Last Christmas, cîntecul scris de George Michael și lansat de Wham! în 1984, a ajuns, în decembrie 2025, pe locul întîi în mai multe topuri muzicale din întreaga lume (cum ar fi Billboard Global 200). Ține aproape și All I Want for Christmas Is You, din 1994, melodie care încă îi mai aduce lui Mariah Carey două-trei milioane de dolari anual, din drepturi de autor. Aceste piese de Crăciun au bucurat și au marcat generații și sînt încă descoperite de cei tineri. Pare greu de crezut că, în acest peisaj al cîntecelor de sărbătoare, mai poate fi compus ceva original și nemuritor.
Bleachers, trupa compozitorului și producătorului muzical Jack Antonoff (colaborator al unor artiști cum sînt Taylor Swift, Lana Del Rey ori Florence + The Machine), a lansat, în noiembrie 2024, după ani de lucru, Merry Christmas, Please Don’t Call – o melodie care rupe șirul temelor de Crăciun cunoscute (reuniunea obligatorie cu familia, amintirile inevitabil luminoase din copilărie și bunătatea autoimpusă) și vorbește despre separare, furie, limite, singurătate, alegeri și asumare. Despre un alt fel de Crăciun, în care roțile zgomotoase ale vremurilor se calmează, toți ceilalți sînt plecați și poți rămîne, în sfîrșit, doar tu cu tine, în liniște.
Evreu fiind, Antonoff nu a sărbătorit niciodată Crăciunul, dar obișnuia să meargă în această zi la un restaurant deloc pretențios („diner”, cum îi spun americanii), unde întîlnea mulți oameni care, din diverse motive, erau singuri, fără să-și dorească neapărat asta. Și-a dat seama că Crăciunul te face să te gîndești și la ce ai, și la ce îți lipsește și că însingurarea te poate împresura inclusiv în locuri animate, pline de oameni. Sărbătorile, afirmă el, seamănă cu o fereastră mare a unei case, iar Crăciunul te poate găsi doar în două ipostaze, surprinse perfect de versurile piesei: fie ești afară, privind înăuntru la familia aflată la căldură, care deschide cadourile, fie ești în încăpere, te uiți pe geam și vezi un străin singur. Acești străini sînt cei pentru care melodia se dorește a fi o consolare, o înțelegere a faptului că unii dintre noi se luptă cu un trecut chinuitor, de care, spre binele lor, este nevoie să se separe – nu cu furie și acuzații, ci cu o tristă recunoaștere a răului produs de persoane dificile, cu care au interacționat. O pledoarie pentru separare emoțională, în momente cum sînt „sărbătorile împreună” și „mesele în familie”, cînd butoane vechi, dar nevindecate, pot fi apăsate de o afirmație sau o opinie necerută, anihilînd luni de zile de echilibru și de lucru cu tine. Sărbătorile pot fi văzute și ca un moment de rupere a legăturilor toxice – cu foste iubiri (care mai trimit din cînd în cînd un mesaj de control, spunînd că le lipsește „comunicarea extraordinară” și că vor să rămîneți în contact), cu vechi prietenii (în care celălalt consideră că a făcut „enorm” pentru tine, dar tu nu-ți mai amintești decît afirmațiile răutăcioase, incapacitatea de a se bucura de reușitele tale și nenumăratele ocazii în care ori nu s-a ținut de cuvînt, ori a întîrziat și te-a încurcat) sau cu rude (cînd cineva din familia ta ține morțiș să-ți reamintească cum alții s-au realizat profesional, material și sentimental, doar tu ți-ai ales meseria, serviciul și culoarea de păr nepotrivite). Iar melodia tocmai asta celebrează, într-un fel dulce-amar: nevoia de „curățenie generală”.
La noi, Crăciunul e universal văzut ca un moment de petrecut în familie, în care e aproape inacceptabil să nu ai brad, casa împodobită sau cozonac pe masă. Pe 25 decembrie nu găsești localuri deschise, nu ai nici o opțiune de a duce o existență normală, într-un cadru social obișnuit. Este exact ca-n melodia celor de la Bleachers: ești ori înăuntru, ori afară. Cei din provincie fac un drum cît e țara de lungă, de multe ori, dacă mai au pe undeva părinți, o casă sau măcar o rudă – întotdeauna se pleacă de Crăciun. Cei pentru care sărbătoarea înseamnă o simplă mutare la masa din sufragerie și care n-au trecut prin mișcarea browniană din gări și aeroporturi, nici n-au înghesuit o existență-ntreagă într-un bagaj de cabină, mai merg în cîte o vizită sau, dacă au copii, stau acasă pînă pot ieși din nou în oraș, să-i mai obosească pe cei mici. Dincolo de toate, la fel cum opinia societății în privința căsătoriei sau a numărului de urmași e perfect de ignorat, nici aici n-ar trebui să fie de condamnat ca, de Crăciun, să faci doar ce te-ndeamnă sufletul (inclusiv să nu răspunzi la telefon). Dacă tot e sărbătoare, să fie!
Credit foto: P. Braiuca, flickr
