Sute de turiști au ajuns la Jurilovca pentru un festival care nu se mai organiza, după ce s-au bazat pe informații furnizate de ChatGPT. Rezultatele PISA 2025 au confirmat că aproape jumătate dintre adolescenții români nu ating nivelul minim de competență la citire. Un studiu european arată că doi din trei elevi români de 15-16 ani folosesc Inteligența Artificială pentru lucrări școlare.
Privite împreună, cele trei știri recente descriu vîrful aisbergului problemei societății din România, deopotrivă în rîndul copiilor și al adulților: delegarea gîndirii către un algoritm, fără verificarea informației și, uneori, fără înțelegerea ei. Ne face Inteligența Artificială proști? Sau noi o folosim prostește, ca pe un instrument prin care evităm efortul intelectual, renunțăm să ne îndoim și vrem doar să căutăm confirmări?
Turiștii „păcăliți” de ChatGPT
În primul week-end din septembrie 2026, peste zece autocare și numeroase autoturisme au ajuns în comuna Jurilovca, din județul Tulcea. Turiștii credeau că vor participa la Festivalul Borșului Lipovenesc, deși ediția din acel an nu fusese organizată. Administrația locală anunțase că festivalul nu va avea loc și susține că avertizase agențiile de turism identificate. Cu toate acestea, excursiile au pornit, iar oamenii au ajuns în fața unei scene inexistente. Explicația oferită ulterior a fost că informațiile despre presupusul festival fuseseră obținute inclusiv cu ajutorul ChatGPT. Povestea este comică doar la prima vedere. În realitate, ea descrie cu precizie o mare vulnerabilitate: încrederea acordată unei informații doar pentru că este prezentată fluent, ordonat și convingător.
Un chatbot nu consultă neapărat, în timp real, calendarul unei primării și nu telefonează organizatorilor. El poate construi un răspuns plauzibil din informații despre edițiile anterioare, din tipare și fragmente găsite în datele sale. Dacă festivalul s-a desfășurat ani la rînd în aceeași perioadă, algoritmul poate completa golul printr-o presupunere care sună impecabil. Dar între a întreba ChatGPT dacă festivalul se ține și a urca sute de oameni în autocare ar fi trebuit să existe măcar un telefon, o confirmare oficială sau o verificare pe pagina organizatorilor. Inteligența Artificială poate explica, sintetiza și orienta. Nu poate înlocui sursa oficială atunci cînd informația privește un eveniment concret, o rezervare, o călătorie sau o decizie cu efecte reale. La Jurilovca, algoritmul poate să fi furnizat informația greșită. Însă oamenii au fost cei care au transformat-o într-o excursie, fără să pună măcar întrebarea corectă către ChatGPT.
Ce ne spun, de fapt, rezultatele PISA
La numai cîteva zile după episodul de la Jurilovca au fost publicate rezultatele PISA 2025. România a rămas sub media OCDE la matematică, citire și științe. Raportarea la ultimul deceniu este mai mult decît îngrijorătoare: față de 2015, ponderea elevilor cu rezultate slabe a crescut cu 12 puncte procentuale la matematică, cu nouă puncte la citire și cu șapte puncte la științe. În 2025, doar 48% din elevii români au atins cel puțin nivelul 2 de competență la matematică. Așadar, 52% au rămas sub pragul minim. La citire, 48% din elevi se află sub acest nivel, iar la științe, 46%.
„Nivelul minim” nu înseamnă performanță de olimpic și nici stăpînirea unor cunoștințe sofisticate. La citire, el presupune capacitatea de a identifica ideea principală într-un text de lungime medie, de a găsi informații pe baza unor criterii și de a reflecta asupra scopului textului. La matematică, înseamnă recunoașterea modului în care o situație simplă din viața reală poate fi reprezentată matematic: compararea unor trasee sau transformarea unor prețuri într-o altă monedă. Aceste competențe sînt indispensabile și în afara școlii, căci ne ajută să citim un contract, să interpretăm o factură, să observăm o contradicție, să verificăm o ofertă sau să ne întrebăm dacă un festival chiar are loc înainte de a cumpăra un bilet.
