O întrebare la care anul 2025 poate începe să răspundă e dacă BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) e pe cale să devină noul centru de putere al politicii mondiale. Acum, cînd acest grup include noi membri (Egipt, Etiopia, Iran și Emiratele Arabe Unite) și a ajuns să reprezinte 45% din populația lumii, unii cred că el consolidează (fals numitul) „Sud global” și că reprezintă o provocare serioasă la adresa puterii americane și occidentale. Afirmații față de care eu mă declar sceptic.
Atunci cînd Jim O’Neill (pe atunci director general al Goldman Sachs) a inventat acronimul „BRIC” în 2001, scopul său a fost doar de a identifica cele patru economii emergente care aveau cele mai mari șanse să domine creșterea economică globală pînă în 2050. Dar eticheta a dobîndit curînd o valență politică. A devenit o grupare diplomatică informală la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite din 2006 și apoi o organizație formală, cu ocazia primului summit BRIC din 2009. Organizat în Rusia, evenimentul s-a axat – atunci, ca și acum – pe promovarea unei ordini mondiale multipolare. La sfîrșitul anului care a urmat, numele grupului a primit, odată cu aderarea Africii de Sud, și litera „S”.
O clasă de active de pe Wall Street a devenit o organizație internațională – în parte, pentru că s-a aliniat aspirațiilor Rusiei și Chinei de a conduce țările în curs de dezvoltare. Cel de-al XVI-lea summit BRICS, care a avut loc în Rusia în octombrie 2024, a fost primul la care au participat și noii săi membri (Arabia Saudită nu a decis încă dacă va accepta invitația de aderare a grupului, iar noul guvern al Argentinei a refuzat-o). Au participat aproximativ 36 de șefi de stat și de guvern, precum și reprezentanți ai mai multor organizații internaționale, inclusiv secretarul general al ONU, António Guterres, iar Turcia a profitat de ocazie pentru a-și depune propria cerere de aderare.
Reuniunea la nivel înalt din 2024 a vizat promovarea legăturilor dintre membrii Sudului global și făurirea unei lumi multipolare. Iar președintele rus Vladimir Putin s-a folosit de acest prilej pentru a-și demonstra relevanța diplomatică la nivel global, chiar și după invazia rusească din Ucraina în 2022.
Avînd în vedere că tot mai multe țări își manifestă interesul de a adera, BRICS s-ar putea înfățișa pe drept cuvînt ca un lider al rezistenței față de ordinea internațională dominată de SUA. Unii îl consideră chiar succesorul Mișcării de Nealiniere (MNA) din perioada Războiului Rece, ai cărei membri au refuzat să opteze între SUA și Uniunea Sovietică. Dar, chiar dacă statele MNA au avut interesul comun de a se opune SUA, MNA nu a avut Rusia și China ca membri fondatori.
În orice caz, este puțin probabil ca BRICS să reușească să coordoneze în mod oficial „Sudul global”. Nu numai pentru că cei mai mari și mai importanți membri ai BRICS – China, India și Rusia – se află cu toții la nord de ecuator, dar cele trei state concurează pentru un rol de conducere.
Rusia și China au un interes comun în a contraataca ceea ce ele consideră a fi o amenințare americană, și au declarat o „alianță fără limite”. Dar astfel de sloganuri maschează diferențe majore de perspective strategice. Chiar dacă Rusia a cucerit mari porțiuni de teritoriu chinez în secolul al XIX-lea, cînd dinastia Qing era slăbită, economia Chinei e acum de zece ori mai mare decît cea a Rusiei. Ambele țări își dispută influența în Asia Centrală, iar China e îngrijorată de faptul că Rusia a recrutat soldați din Coreea de Nord vecină pentru a lupta în Ucraina.
O piedică și mai importantă pentru BRICS ca organizație este rivalitatea dintre China și India – în prezent, țara cu cea mai mare populație din lume. China este mult mai bogată decît India, dar se confruntă (la fel ca și Rusia) cu declinul demografic, în timp ce populația și forța de muncă din India continuă să crească.
În plus, China și India au o frontieră disputată în Himalaya – unde forțele lor s-au confruntat în mod repetat –, iar prietenia tradițională a Chinei cu Pakistanul complică situația o dată în plus. De fapt, îngrijorarea permanentă față de China este unul dintre motivele pentru care India face parte din BRICS. Deși evită alianțele formale, India și-a intensificat, din același motiv, și apartenența la „Quad” (care include SUA, Japonia și Australia).
În loc să consolideze BRICS, admiterea de noi membri nu face decît să sporească rivalitățile. Egiptul și Etiopia sînt blocate într-o dispută cu privire la un baraj pe care Etiopia îl construiește pe fluviul Nil, iar Iranul se află într-o dispută de lungă durată cu Emiratele Arabe Unite și cu Arabia Saudită, un potențial nou membru. Departe de a spori eficiența BRICS, aceste noi rivalități intra-organizaționale îi vor îngreuna eforturile. Grupul celor 77 de țări în curs de dezvoltare (G77) are și mai mulți membri și este permanent încetinit de diviziunile interne.
La summit-ul din 2024, membrii BRICS+ au discutat chestiuni precum cooperarea economică și în domeniul securității, promovarea schimburilor culturale și proiectele comune de dezvoltare axate pe infrastructură și durabilitate. De obicei, însă, astfel de discuții nu au rezultate semnificative. Noua Bancă de Dezvoltare, cu sediul în Shanghai, înființată de grupul BRICS+ în 2014, a avut pînă în prezent rezultate mai degrabă modeste.
De asemenea, intenția declarată a grupului de a evita dolarul și de a efectua o parte mai mare din tranzacțiile comerciale bilaterale ale membrilor săi cu monedă proprie a înregistrat progrese restrînse. Orice încercare serioasă de a înlocui dolarul ca monedă de rezervă globală ar necesita ca R.P. Chineză să sprijine renminbi-ul cu piețe de capital profunde și flexibile și cu un stat de drept – condiții care sînt departe de a fi îndeplinite.
Deci la ce este bun BRICS? Este cu siguranță util pentru Rusia, ca mijloc de a scăpa de izolarea diplomatică. Iar ca instrument diplomatic menit să demonstreze poziția de lider în rîndul țărilor în curs de dezvoltare, grupul a fost util și Chinei. Ca o modalitate de a contrabalansa China, e de folos și pentru India. Iar ca o scenă modestă pentru promovarea dezvoltării pe plan intern, a fost uneori util pentru Brazilia și Africa de Sud. Dar îl transformă oare aceste funcții într-un nou ax al politicii mondiale? Eu, unul, cred că nu.
Joseph S. Nye, Jr., profesor emerit al Universității Harvard, este fost secretar adjunct al Apărării al SUA și autor al volumului de memorii A Life in the American Century (Polity Press, 2024).
Copyright: Project Syndicate, 2025
www.project-syndicate-org
traducere de Matei PLEŞU
