
Am discutat de mai multe ori în paginile Dilemei tema secularismului francez (celebra laïcité) și importanța lui identitară în istoria Franței contemporane. În ultima săptămînă, secularismul a ajuns iar temă de dezbatere în Franța. Dacă de obicei provocările la adresa secularismului, valoare înscrisă în Constituția franceză din 1958, vin din partea populației musulmane a Franței, cea mai numeroasă din Uniunea Europeană, acum dezbaterea a plecat de la un incident inedit care are în centru o sectă hindusă, Bochasanwasi Akshar Purushottam Swaminarayan Sanstha, cunoscută sub forma abreviată BAPS. Pe 5 septembrie, un grup BAPS, format exclusiv din bărbați, a vizitat Turnul Eiffel în afara programului în care obiectivul parizian este accesibil în mod normal marelui public. Astfel de vizite private ale Turnului Eiffel, organizate în afara programului standard de funcționare, nu sînt neobișnuite. Se pot aranja pentru oricine e dispus să plătească pentru acest privilegiu. Ceea ce a atras atenția asupra vizitei grupului BAPS și a declanșat un scandal de proporții internaționale este cerința BAPS ca membrii grupului să nu se intersecteze cu nici o femeie, pentru a nu-i tulbura pe călugării hinduși (sadhus sau swamis) care făceau parte din delegație. Ca să înțelegem amploarea scandalului și afrontul adus acestei meta-valori pur franceze, secularismul, se cuvine să ne uităm mai atent la BAPS și la legăturile acestei mișcări cu partidul de guvernămînt din India, BJP, și liderul acestuia, Narendra Modi.
Grupul care a vizitat Turnul Eiffel era format din simpatizanți laici ai acestei mișcări spirituale care însoțeau un grup de călugări hinduși în fruntea căruia se afla chiar guru-ul de 92 de ani al BAPS, Mahant Swami Maharaj. Mișcarea BAPS a luat ființă în statul indian Gujarat, în secolul al XIX-lea. Membrilor acestui grup hindus li se cere să fie vegetarieni, să nu consume tabac, alcool și droguri, iar călugării celibatari trebuie să evite prezența femeilor. De unde și cererea de a îndepărta angajatele de la Turnul Eiffel în timpul vizitei. BAPS este o organizație cu foarte multe filiale în afara Indiei, unde a construit aproximativ cinci mii de temple răspîndite în SUA, Marea Britanie, Australia și Europa. Tot BAPS a reușit să ridice și cel mai mare templu hindus din afara Indiei, situat în statul american New Jersey. De altfel, delegația BAPS care a vizitat Turnul Eiffel se afla în Franța tot pentru inaugurarea unui templu record, de data aceasta cel mai mare din Europa, construit în regiunea pariziană, la Bussy-Saint-Georges. Indignarea angajatelor cărora li s-a cerut să se țină departe de membrii BAPS care au vizitat Turnul Eiffel s-a manifestat în modul cel mai franțuzesc posibil, printr-o grevă a angajaților organizată pe 7 septembrie. Protestul a avut imediat efectul scontat: a atras atenția media asupra incidentului și scuze prompte din partea BAPS pentru ofensa involuntară pe care au adus-o.
Deși oficial nu este afiliată politic la partidul premierului Narendra Modi, BJP (Bharatiya Janata Party – Partidul Poporului Indian), BAPS împărtășește idealurile naționalismului hindus practicat cu fervoare de partidul de guvernămînt. De altfel, apropierea dintre Modi și BAPS datează de mai bine de douăzeci de ani, de cînd Narendra Modi guverna statul indian Gujarat, locul de naștere al BAPS. Inaugurarea templului de la Bussy-Saint-Georges a avut loc în prezența unor oficiali ai Republicii Franceze, încîntați de strîngerea legăturilor dintre Franța și India. Entuziasm perfect explicat, printre altele, de faptul că India este principalul cumpărător de echipament militar francez și unul dintre cele mai importante piețe de desfacere pentru Airbus, gigantul francez din industria aerospațială.
Totuși, nu toată lumea e încîntată de prezența acestui templu hindus gigantic la periferia Parisului. Îmboldiți de incidentul de la Turnul Eiffel, politicieni din stînga spectrului politic au descins la Bussy-Saint-Georges să protesteze împotriva unei așa-numitei „statui Namasté” aflate într-un sens giratoriu în apropierea noului templu. Protestatarii au denunțat amplasarea statuii pe domeniul public ca o încălcare a secularismului, ofensă pedepsită de lege în Franța. De altfel, ceea ce a scandalizat opinia publică în povestea cu vizita BAPS la Turnul Eiffel este tocmai încălcarea neutralității religioase în spațiul public.
Ne putem doar imagina cam cum ar fi folosit RN-ul lui Marine Le Pen povestea asta dacă administrația Turnului Eiffel ar fi epurat incinta de necurata prezență feminină de hatîrul vreunui emir din Golf, dispus să plătească pentru privilegiul ca un grup de clerici musulmani să viziteze obiectivul netulburați de femei. Cu toate că respinge eticheta și conceptul de feminism ca pe un fel de ciumă de stînga, Marine Le Pen a trebuit totuși să iasă cu o declarație în care deplîngea încălcarea drepturilor salariatelor de la Turnul Eiffel. Nici vorbă de obișnuita sa indignare republicană și seculară, cu care țintește de obicei închipuitele sau realele amenințări la adresa secularismului puse de minoritatea musulmană din Franța. Noroc cu indignarea publicului larg din Franța, ale cărui sensibilități seculare și înclinații preponderent socialiste au fost profund ofensate de îndepărtarea femeilor la cererea unui grup religios cu buzunare adînci. Se pare că mai sînt lucruri pe care banii nu le pot cumpăra. De exemplu, o vizită fără picior de femeie la Turnul Eiffel.
Valentina Covaci este specialistă în istoria Bisericii și liturghistă.
