Cuvîntul anului 2025, ales de Cambridge Dictionary, este „parasocial”, un termen care descrie o relație imaginară, unilaterală, în care cineva simte o legătură emoțională profundă cu o persoană celebră, pe care nu a întîlnit-o, de fapt, niciodată în carne și oase. Termenul a apărut în 1956, cînd doi sociologi ai Universității din Chicago au observat cum telespectatorii dezvoltau atașamente față de prezentatorii TV, ca și cum i-ar fi cunoscut personal. Erau relații afective intense, dar complet unilaterale.
Deși nu este nou, în era Internetului, a rețelelor sociale, a influencer-ilor și a Inteligenței Artificiale, termenul a devenit un fenomen global. „Parasocial surprinde perfect spiritul anului 2025”, a declarat Colin McIntosh, editor al Cambridge Dictionary, pentru The Guardian. Oamenii se simt astăzi mai „aproape” de creatorii de conținut decît de colegii de birou. Pentru că accesul este mai facil, iar impresia de familiaritate provine din faptul că vedetele își construiesc faima și pe împărtășirea vieții private pe rețelele sociale: le știm casa, animalele, micile momente de vulnerabilitate, certurile, relațiile, despărțirile.
Potrivit lui McIntosh, interesul pentru acest cuvînt a explodat pe site-ul dicționarului mai ales după logodna lui Taylor Swift și Travis Kelce sau după lansarea albumului confesiv West End Girl al lui Lily Allen.
Relații puternice chiar obsesive
Simone Schnall, profesor de psihologie socială la Universitatea Cambridge, spune că relațiile parasociale au „redefinit fandom-ul (comunitatea fanilor), celebritatea și, odată cu Inteligența Artificială, felul în care oamenii interacționează online”.
De ce ne atașăm atît de intens de oameni pe care nu-i cunoaștem? Pentru că vedetele și influencer-ii par autentici, vulnerabili, accesibili în toate confesiunile lor pe rețelele sociale. Pentru că își filmează rutina de zi cu zi, urmăritorii lor ajung să proiectează sentimente de prietenie, empatie sau chiar dragoste. O conexiune emoțională, aparent fără risc, fără dezamăgiri directe, fără efort. Totuși, riscuri există, căci aceste relații pot deveni extrem de intense, nesănătoase, ducînd la interpretări obsesive ale unor versuri, gesturi sau postări.
Alteori, utilizatorii simt nevoia să „apere” online imaginea persoanei pe care o admiră, ca și cum ar apăra un prieten drag, fără să mai țină cont de nimic altceva. Ignorînd realitatea faptului că acel prieten nu există, de fapt, pentru ei.
Chatbot-ul, noul „prieten” invizibil
Inteligența Artificială a dus fenomenul într-o cu totul altă direcție. Spre deosebire de celebritatea urmărită pe rețele, un chatbot chiar „răspunde”. Confirmă. Ascultă. Nu te judecă. Uneori, pare să te și înțeleagă. „Pentru mulți tineri, chatbot-urile oferă iluzia prieteniei, a terapiei sau chiar a unei relații autentice”, mai spune Schnall. Căci un chatbot nu este doar un instrument. Pentru unii, devine confident, terapeut informal sau chiar partener imaginar. O „oglindă emoțională” care îi face să se simtă văzuți și validați.
Fabrice Lollia, doctor în științe ale informației și comunicării, la Universitatea Gustave Eiffel, susține, într-un articol pentru RTBF, că adolescenții, care odinioară își exprimau frămîntările în jurnale intime, pe blog-uri sau în discuții cu prietenii, își găsesc tot mai des confidenții în instrumentele Inteligențelor Artificiale. Mari modele de limbaj precum ChatGPT sau platforme specializate ca Replika, unde utilizatorii pot personaliza o IA cu nume și voce, devin parteneri de dialog pentru tineri aflați în căutare de sprijin emoțional sau sfaturi. Disponibile permanent, fără a judeca și cu iluzia unei ascultări reale, aceste tehnologii atrag adesea adolescenți care se simt neînțeleși, singuri sau anxioși. Dar această aparență de înțelegere ascunde riscuri importante: atașament afectiv, dependență emoțională, recomandări greșite sau periculoase și o vulnerabilizare a vieții private.
Intimități împărtășite cu o mașină
Trecerea de la jurnalul intim la chatbot arată o schimbare majoră în felul în care adolescenții își împărtășesc intimitatea. În locul discuțiilor cu prieteni sau adulți de încredere, confesiunea migrează spre interfețe algoritmice care simulează empatia fără a o trăi. Este vorba despre o relație parasocială în care adolescenții cred că sînt ascultați, ignorînd faptul că răspunsurile IA se bazează doar pe calcule statistice.
