Cînd am ajuns inspector de specialitate, în prima săptămînă am constatat un fapt simplu. Opt ore de activitate ca inspector școlar, pentru că, inspector fiind, ai program de opt ore, nu mă oboseau atît de tare cît o făceaau patru-cinci ore de predare la școală. N-am să uit niciodată această revelație pe care am avut-o atunci și pe care le-am împărtășit-o, oarecum șocat, colegilor mei de birou. Folosesc această observație ca pretext pentru considerațiile de mai jos.
În ultima vreme, mai mult ca oricînd, s-a lansat împotriva profesorilor un întreg arsenal de acuze din partea societății. O polarizare pe care speram să nu o mai văd este consecința acestora. Un val de ură am simțit, venind dinspre diverse poluri sociale și profesionale. Antreprenori, judecători sau avocați, pensionari de toate felurile, corporaatiști sau vînzători la supermarket, toți găsesc de cuviință să acuze profesorii pentru că muncesc prea puțin și au performanțe prea scăzute cu elevii lor, așa cum sînt evidențiate de diverse testări internaționale. Vreau să spun clar, din start: personal, nu mă simt scandalizat neapărat de creșterea normei didactice de predare de la 18 ore la 20, aceea este o altă discuție, ci de o abordare injustă, limitată și umilitoare a statutului profesional.
Polarizarea aceasta și ura îndreptată împotriva muncii așa-zis puține a profesorilor sînt un simptom al unei societăți suferinde, și nici măcar nu sînt supărat pe cei care o propagă, manipulați fiind de discursuri populiste și care nu merg în analize de adîncime. Să disprețuiești profesorii înseamnă să-ți disprețuiești propriul fond de valori. Și mai înseamnă că ai pierdut contactul cu valorile clasice, binele, adevărul, frumosul.
Nu mă aștept ca ceea ce scriu eu să schimbe ceva. Este un proces, pe care nu știu dacă societatea actuală mai poate să îl parcurgă fără o zguduire majoră, la care nici nu îndrăznesc să mă gîndesc. Dar haideți să vedem, totuși, puțin, cum stă treaba și cu rezultatele nesatisfăcătoare ale elevilor, și cu munca profesorilor.
Despre muncă am să scriu puțin, am mai scris. Să pregătești o lecție de o oră îți ia de multe ori mai mult de o oră. De multe ori! Paradoxul e greu de înțeles, pentru cei care cred că profesorii au vacanță trei luni pe an. Și nu este ca și cum ai mai predat și anul trecut. De fiecare dată o iei din nou de la zero. Ca să găsești ceva nou, ceva atractiv, ceva seducător. Ca să îți actualizezi tu însuți informațiile, demersul, discursul. Aș vrea să-i văd pe cei care aruncă săgeți de pe margine cum s-ar descurca zi de zi cîte cinci-șase ore cu cîte 30 de elevi în fiecare clasă, fiecare cu interesul său fluctuant, pe care trebuie să-i țină atenți, cît de cît activi. Nu se compară cu nimic acest efort, o spun ca om care a lucrat în multe tipuri de activități profesionale. Apoi, pregătirea testelor – un test bun îți ia de multe ori ore întregi să-l concepi. Nu mai zic, apoi, corectarea lui. Sînt profesori care au cîte zece, poate chiar mai multe clase, în funcție de materia pe care o predau. Asta înseamnă sute de elevi, sute de teste în fiecare lună, efortul de a-i cunoaște, de a stabili o minimă relație personală cu ei etc.
Dar să ajung și la rezultate. Se tot flutură ideea că pe vremuri se învăța mai mult și elevii erau mai pregătiți. Este un mit la fel de rezistent ca acela că iarna era mai albă și pepenii mai dulci. Mai mult, profesori slabi existau și pe vremuri. N-o să o uit niciodată pe sărmana profesoară de fizică din liceu, care ținea lecția scriind toată ora pe tablă, cu spatele la clasă, în vacarmul acesteia. Dar știți cum se învăța? Abia atunci se învăța pe de rost, prin memorare. Pentru că nici măcar nu se cerea altceva. Programele actuale și profilurile curriculare actuale solicită formarea de competențe. Atunci se învățau niște idei din caiet, neasimilate. Spre deosebire de prezent, cînd elevii trebuie să poată identifica idei poetice dintr-un text la prima vedere, trebuie să poată înțelege un text și să poată formula o argumentație pornind de la acesta și în raport cu propriile convingeri și propriul univers de cunoaștere etc. Diferența dintre curricula de atunci și cea de acum este uriașă.
Pe scurt, școala valorează fix cît respectul pe care i-l dă societatea. Și cum respectul e ieftin, rezultatul nu poate fi decît o matematică simplă.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022
