varieze pe viitor), chiar exprimă realitatea revoluției siriene? Împlinesc cele două formațiuni vreo nevoie politică sau socială în această revoluție prin funcțiile sau alcătuirea lor? Cu ce am contribuit noi atunci sau ce valoare am adus individual sau ca entități? De ce a rămas Coaliția, ca organism politic care reprezintă revoluția pe plan internațional, în imposibilitatea de a‑și găsi un punct de sprijin în regiunile așa‑numite „zone eliberate“? De ce relațiile sale cu facțiunile militare au rămas limitate sau fără nici un rol sub aspect operațional? Ce am cîștigat din dependența față de voința unui stat sau a altuia?

Greșeli și responsabilități

Știu că astfel de întrebări sînt dificile și complexe și cunosc presiunea dată de contextul internațional, regional și arab, însă mai știu că, dacă am fi avut voință sinceră, determinare puternică și o viziune obiectivă, situația noastră ar fi putut fi mai bună, iar răspunsurile noastre la aceste întrebări și provocări ar fi fost mult mai satisfăcătoare decît cele pe care le putem oferi acum.

Pentru toate aceste motive, dar și pentru martiri, cei răniți și schilodiți, pentru cei arestați, asediați și rămași fără adăpost și pentru toți acei sirieni care vor vrea să afle mai tîrziu răspunsuri despre felul în care s‑a ajuns la acest dezastru abătut peste întreaga țară, consider că am datoria de a le oferi o analiză obiectivă, curajoasă și responsabilă a parcursului nostru. Trebuie să investigăm critic toate entitățile care au pretins că reprezintă revoluția și care trebuie să răspundă pentru acțiunile lor și să‑și asume responsabilitatea. Oricine este supus greșelii, or entitățile politice cu adevărat responsabile și încrezătoare în forțele proprii sînt cele care ar trebui să‑și asume răspunderea în mod transparent și să analizeze onest, serios și util parcursul, experiențele și metodele noastre de lucru.

Dimpotrivă, în cadrul ședințelor Adunării Generale a Coaliției Forțelor Revoluționare și de Opoziție și ulterior în Înaltul Comitet de Negocieri, ordinea de zi se transformă, de cele mai multe ori, într‑o discuție despre rapoarte și, de acolo, într‑o simplă declarație plină de generalități, care nu aduce nici o clarificare, o evaluare a situației și nici nu dezbate planuri concrete. În acest fel, ele ajung să fie căi greșite și ineficiente, care servesc pretinsului scop al prezenței lor acolo.

Din moment ce eram unul dintre membrii Coaliției și am ocupat funcția de vicepreședinte al acesteia, pot confirma că această formațiune este rezultatul și garantul componentelor din care s‑a constituit, chiar dacă nu reprezintă totalitatea forțelor de opoziție sau dimensiunea lor în societate. Acestea sînt componente ineficiente, slab reprezentate, cărora le lipsește experiența politică și chiar implicarea, în ciuda pretențiilor ridicate cu privire la capacitatea lor de implicare. Motivul este cunoscut. Din momentul în care regimul Assad s‑a instalat în Siria, pluripartidismul și activitatea politică au fost interzise.

Totodată, aceste componente au format un organism public din peste o sută de persoane, deși numărul lor a alternat odată cu retragerile și extinderile Coaliției, uneori sub umbrela reformei, iar alteori pentru a urma interesele unora dintre membrii ei. Cu scopul de a reduce la tăcere pe oricine nu se conforma deciziilor, s‑au folosit metode primitive, care nu au fost supuse unor standarde care să lase loc unui dialog constructiv sau care să fie valorificate în vederea dezvoltării activității organismului.

Acest fapt a condus la slaba reprezentare a poporului sirian în opoziție, iar Coaliția s‑a transformat într‑o entitate închisă populației cu drept de reprezentare prin cote, ceea ce contrazice normele de bază ale politicii și nevoia de a forma o entitate reprezentativă pentru Opoziție care să‑și prezinte proiectul alternativ la un regim căruia pretinde că i se opune și cu care concurează pentru putere, sub premisa că deține majoritatea populară.

