Există nu numai orașe triste, așa cum bine scria Andrei Manolescu în articolul din numărul 76/2025 al Dilemei, dar și destule foste reședinte de județ din perioada interbelică, unde se afla sediul puterii administrative de atunci, prefectura. Tristețea lor probabil că este și mai mare. În Franța, chiar și acum capitalei unui departament i se mai spune oraș-prefectură, tocmai pentru că acolo funcționează prefectura. Ne putem da seama destul de ușor cît de triste trebuie să fie aceste orașe, care cu un secol în urmă aveau importanța lor. Să le trecem în revistă, în funcție de regiunile noastre istorice. Urmele acestui statut important au rămas – sînt clădirile falnice ale prefecturilor, care toate au o poveste fascinantă și puțin cunoscută. Îl ridiculiza Caragiale pe Tipătescu, prefectul județului, dar poziția era importantă.
În Muntenia am regăsit Cîmpulung (capitala județului Muscel), prima capitală a voievodatului muntean, de altfel. Clădirea Prefecturii fostului județ Muscel există și astăzi. Ea a fost construită urmînd planurile arhitectului Dimitrie Ionescu Berechet, între anii 1928-1934. Stilul arhitectural al construcției este specific perioadei interbelice, conform stilului neo-românesc. După desființarea județului Muscel la data de 6 septembrie 1950 și, ulterior, a raionului Muscel în anul 1968, clădirea a fost atribuită Primăriei Orașului Cîmpulung. Un alt județ desființat este Rîmnicu Sărat (inclus în județul Buzău), cu capitala în același mic oraș. Clădirea Palatului Administrativ şi de Justiţie a fost ridicată în perioada 1895-1897. Avînd un istoric de peste 120 de ani, clădirea a fost martora unor vremuri glorioase, fiind vizitată de însuși regele Carol I, cu prilejul manevrelor regale, și acolo a avut loc un banchet oferite de rege notabilităților rîmnicene, pe 28 septembrie 1901, în ziua următoare avînd loc un nou banchet oficial, la care au fost prezenți, printre alții, principele Ferdinand, alți prinți moștenitori ai Europei, I.I.C. Brătianu, D. Sturdza – președintele Consiliului de Miniștri –, parlamentari de Rîmnicu Sărat, primarul și prefectul. Aici funcționează acum primăria orașului. Aproape de Zimnicea, menționată de autorul articolului la care am făcut referire, se află orașul Turnu Măgurele, fostă capitală a județului Teleorman. Cam nimic nu ne face să credem că acum ar fi un oraș vesel. Imobilul în care și-a desfășurat activitatea Prefectura Teleorman nu mai există în momentul de față. A supraviețuit imobilul care era casa prefectului, monument istoric, recent restaurat cu fonduri europene. Fosta Prefectură Teleorman a început să fie construită începînd cu anul 1890, cînd s-a emis autorizația de construire arhitectului Frantz Barth. Palatul cuprindea localul propriu-zis, locuința prefectului (casa prefectului), un grajd, transformat mai tîrziu în garaj, corp de gardă, locuința intendentului palatului, o ghețărie în curte. La mai puțin de un deceniu de la construirea Palatului Administrativ și a dependințelor sale, în anul 1898, s-a constatat deja apariția unor degradări majore, cauzate de vicii de construcție.
În Oltenia găsim doar cazul județului Romanați, care avea reședința la Caracal, un alt oraș mic și uitat al României de azi. Lăsăm la o parte ironiile discriminatorii și ne vom referi strict la fostul palat al Prefecturii Romanați, care există și astăzi. Prefectura județului Romanați a fost primul edificiu reprezentativ ridicat în orașul Caracal, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Construcția a fost începută în anul 1870 și a fost finalizată în anul 1874, fiind realizată de italianul Silvio Mariani, după planurile arhitectului austriac Frantz Bileck. Clădirea este sobră, de dimensiuni impunătoare, avînd un volum puțin greoi, marcat spre est de un turn scund, încununat de un fel de cupolă, iar pe latura opusă de rezalitul poligonal al unui mare salon, o decorație barocă, ce impune construcția în ambianța orașului. Clădirea a fost parțial modificată de-a lungul timpului, fațada principală patronînd centrul civic. După 1950 a devenit sediul administrativ al raionului Caracal, iar din 1968, sediul Primăriei Municipiului Caracal.