Un studiu Common Sense Media arată că 72% din adolescenții americani au interacționat cu un „companion IA”, 52% îl folosesc în mod regulat, iar 13% zilnic. Dincolo de divertisment și curiozitate, 14% îl folosesc pentru sfaturi intime, iar 12% pentru a mărturisi lucruri pe care nu le-ar spune nimănui din anturajul lor. În Franța, 80% din tineri folosesc Inteligența Artificială în viața de zi cu zi, dar majoritatea afirmă că aceasta nu poate înlocui relațiile umane. Un adolescent din cinci a testat chatboți precum Character.Ai sau MyAI de pe Snapchat, folosiți în principal ca „însoțitori virtuali” sau „antrenori psihologici”. Pentru mulți, aceste interfețe devin un refugiu în fața singurătății sau a plictiselii. Fenomenul nu este marginal, mai ales că aproape 75% din adolescenți au discutat cel puțin o dată cu un companion IA, căutînd susținere emoțională, sfaturi amoroase, înțelegere sau doar un spațiu fără judecată.
Fabrice Lollia susține că principalele trei funcții ale acestor interacțiuni sînt reglarea emoțiilor (exteriorizarea anxietății, verbalizarea îndoielilor), ghidarea practică și intimă (relații, sexualitate, conflicte familiale) și externalizarea sinelui prin conversații care înlocuiesc jurnalul intim. Aceste practici sînt tot mai frecvente în rîndul digital natives, dar și în cazul celor care evită să se confeseze părinților sau apropiaților. Un sondaj arată că tinerii sînt mai dispuși să aibă încredere în IA, în timp ce adulții își păstrează reticențele. Această formă de comunicare apare adesea în contexte unde relațiile interpersonale sînt percepute ca fiind insuficiente, prea complicate sau neconfortabile. Tehnologia ocupă astfel spațiul emoțional lăsat liber de o lipsă de dialog autentic.
Atașamente emoționale periculoase
Unii adolescenți dezvoltă atașamente romantice față de IA, ceea ce poate distorsiona așteptările lor privind relațiile reale. Există și riscul social, prin izolarea progresivă și obișnuirea cu conversații fără contradicție, în bule de confirmare. Riscul cognitiv apare prin răspunsurile eronate sau deformate, cunoscute drept „halucinații”, care pot induce decizii greșite. Mai grav, cazul unor chatboți care au generat mesaje incitînd la autovătămare sau suicid arată cît de vulnerabili sînt adolescenții în fața unor tehnologii insuficient reglementate. În plus, confidențele făcute IA expun adolescenții unor riscuri legate de viața privată și de trasabilitatea digitală. Platformele care oferă astfel de servicii nu sînt concepute pentru suport psihologic, ci pentru colectarea și valorificarea datelor. Memoria digitală nu uită, ci păstrează, filtrează și reconfigurează fragmentele intime, influențînd identitatea și relațiile tinerilor. Astfel, ceea ce părea un spațiu de siguranță devine un mediu expus obiectivelor comerciale.
Cum evităm derapajele
Interzicerea acestor instrumente nu este realistă, însă ar exista metode pentru a evita derapajele. În primul rînd, susține Fabrice Lollia, este nevoie de un cadru tehnic care să ofere protecție specială pentru minori, cum ar fi redirecționarea către resurse umane în situații sensibile. În al doilea rînd, educația emoțională și digitală trebuie îmbunătățită pentru a ajuta adolescenții, părinții și profesorii să decodeze corect aceste interacțiuni. În al treilea rînd, este nevoie de o guvernanță colaborativă între familii, instituții și platforme, pentru a construi norme adaptate realităților digitale.
În final, o avertizare: folosirea masivă a Inteligenței Artificiale ca interlocutor pune sub semnul întrebării nu doar dezvoltarea psihologică a tinerilor, ci și modul în care societatea va înțelege încrederea și autenticitatea relațiilor umane.
Relații algoritmice
Relația umană bazată pe empatie riscă să fie înlocuită de una artificială, calibrată algoritmic și orientată economic. Întrebarea nu mai este dacă adolescenții se vor confesa IA – acest lucru se întîmplă deja –, ci cum putem face ca aceste confesiuni să nu devină un pericol pentru echilibrul lor emoțional, autonomia personală și sănătatea mentală.
Fenomenul parasocial nu este despre celebrități, nici despre Inteligența Artificială. Este un cuvînt care vorbește despre societatea noastră, despre nevoia de conexiune reală într-o lume superconectată, despre fragilitatea prieteniei reale și despre cum rețelele sociale devin substitut pentru relațiile umane. Este despre halucinația în masă pe care rețelele sociale o provoacă. Despre cum nu putem folosi, în mod corect, niște instrumente fabuloase, precum Inteligența Artificială. Despre oamenii care au nevoie de „ceva” sau de „cineva” care să-i asculte, să-i inspire, să-i aline, dar care aleg calea comodă – căci e mult mai facil să te îndrăgostești din fotoliu decît să ieși din casă și să întreții o relație umană directă.
Iar faptul că „parasocial“ este cuvîntul anului nu e o simplă alegere lingvistică, ci un diagnostic cultural.
Credit foto: Wikimedia Commons