Astfel, Coaliția a devenit un bloc opac și surd, care nu se poate deschide către partizanii revoluției pe care o reprezintă, dar și un organism politic impenetrabil în ceea ce privește accesul poporului în structurile sale. De asemenea, îi lipsesc competențele, inițiativa și credibilitatea în fața propriei populații și a opiniei publice internaționale, pe lîngă faptul că o parte a Coaliției trebuia să se transforme într‑un aparat de funcționari fideli unui stat sau altuia sau afiliați cu vreuna dintre componentele sale.

În timpul mandatului meu de vicepreședinte al Coaliției, nu am avut sentimentul lucrului în echipă. De fapt, eram mai degrabă niște angajați cărora le lipsea spiritul instituțional, iar structurile interne erau incompatibile cu ideea noastră de entitate revoluționară. Ne lipseau, de asemenea, normele de bază ale acțiunii politice în raport cu perceperea rolului Coaliției de lider al revoluției populare al cărei scop era de a stabili un sistem democratic care prețuiește cetățenii, pentru a pune capăt erei regimului autoritar care a condus Siria timp de peste cinci decenii la rînd, moștenind puterea de la regimuri născute în urma loviturilor de stat, din perioada independenței pînă la ceea ce s‑a numit Revoluția din martie 1963 (lovitura de stat a lui Hafez al‑Assad).

Toate acestea explică modul în care am eșuat în construirea unei mișcări alternative sau a unei entități instituționale capabile de evoluție. De asemenea, am suferit din cauza deciziilor unilaterale, a centralismului și a relelor intenții sau a intereselor mărunte, iar munca noastră s‑a limitat în mare parte la emiterea unor declarații sterile și a unor condamnări morale, precum și la exercitarea unei false autorități care viza deturnarea de fonduri în favoarea intereselor „de grup“.

În schimb, Coaliția și‑a implementat, pentru un timp, proiectele fictive sub denumirea de consilii locale, pentru ca mai apoi să se numească guvern interimar, transformat ulterior într‑un instrument al statului turc, care făcea numiri, demiteri și chiar concedieri ale angajaților prin intermediul unor guvernatori turci.

În cele din urmă, sper că această carte va servi drept un apel serios pentru noi toți de a face un pas înapoi și a‑i lăsa în față pe cei mai buni și mai capabili să acționeze conform standardelor poporului sirian, și nu conform standardelor comitetelor din cadrul acestor entități, inclusiv Coaliția Națională a Forțelor Revoluționare și de Opoziție, care nu a putut nici măcar să‑și reprezinte numele și să‑și atingă scopul pentru care a fost înființată.

Aceleași critici se aplică și altor entități incapabile să se dezvolte la nivel național, deoarece au renunțat la drepturi acolo unde ar fi trebuit să le susțină cu tărie și au acceptat ceea ce ar fi trebuit să respingă, răspunzînd voinței și presiunilor statelor care le sprijină. Acestea au eșuat din cauza dependenței de finanțatorii lor, pînă la punctul în care s‑au transformat în „platforme“ a căror misiune era să justifice cererile puterilor regionale și internaționale care controlează conflictul din Siria, în detrimentul intereselor sirienilor, al drepturilor și priorităților acestora, în fruntea cărora ar trebui să fie unirea forțelor naționale în cadrul unei entități politice care deține un proiect național colectiv.

(fragment din prefața volumului Prăbușirea Siriei. Conflictul pentru putere, stat și identitate, recent apărută la Editura Humanitas, în traducerea din limba arabă a lui Catrinel Chelaru, cu o prefață de Sabina Fati)

Samira al-Masalma este una dintre cele mai cunoscute figuri ale revoluției din Siria, ocupînd funcția de vicepreședinte al coaliției siriene de opoziție împotriva regimului lui Bashar al-Assad. În perioada 2008–2011, a fost prima femeie care a ocupat funcția de redactor-șef al ziarului sirian Tishrin (Octombrie), iar mai înainte a lucrat la agenția de știri SANA (Syrian Arab News Agency) și la ziarul Al-Thawra (Revoluția).