Analfabetismul funcțional nu înseamnă că un om nu recunoaște literele. Înseamnă că poate citi cuvintele fără să folosească informația, fără să o integreze într-un raționament și fără să o raporteze critic la realitate.
Doi din trei adolescenți folosesc AI pentru teme
Studiul european EU Kids Online 2026, realizat pe un eșantion de 28.465 de copii din 19 țări, plasează România pe primul loc în privința folosirii Inteligenței Artificiale pentru lucrări școlare în rîndul adolescenților de 15-16 ani. Aproximativ 66% din adolescenții români din această categorie de vîrstă spun că folosesc instrumente AI pentru lucrări școlare, eseuri, povești sau alte texte. La 10 ani, aproximativ un copil român din cinci utilizează deja asemenea instrumente pentru activități legate de școală. În total, 82% din copiii români între 10 și 16 ani declară că au folosit cel puțin o dată, în ultima lună, Inteligența Artificială generativă. Dintre ei, 45% au apelat la AI pentru redactarea unor texte, iar 36% pentru rezumarea sau explicarea lor.
Problema nu este simpla utilizare a tehnologiei. Un elev care îi cere unui chatbot să-i explice o noțiune în mai multe feluri, să-i ofere exerciții suplimentare sau să-i critice argumentarea poate învăța mai bine. AI poate fi un profesor răbdător, disponibil oricînd, capabil să adapteze explicația la ritmul fiecăruia. Dar același instrument poate furniza în cîteva secunde o temă pe care copilul o predă fără să o citească, o compunere pe care nu ar putea să o explice și un rezumat care îl scutește de întîlnirea cu textul original. Diferența nu o face tehnologia, ci exercițiul intelectual pe care îl înlocuiește sau îl simulează. Dacă AI îl ajută pe elev să formuleze întrebări mai bune, devine un instrument de învățare. Dacă îl scutește de orice întrebare, devine o cîrjă. Școala nu ar trebui, prin urmare, să declare un război (imposibil de cîștigat) Inteligenței Artificiale. Ar trebui să schimbe felul în care evaluează. O temă generică, ușor de rezolvat de un chatbot, nu mai dovedește mare lucru. Mai utile ar fi susținerea orală a lucrării, explicarea etapelor, compararea surselor, corectarea deliberată a unui răspuns greșit furnizat de AI și întrebările care cer experiență personală, argumente și conexiuni. Elevul trebuie învățat nu doar să obțină un răspuns, ci să pună întrebări.
Ar fi comod să cerem din nou școlii să repare singură totul. Numai că deseori ignorăm faptul că educația este un ecosistem. O reformă desfășurată între zidurile clasei își pierde o parte din putere dacă, după școală, copilul intră într-un mediu public care recompensează zgomotul, conflictul, răspunsul instantaneu și notorietatea fără merit. Televiziunile și marile platforme media funcționează adesea după aceeași logică a captării atenției: senzaționalul și scandalul produc reacții rapide, iar reacțiile se transformă în audiență. În această competiție, ideile complicate pornesc cu un handicap. Ele cer timp, nuanță și răbdare, exact resursele pe care economia atenției încearcă să le fragmenteze. Mass-media nu poate și nici nu trebuie transformată printr-un decret într-o extensie a școlii. Impunerea unor cote de cultură televiziunilor comerciale ar aminti mai degrabă de reflexele regimurilor autoritare decît de o societate liberă. Dar între coerciție și abandon există suficient spațiu pentru inițiativă, responsabilitate și imaginație editorială. Cărțile, documentarele, știința și dezbaterile de idei nu trebuie condamnate la ore imposibile și prezentate ca o obligație medicinală. Pot fi tratate inteligent, atractiv și competitiv. Cultura devine marginală și atunci cînd cei care o produc se mulțumesc să vorbească numai unui public deja convins.