În Moldova sînt mult mai multe astfel de mici orașe, care au avut parte și ele de gloria lor administrativă (și nu numai). Le trecem în revistă doar pe cele care au rămas în granițele actualei Românii. Și le vom lua de jos în sus. Tecuci era capitala județului cu același nume. Clădirea fostei prefecturi a supraviețuit miraculos. Vila a aparținut familiei Șendrea și a fost construită în anul 1921, iar după doi ani a fost achiziționată de Comisia Interimară a județului Tecuci pentru a fi instalate acolo birourile Prefecturii Tecuci. Arhitectul a abordat un stil neoromânesc demn, cu pridvor generos, cu ancadramente la fiecare fereastră, un balcon pe latura de nord a clădirii, o terasă acoperită pe colțul de nord-est, cu un acoperiș dispus în 6 ape, ce îi conferă un aspect de turn de veghe, și trei zone de acces în interior. În armonie cu stilul arhitectural al vilei a fost gîndită și poarta de acces pietonal în curte. Din 1960 pînă în prezent, aici își desfășoară activitatea Clubul Copiilor din Tecuci. Aproape de Tecuci se află și Bîrlad, fostă reședință a județului Tutova. Clădirea Prefecturii și a Tribunalului județului Tutova a fost construită în anul 1890 și găzduiește în prezent Muzeul „Vasile Pârvan” din Bîrlad. Cine a mai auzit recent de orașul Huși, care era capitala județului Fălciu? Casa Adam Mitache reprezintă una dintre cele mai valoroase clădiri create în spiritul stilului eclectic la Huși. Clădirea, aparținînd bogatului moșier Adam Mitache, a fost construită pe fundații vechi, de secol XVIII, în stil eclectic. Edificiul este marcat de bogate ornamente la interior și exterior, cu elemente aparținînd stilurilor baroc și Renașterii franceze. În urma achiziției publice derulate de Institutul Național al Patrimoniului în 2022, a fost deschis șantierul pentru lucrări de restaurare, conservare și punere în valoare a monumentului istoric Casa Adam Mitache, azi Muzeul Municipal Huși. Mai conducem un pic și ajungem la Roman, reședința istorică a județului cu același nume. Prefectura județului Roman a funcționat în incinta Școlii Armenești, clădire construită între anii 1882-1883 de puternica și numeroasa, pe atunci, comunitate armenească din oraș, cu sprijinul financiar oferit de Theodor Solomon și de fiul său, Nicolae. Odată cu reducerea numărului de elevi armeni, clădirea a fost închiriată Prefecturii în perioada interbelică. După finalizarea construcției Palatului Administrativ în anul 1938, sediul Prefecturii Roman a fost mutat în Piața Roman-Vodă.
Județul Baia, care purta numele primei capitale a Moldovei medievale, distrus în timpul bătăliei lui Ștefan cel Mare împotriva ungurilor din 1467, avea capitala în orașul Fălticeni. Impunătoarea clădire a Muzeului „Ion Irimescu“ din Fălticeni a fost în trecut Prefectura judeţului Baia. Aici a locuit Alecu Forăscu-Botez, boierul rămas în istoria oraşului ca un luptător împotriva Unirii de la 1859. Este realizată într-un stil arhitectural sobru și eclectic, construcția fiind începută în anul 1846. A fost ridicată din cărămidă, pe o temelie solidă, iar în 1909 i s-a mai adăugat un etaj. Începînd cu 1923, în clădire și-a desfășurat activitatea Prefectura județului Baia, iar între 1950 și 1968, Consiliul Popular Raional Fălticeni. Odată cu desființarea raioanelor, în urma reorganizării teritoriale din perioada regimului comunist, Fălticeni și-a pierdut titulatura de localitate reședință de județ, iar în clădire au funcționat, pe rînd, Casa Pionierilor și Casa de Cultură. În anul 1974, destinația imobilului a fost schimbată în muzeu de artă.
