Tradiție & comunitate

# Vieux Farka Touré, Les Racines, World Circuit, 2022.

# Bill Frisell, Orchestras, Blue Note, 2024.

Două feluri de a lucra cu chitara, metodologii și efecte radical diferite vor fi (fost) demonstrate la noi în două recente concerte de club. Unul dintre evenimente îl va avea în prim-plan pe cel care a moștenit rolul de ambasador al blues-ului malian în lume, Vieux Farka Touré. În celălalt concert (anulat, dar în curs de reprogramare), chitaristul Bill Frisell a confiscat instrumentul renunțînd la pîrghiile tradiției, pentru a stabili foaia de parcurs a viitorului chitarei.

De la documentarele produse de Scorsese pe acest subiect tot revine în discuție legătura profundă dintre blues-ul american și originile sale sahariene, cu precădere cele din Mali. Pe de altă parte, cei de la Tinariwen spuneau că au pus mîna pe chitară inspirați de un western hollywoodian cu cowboy galopînd prin praf asemenea tuaregilor. Blues-ul a devenit un mecanism al vaselor comunicante.

Efortul de dezvăluire a legăturilor genului cu leagănul african e pus în bună măsură pe seama lui Ali Farka Touré, a cărui activitate a arătat tenacitatea animalului ce i-a inspirat porecla (Farka înseamnă „măgar”). Tenacitatea s-a dovedit congenitală, transmisă odată cu numele Farka fiului care a abandonat tradiția soldățească a familiei evadînd în muzică. Traiectoria e împărtășită și de alți exponenți ai blues-ului saharian dezvoltat în regiuni cu conflicte armate cronice; Mali a suferit o destrămare galopantă a iluziei democrației asociate cu „Primăvara arabă”, așa că blues-ul malian rămîne să fie conservat în afara granițelor.

Albumul Les Racines e cel mai direct omagiu adus de Vieux Farka eforturilor tatălui și poporului său, omagiu oportun după o carieră altfel destul de aventuroasă: dacă tatăl fusese caracterizat drept John Lee Hooker al Africii, Vieux Farka e comparat cu Hendrix și apetența acestuia pentru psihedelic. De altfel, în paralel cu albumul de față a înregistrat și o colaborare cu psihedelicii texani Khruangbin. A ținut totuși să delimiteze aici un material omagial, reproducînd stilul performativ al tatălui, cu sprijin larg din partea artiștilor din regiune; invitații mai cunoscuți sînt Amadou, de la Amadou & Mariam, și Madou Diabaté, fratele lui Toumani. Albumul nu e pentru tineret, avertizează chitaristul, insistînd asupra misiunii materialului de a evoca tradiție și comunitate, și o posibilă reunificare în țara natală care deocamdată a ales ca în schimbul exportului de blues să importe armament.

Bill Frisell vine din alt timp (viitor) – în chitara lui cu greu mai găsești urmele istoriei, l-au reformatat radical formarea academică la Berklee College, cea de instrumentist pe albumele ECM din anii ’80, iar mai tîrziu nebuniile jazz-metal cu John Zorn și Fred Frith. Cariera sa a redefinit locul chitarei în largul spectru dintre muzica de cîrciumă, jazz și filarmonică, glisînd imprevizibil și interstițial. Materialul Orchestras e legat de formarea sa academică, o reuniune cu dascălul de la Berklee – compozitorul Michael Gibbs – și cu dirijorul Alexander Hanson pentru o suită de concerte de chitară electrică acompaniată simfonic, de către filarmonica din Bruxelles și orchestra Umbria Jazz. E, în consecință, unul din materialele mai sobre, aristocrat și romantic, adesea cinematografic. Și Frisell, și Gibbs au lucrat ocazional pentru coloane sonore din filme, iar compozițiile au fost selectate aici și pentru forța lor de evocare vizuală, potențată de un tratament orchestral variat – uneori de maniera luxuriantă big band jazz, alteori ritmat discret și spațios.

Primul album recenzat aici poate intimida prin grandoarea și anvergura orchestrală; al doilea e mai lumesc, animat de tobe și nuanțe pulp fiction, incluzînd cîteva din cele mai plăcute compoziții ale lui Frisell („Levees”, „Strange Meeting”).

Vieux Farka Touré va concerta pe 1 iunie în Clubul Control din București.