.jpg)
Inteligența populației este o investiție economică
Nici statul nu ar trebui să privească educația și cultura drept cheltuieli decorative, acceptate doar în perioadele de prosperitate. Cultura reprezintă infrastructură publică, la fel ca drumurile, spitalele sau rețelele energetice. Nu este suficient să existe teatre și muzee în marile orașe, accesibile mai ales unui public deja educat. Sînt necesare biblioteci funcționale, programe de lectură, caravane culturale, festivaluri de carte în orașele mici și în mediul rural, vouchere culturale pentru tineri și acces real la publicații de calitate. Avem nevoie de asemenea „autostrăzi culturale”, deoarece ideile circulă la fel de inegal ca bunurile. Un copil crescut într-o casă cu bibliotecă, dus la teatru și încurajat să pună întrebări pornește în viață de la cu totul altă distanță față de un copil care nu are nici măcar o bibliotecă funcțională în localitate. Iar investiția produce și un cîștig economic direct. Companiile au nevoie de oameni capabili să înțeleagă sisteme complexe, să judece informațiile, să ia decizii și să folosească Inteligența Artificială pentru creație și inovare. Economia nu poate cere angajați foarte bine pregătiți după ce societatea a tratat lectura, cultura și educația ca pe niște mofturi. Sectorul privat poate fi atras prin stimulente fiscale pentru finanțarea burselor, documentarelor, bibliotecilor și festivalurilor de carte. Asocierea cu un proiect cultural ar trebui să ofere prestigiu real, nu doar o fotografie bifată într-un raport de responsabilitate socială.
Școala și statul pot crea acces, dar curiozitatea se formează adesea acasă. Un copil care își vede părinții citind, discutînd o știre și verificînd o informație învață ceva mai important decît conținutul unei singure lecții: învață că mintea trebuie folosită. Nu toate familiile au însă aceleași resurse, același timp sau aceeași educație. De aceea, invocarea familiei nu trebuie să devină o nouă formă de culpabilizare a părinților. Comunitatea, biblioteca, școala și presa există tocmai pentru a reduce aceste diferențe, nu pentru a le confirma.
Gîndirea critică nu presupune să suspectăm totul și să nu mai credem pe nimeni. Înseamnă să știm ce fel de dovadă cere fiecare afirmație. Pentru data unui festival verificăm organizatorul. Pentru o informație medicală consultăm instituția sau specialistul. Pentru un răspuns furnizat de AI cerem surse oficiale recente, cu link-uri pe care le și deschidem.
Nu, AI nu ne ia inteligența
Inteligența Artificială nu este un agent misterios care intră în mintea oamenilor și le confiscă discernămîntul. Ea amplifică obiceiurile pe care le avem deja. Celui curios îi poate deschide drumuri noi. Celui grăbit îi livrează o scurtătură. Celui care nu verifică îi oferă certitudini false, formulate impecabil. De aceea, grija nu este dacă elevii sau adulții folosesc AI. Căci o vor folosi. Grija majoră este dacă vor mai putea judeca și înțelege ceea ce primesc. La Jurilovca, cîteva verificări elementare ar fi oprit autocarele înainte de plecare. În școală, o întrebare suplimentară poate arăta dacă elevul a înțeles textul pe care îl predă. În spațiul public, o populație obișnuită să compare sursele este mai greu de manipulat, inclusiv de oameni, nu doar de algoritmi.
Ignoranța generalizată este, poate, cea mai scumpă taxă ascunsă pe care o plătește o societate. O achităm prin decizii proaste, bani risipiți, manipulare politică, productivitate scăzută și vulnerabilitate în fața fiecărei minciuni bine ambalate. Dar nu Inteligența Artificială ne face proști. Pericolul apare atunci cînd îi cerem să gîndească în locul nostru, iar noi uităm treptat cum se face. AI poate scrie un răspuns, poate rezuma o carte și poate „inventa” chiar și un festival. Un singur lucru nu poate face în locul nostru: să ne asume responsabilitatea pentru ceea ce alegem să credem.