Alte trei mici orașe capitale de județ din nordul Moldovei erau Cîmpulung Moldovenesc, Rădăuți și Dorohoi. Să le luăm pe rînd. Fosta prefectură a județului Cîmpulung este astăzi Muzeul „Arta Lemnului”, o clădire monument istoric, construită la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Rădăuți a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar pînă în 1918, fiind parte componentă a Bucovinei istorice. În 1909-1910, pe locul unde fusese o hală acum dărîmată, s-a construit o clădire administrativă cu două laturi. Intenția austriecilor era să construiască o clădire cu formă de patrulater, ceea ce s-a și întîmplat. Aici a fost sediul Primăriei Rădăuți, iar după 1919, și al Prefecturii județului Rădăuți. La Dorohoi, în luna noiembrie 1899, a avut loc recepţia Palatului Administrativ. În 1945, în faţa prefecturii s-a amenajat un mic parc, unde mai tîrziu a fost instalată statuia lui Ion Pillat (fost prefect de Dorohoi, deputat de Dorohoi). În anul 1968, clădirea a primit destinaţia actuală, de muzeu al oraşului.
Vom trece rapid în revistă fostele reședințe de județe de peste Carpați, atît din lipsă de spațiu, cît și din considerentul subiectiv că ele nu sînt deloc orașe triste și uitate, pentru că au beneficiat mult mai mult de pe urma apropierii și interconectării cu Europa Centrală, de care au și aparținut pînă în 1918, decît cele din sudul Munteniei, Olteniei sau Moldovei. Făgăraș este capitala județului cu același nume, de unde se trage actualul nostru președinte. Sighișoara, oraș prin excelență turistic, era reședința județului Tîrnava Mare, Blaj era capitala județului Tîrnava Mică, Turda – a județului Turda, Dej – a județului Someș, iar Odorheiu Secuiesc era capitala județului Odorhei. În Banat avem cazurile orașelor Lugoj (capitala județului Severin) și Oravița (județul Caraș). La Oravița, inaugurarea sediului Prefecturii şi a busturilor din Parcul Central avea să fie făcută oficial pe 3 iunie 1933, în prezența Regelui Carol al II-lea, a voievodului de Alba Iulia, Mihai, cneaz de Banat (titlu obţinut atunci la Oraviţa), a lui Alexandru Vaida-Voevod, Octavian Goga, Dimitrie Gusti, prof. C. Angelescu și a prefectului județului, Maxim Radovan. În Maramureș, reședința de județ era la Sighet și nu la Baia Mare. Toate clădirile fostelor prefecturi de peste Carpați au supraviețuit urgiilor timpului și, mai ales, urii comuniștilor față de vechea Românie. În discursul său de învestitură din 26 mai 2025, de la Parlamentul României, președintele Nicușor Dan menționa o nouă-veche prioritate a statului român – reforma administrativă. Nu este deloc sigur cînd și dacă se va produce și dacă viitoarele turbulențe și disfuncționalități (certe) vor fi meritat efortul (Franța încă are 101 departamente), dacă va avea cineva curajul să desființeze consilii județene, dar, cine știe, poate că peste un secol orașe care au avut de cîștigat de pe urma ultimei împărțiri administrative a lui Ceaușescu vor ajunge în situația celor enumerate mai sus, să fie simple orașe triste de provincie. Pe de altă parte, este certă polarizarea urbană din România, indiferent de hărțile și circuitele administrative – fiecare regiune istorică are unul sau doi poli care aspiră totul (București, Iași, Constanța, Craiova, Timișoara, Cluj-Napoca etc.)
Codruț Constantinescu este istoric și consilier pentru afaceri europene la Prefectura Prahova. Cea mai recentă carte publicată este Pasager prin amintiri (Editura Polirom, 2023).
Credit foto: Primăria Municipiului Caracal, Wikimedia Commons
.jpg)
