Pe măsură ce consecințele economice ale războiului dus de președintele american Donald Trump împotriva Iranului devin evidente, factorii de decizie din întreaga lume își pierd răbdarea. Recentele Reuniuni de primăvară ale Fondului Monetar Internațional și ale Băncii Mondiale de la Washington au arătat acest lucru foarte clar, cancelarul britanic Rachel Reeves deplîngînd „nebunia” unui război care „nu e al nostru”.
Însă o mare parte a costului va fi suportată chiar de Statele Unite. Efectele imediate sînt vizibile: o creștere accentuată a prețurilor combustibililor, inflația ajunsă la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani și temeri tot mai mari că, pe măsură ce consumatorii își reduc cheltuielile pentru a compensa costurile mai ridicate, șomajul va crește. Deși aceste șocuri pe termen scurt sînt serioase, un risc major mai puțin luat în seamă este posibilitatea ca dolarul să își piardă statutul de principală monedă comercială și de rezervă a lumii.
Declinul unei monede de rezervă este un proces lent. Lira sterlină britanică și-a cedat dominația în fața dolarului american pe parcursul a aproximativ două decenii, începînd din anii 1920. După cum a remarcat Barry Eichengreen, și denarul roman – probabil prima monedă internațională a lumii – s-a devalorizat într-o perioadă lungă de timp, începînd din momentul în care împăratul Nero i-a redus conținutul de metal prețios în secolul I d.Hr.
Orice monedă internațională depinde, în ultimă instanță, de încredere. Am observat acest lucru în perioada în care am fost consilier economic principal al Guvernului indian condus de prim-ministrul Manmohan Singh. Pe 5 august 2011, agenția S&P a retrogradat rating-ul pe termen lung al SUA de la AAA la AA+, alimentînd temerile cu privire la o fugă iminentă de capital. Dar s-a întîmplat exact opusul: banii au continuat să curgă spre economia americană. În fața turbulențelor globale, investitorii aveau încredere că SUA își vor respecta obligațiile, indiferent de cost.
Această încredere, piatra de temelie a „soft power”-ului american, se erodează rapid. Samantha Power, fost administrator al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), a subliniat acest lucru într-o recentă conferință la Universitatea Cornell, unde a criticat decizia administrației Trump de a desființa agenția. Modul brusc și „lipsit de compasiune” în care USAID a fost închisă, a spus Power, a oprit fără nici un preaviz ajutorul umanitar, provocînd suferințe imense populațiilor din întreaga lume care depindeau de continuitatea acestuia.
Închiderea USAID, alături de escapadele militare ale lui Trump în Iran și Venezuela, și de atacurile neîncetate împotriva unor aliați de lungă durată precum Canada și Danemarca, au aruncat o umbră asupra poziției globale și credibilității Americii. Ceea ce pune în pericol statutul hegemonic al dolarului.
Pentru a înțelege costurile potențiale, să luăm în considerare seniorajul [costul economic al producerii unei monede, calculat ca diferență dintre valoarea banilor și costul producerii acestora – n. trad.]: deoarece dolarul beneficiază de încredere la nivel global, Rezerva Federală poate tipări o bancnotă de 10 dolari pentru mai puțin de șapte cenți, iar aceasta va fi acceptată la valoarea ei integrală în întreaga lume. După cum s-a văzut în cazul imperiilor, de la Roma pînă la Marea Britanie, emiterea monedei dominante a lumii permite unei țări să creeze valoare aproape din nimic. Pierderea acestei capacități ar încetini creșterea economică.
Dacă politica SUA nu își schimbă direcția, acest an ar putea rămîne în istorie ca momentul în care dolarul american a început să își piardă statutul de monedă a lumii.
Aceasta ridică întrebarea: ce monedă va înlocui dolarul? Renminbi-ul pare a fi cel mai puternic candidat. În urmă cu un deceniu, moneda chineză a cîștigat credibilitate atunci cînd Fondul Monetar Internațional a inclus-o în coșul de monede globale care stau la baza Drepturilor Speciale de Tragere (activul de rezervă al Fondului) – dar încă era considerată, îndeobște, „fără șanse” în fața dolarului american. Astăzi, perspectiva unei supremații a renminbi-ului nu mai pare de neconceput.
Totuși, capacitatea Chinei de a-și asuma acest rol global este departe de a fi sigură. Așa cum a observat economistul Qiao Liu în cartea sa Corporate China 2.0 (2016), țara combină un „regim politic autoritar” cu aranjamente instituționale mai flexibile, în care „relațiile încă contează”, un hibrid care nu inspiră cu ușurință tipul de încredere globală de care are nevoie o monedă de rezervă.
Președintele chinez Xi Jinping pare să înțeleagă această dinamică. Într-un discurs din 2024, Xi a subliniat necesitatea internaționalizării renminbi-ului pentru a consolida influența globală a Chinei, cerînd o „monedă puternică, ce poate fi utilizată pe scară largă în comerțul internațional, investiții și piețele valutare și care să obțină statutul de monedă de rezervă”. Însă principalul obstacol în calea obținerii acestui statut pentru renminbi – menținerea controlului guvernamental asupra fluxurilor de capital – rămîne neclintit.
Cea mai puternică critică la adresa politicilor lui Trump din ultimul an a venit dintr-o sursă neașteptată: regele Charles al III-lea. Discursul său adresat Congresului pe 28 aprilie, rostit cu umorul și reținerea caracteristice britanicilor, a transmis un mesaj clar: Statele Unite se află pe o cale greșită – una care le-ar putea distruge poziția globală.
Totuși, au existat și motive de optimism. Repetatele izbucniri de aplauze bipartizane pe care Charles le-a primit din partea membrilor Congresului au sugerat că aceștia sînt deja conștienți de situația dificilă în care se află America.
Kaushik Basu, fost economist-șef al Băncii Mondiale și fost consilier economic principal al Guvernului Indiei, este profesor de economie la Universitatea Cornell și senior fellow nerezident la Brookings Institution.
Copyright: Project Syndicate, 2026
www.project-syndicate.org
traduceri de Matei PLEŞU
Credit foto: Wikimedia Commons
