De la depresie și probleme de somn pînă la izolarea socială, tabletele și smartphone-urile sînt adesea acuzate că afectează grav creierul tinerilor. Dar cît din aceste temeri sînt susținute de știință și cît țin, de fapt, de prejudecăți și frică?
Mit sau realitate
De cînd telefoanele inteligente, tabletele, jocurile video și rețelele sociale au devenit o parte din rutina noastră zilnică, mulți părinți și educatori sînt supuși întrebării care planează constant: cît de periculos este timpul petrecut în fața unui ecran pentru creierul și sănătatea mintală a copiilor și adolescenților?
Între avertismentele apocaliptice și studii care minimalizează riscurile, discursul public și științific a devenit un teren al contradicțiilor. Cum nu există răspunsuri ferme, rămîne doar provocarea de a înțelege nuanțele acestui fenomen al tehnologiei digitale și de a găsi un echilibru între prudență și panică.
Jobs, Gates și teama de un „climat digital”
Un argument frecvent invocat de cei care susțin nocivitatea „ecranelor” este faptul că însuși Steve Jobs, fondatorul Apple, nu le-a permis propriilor copii să folosească iPad-ul. De asemnea, Bill Gates a impus copiilor limite clare asupra accesului la tehnologie. Această atitudine din partea unor pionieri ai industriei digitale a alimentat percepția că ecranele ascund riscuri ascunse.
În 2013, celebra neurocercetătoare britanică Susan Greenfield a comparat impactul timpului petrecut online cu schimbările climatice din primele lor etape: o transformare profundă, dar ignorată la scară largă. Greenfield avertiza că jocurile video și Internetul pot afecta negativ creierul adolescenților, modelînd rețelele neuronale într-un mod nociv.
Însă, la scurt timp, alte voci din mediul academic au contestat aceste afirmații, considerîndu-le insuficient fundamentate științific și „înșelătoare pentru părinți și publicul larg”. Astfel a început un conflict de perspective care continuă și astăzi.
Lipsa dovezilor clare: ce spun studiile
O analiză a BBC amintește de psihologul Pete Etchells de la Bath Spa University. Pete Etchells a analizat sute de studii privind relația dintre timpul petrecut pe ecrane și sănătatea mintală. Concluzia sa, prezentată în cartea Unlocked: The Real Science of Screen Time, este una dezarmantă: nu există dovezi științifice solide care să confirme că timpul petrecut în fața ecranelor are efecte devastatoare asupra creierului sau psihicului tinerilor.
Această perspectivă a fost susținută și de Asociația Americană de Psihologie, care, în 2021, a analizat 33 de studii publicate între 2015 și 2019. Concluzia a fost similară: utilizarea telefoanelor, a rețelelor sociale și a jocurilor video are „un rol redus” în apariția problemelor de sănătate mintală. Mai mult, o meta-analiză din 2024 asupra efectului luminii albastre a ecranului asupra somnului a arătat că nu există dovezi concludente că aceasta ar afecta major calitatea somnului, deși ele pot întîrzia secreția de melatonină.
Problema metodologică: autoraportarea și confuziile de cauzalitate
Potrivit BBC, o dificultate majoră a cercetărilor este că multe se bazează pe autoraportare: adolescenții sînt întrebați cît timp „cred” că petrec online și cum se simt după aceea. Însă memoria subiectivă și percepțiile personale pot altera masiv rezultatele. Mai mult, corelația nu înseamnă cauzalitate.
Pete Etchells dă exemplul verii, cînd cresc atît vînzările de înghețată, cît și cazurile de cancer de piele. Cele două fenomene nu se determină reciproc, ci sînt influențate de un factor comun: căldura soarelui. În mod similar, susține Etchells, faptul că un adolescent depresiv petrece mult timp pe telefon nu înseamnă că telefonul i-a cauzat depresia. Studiile sugerează adesea că factorul real este singurătatea, nu ecranul în sine.
Diferența dintre doomscrolling și interacțiune pozitivă
Un alt punct nevralgic al dezbaterii este timpul irosit pe Internet. Ce înseamnă mai exact timp irosit? Este vorba despre ore întregi de doomscrolling, consumul de știri negative? Este un joc video relaxant, practicat în echipă cu prietenii? Este un tutorial educațional pe YouTube sau o conversație video cu un coleg de clasă?
Un studiu care a analizat peste 11.500 de scanări cerebrale la copii între 9 și 12 ani nu a găsit legături între timpul petrecut pe ecrane și scăderea bunăstării sau a funcțiilor cognitive. Ba dimpotrivă, unele studii, precum cele ale profesorului Andrew Przybylski de la Oxford, arată că jocurile video și rețelele sociale pot aduce beneficii psihologice și chiar un sentiment de apartenență.
