2025 a dat senzația că a fost un an dificil, dar controversele au fost mai mari decît deciziile în sine. Pentru o parte a experților, antreprenorilor sau angajaților bugetari creșterea TVA, a accizelor, înghețarea salariilor bugetare și a pensiilor au fost motive de iritare și chiar de furie. Dar, privind deficitul bugetar din anul 2024, 9,3% din PIB, era logic să existe o ajustare bugetară, plecînd de la prezumția de responsabilitate politică. Creșterea unor taxe și impozite, înghețarea salariilor bugetare și a pensiilor au fost măsuri necesare.
Rezultatele asupra bugetului nu sînt spectaculoase, dar nici de neglijat. La această oră, nu este public nivelul deficitului bugetar în anul 2025, dar știm că anul se va încheia cu un deficit mai mic decît cel estimat în urmă cu cîteva luni, și anume 8,4% din PIB. Este o veste bună mai ales pentru anul acesta, pentru că un deficit mai mic în 2025 va ajuta la atingerea țintei de anul acesta care este în intervalul 6,2-6,5% din PIB.
Anul acesta va fi complicat. Ajustarea deficitului bugetar trebuie să continue, rata inflației este sub semnul întrebării, datoria publică va continua să crească, deficitul comercial are șanse să scadă, pentru că va exista o temperare a consumului, alocările de fonduri naționale și europene pentru investiții vor fi în continuare substanțiale, mai mult decît media europeană, dar efectele asupra creșterii economice ar trebui să fie mai vizibile și, în fine, cursul de schimb leu-euro va rămîne la fel de stabil, dar moneda euro își va păstra tendința de creștere ușoară față de leu.
După cum se poate vedea, nu sînt mulți indicatori economici care să aducă prea multe motive de optimism pentru anul 2026. Una dintre veștile bune este poate aceea că există încă prognoze care arată că se va păstra creșterea economică – este adevărat, cu un ritm mult redus față de vîrfurile atinse în unii ani –, dar, în situația dată, un avans al PIB cu 1-1,5% este, totuși, o „gură de oxigen”.
Există o „oboseală” a societății față de măsurile de reducere a deficitului bugetar? Probabil, dar între soluțiile teoretice avansate în unele cazuri de experți și cele practice pe care le poate lua Guvernul este evident că doar cele din urmă pot produce efecte concrete. Pe de altă parte, nu ar trebui uitat că România vine după șapte ani, 2019-2025, în care a înregistrat deficite excesive, adică mai mari de 3% din PIB.
Vor exista anul acesta noi creșteri de taxe sau impozite? Declarațiile de la vîrful Guvernului exclud această variantă, mai ales pentru că pachetele de ajustare bugetară sînt în vigoare și se vor aplica pe parcursul întregului an. Cu siguranță, însă, o imagine mai fidelă asupra situației bugetare va exista după aprobarea bugetului de stat în Parlament.
La începutul anului, România a mai primit o lecție. Este vorba despre aderarea Bulgariei la zona euro. Desigur, părerile față de intrarea României sau Bulgariei în zona euro pot fi diferite (de altfel, în Bulgaria, sondajele arată chiar și acum că mai puțin de jumătate dintre cetățeni susțin trecerea țării la moneda euro), dar indiferent de felul în care este privită renunțarea la moneda locală și înlocuirea ei cu euro, traseul pînă la zona euro presupune rigoare și disciplină financiară.
De fapt, diferența esențială dintre Bulgaria și România a fost exact gestionarea prudentă a finanțelor publice. În urmă cu aproape un deceniu, în anii 2015-2016, România îndeplinea criteriile de convergență nominală pentru aderarea la zona euro. Acestea se referă la rata inflației, deficitul bugetar, datoria publică, nivelul dobînzilor și stabilitatea cursului de schimb. În urmă cu zece ani, România ar fi putut să aibă opțiunea să se înscrie în cursa pentru aderarea la zona euro. Ce a făcut România? Într-un deceniu, cu ajutorul pretextelor legate de crizele care au apărut după anul 2020, a făcut „praf și pulbere” toți indicatorii economici care ar fi putut să o califice pentru moneda euro. Bulgaria și-a păstrat echilibrele macroeconomice, România le-a compromis, ajungînd ca astăzi, din punctul de vedere al deficitului bugetar, de exemplu, să se poată gîndi la zona euro doar începînd cu anul 2031.
Mai complicat, în România a fost lansată o dezbatere legată de așa-numita convergență reală, în afară de cea nominală. Adică, dincolo de indicatorii macroeconomici (convergența nominală), marile analize făcute sub egida a tot felul de instituții prestigioase au scos în evidență diferența insurmontabilă dintre economia românească și cea a zonei euro în materie de nivel de trai. Astfel, concluzia oficială era că România trebuie să facă în continuare eforturi pentru a intra în zona euro, iar cea neoficială a fost de a descuraja orice încercare de trecere la moneda euro.
La sfîrșitul anului trecut, situația din Bulgaria a mai arătat ceva. Băncile s-au confruntat cu un val de cereri de schimb de leva în euro. Explicația a fost că o parte din banii din economia neagră erau aduși în zona albă. Din acest punct de vedere, România seamănă cu Bulgaria și întrebarea este: nu cumva un motiv, printre altele, pentru amînarea trecerii la euro a fost și protejarea „banilor negri”? Economia nu a ieșit din prăpastie. Anul 2026 ar trebui să aducă mai mulți pași în această direcție.
Constantin Rudnițchi este analist economic.