Între protecție și interdicție
Nu toți cercetătorii sînt de acord cu această viziune. Jean Twenge, psiholog la San Diego State University, a constatat o legătură între creșterea depresiei la adolescenții americani și utilizarea smartphone-urilor. Ea susține că separarea copiilor de ecrane este o măsură necesară, cel puțin pînă la 14-16 ani, cînd creierul și mediul social devin mai stabile.
Un studiu danez din 2024 a arătat că limitarea timpului de ecran la doar trei ore pe săptămînă a avut efecte pozitive asupra simptomelor psihologice ale copiilor și a crescut comportamentele prosociale. În plus, o cercetare britanică bazată pe jurnale detaliate de timp a arătat că fetele care petreceau mai mult timp pe rețele sociale raportau niveluri mai ridicate de depresie. Twenge rezumă formula simplu: mai mult timp online, mai puțin somn, mai puțină interacțiune față în față sînt ingredientele unei rețete pentru deteriorarea sănătății mintale.
Vinovăția părinților vs lipsa de ghidaj oficial
Pentru părinți, situația este cu atît mai dificilă cu cît nu există reguli clare. Pe de o parte, Academia Americană de Pediatrie și Colegiul Regal de Pediatrie din Marea Britanie nu recomandă limite precise de timp. Pe de alta, OMS recomandă zero timp de ecran pentru copiii sub un an și cel mult o oră pe zi pentru cei sub patru ani.
Această lipsă de coerență alimentează judecata și vinovăția între părinți, după cum subliniază pediatra Jenny Radesky de la Universitatea din Michigan: multe discuții publice accentuează mai degrabă sentimentul de culpabilitate decît transmit informații clare și utile.
Riscurile reale: conținutul periculos și izolarea
Chiar dacă nu există dovezi ferme că ecranele „restructurează negativ creierul”, există amenințări incontestabile. Internetul și rețelele sociale cresc riscul expunerii copiilor la conținut dăunător, riscul de hărțuire sau grooming online crește, pe cînd activitatea fizică tinde să scadă. De unde derivă tentația izolării sociale. Problema nu este atît Internetul în sine, cît contextul în care este folosit. Un copil care petrece ore întregi singur pe Internet poate fi predispus la anxietate și depresie, în timp ce altul care folosește același timp pentru a juca un joc video cu prietenii poate cîștiga abilități sociale și de cooperare.
Interdicție totală sau încredere în echilibru?
Societatea se află într-o polarizare vizibilă: pe de o parte, grupuri ca Smartphone Free Childhood militează pentru interzicerea telefoanelor pînă la 14 ani; pe de altă parte, cercetători precum Etchells și Przybylski avertizează că limitările drastice pot transforma tehnologia într-un „fruct interzis”, crescînd astfel fascinația copiilor. De altfel, profesorul Chris Chambers de la Cardiff subliniază: „Dacă sistemul nostru cognitiv ar fi atît de fragil încît să fie distrus de ecrane, specia noastră ar fi dispărut de mult timp”.
Ce pot face părinții
În lipsa unui consens științific, ce ar trebui să facă părinții? Există cîteva ingrediente pentru un drum echilibrat. În primul rînd, și poate cel mai important, este clasicul „calitatea, nu cantitatea”. Contează mai mult tipul de activitate online decît durata sa. Apoi contextul social. Experiențele digitale pozitive apar atunci cînd copiii sînt conectați cu prieteni sau familie, nu izolați.
Educația digitală este esențială. În loc de interdicții drastice, copiii trebuie învățați cum să navigheze pe Internet, în siguranță.
Între incertitudine și responsabilitate
Astăzi, știința nu oferă un verdict final: ecranele nu sînt nici „toxine invizibile” descrise astfel de apocaliptici panicați, dar nici „instrumentele inofensive” văzute de optimiștii radicali. Realitatea este, ca întotdeauna, mult mai complexă și trebuie ținut cont de mulți factori, precum vîrsta copilului, contextul social și tipul de activitate online.
Ceea ce este sigur e că tehnologia evoluează rapid, iar tinerii de astăzi vor trăi într-o lume în care Inteligența Artificială, rețelele sociale fragmentate și dispozitivele inteligente vor fi mai mult decît omniprezente, vor fi niște necesități. Încercarea de a-i ține complet departe de ecrane ar putea să îi priveze de competențe esențiale în viitor.
Și poate cea mai sănătoasă atitudine este aceea a prudenței echilibrate: nici panică, nici abandon, ci o educație atentă care să pună accent pe calitatea experiențelor digitale și pe construirea unor relații umane solide dincolo de ecrane.
