În urmă cu două luni, am fost invitată de către prietena mea, jurnalista Manuela Țimbolschi-Preoteasa, să fac parte dintr-un juriu al unui concurs de eseuri/reportaje destinat generației Z, GenZ (organizat de espress.ro), adică cei care au acum între 20 și 30 de ani, cu aproximație. Oameni foarte tineri care încă merg la facultate și mulți dintre ei vor să-și facă studiile în străinătate, nativi digitali sau oameni tineri care abia au intrat pe piața muncii din România. La vîrsta mea, care se apropie din păcate de-o jumătate de secol, eu încă îi văd ca pe niște copii, mai ales că pe mulți dintre ei i-am urmărit crescînd de la un an la altul, în taberele organizate de Editura Arthur la care am participat în ultimii 15 ani. Nu înțeleg aceste etichete puse peste generații, teoretic fac parte din Generația X care i-a urmat celebrilor baby-boomers, copiii născuți după război care acum sînt pe cale de dispariție. De altfel, primul meu articol pe care l-am scris în Dilema era chiar despre generația mea – Generația X. Ne-au urmat „milenialii”, cei născuți înainte de schimbarea de secol, apoi Generația Z – zoomers, Alpha, Beta etc. Dintre toți, acești nativi digitali mi se par de departe cei mai interesanți, pentru că aici simt o prăpastie față de generațiile anterioare – sînt primii copii care apasă pe ecrane, nu pe butoane, primii copii pragmatici care nu suportă ideea de ierarhizare și de subordonare, își revendică independența, primii cărora pandemia le-a dat șansa să lucreze de acasă și care sînt mai preocupați de calitatea vieții lor decît generațiile anterioare.
La concursul din al cărui juriu am făcut parte, am descoperit cîteva texte remarcabile pe care le publicăm în acest Dosar, completate de două articole care aparțin unor oameni din alte generații. Eu, una, cred că GenZ e o generație-fenomen care a avut niște șanse și le-a valorificat cu brio. Pe de altă parte, există și pericolul de tabula rasa, de a încerca să șteargă tot ce s-a construit înaintea lor, de a cădea în pericolul extremismului de stînga sau de dreapta.
„Gen Z s-a lovit de piața muncii ca de un perete. Unii dintre noi am început să muncim de la șaisprezece ani, forțați de circumstanțe. Alții au avut norocul să înceapă mai tîrziu. Realitatea a fost sumbră, deloc conformă cu ceea ce ne-a fost prezentat de societate. Ni s-a spus că trebuie să ne găsim un job, să ne întreținem singuri. Iar cînd ne-am angajat, am realizat că abia ne putem permite o chirie. Multă vreme ni s-a spus că ar trebui să prețuim timpul liber pe care îl avem, să ne concentrăm și pe noi, dar mulți angajatori se comportă precum niște lorzi feudali”, scrie Vladimir Forăscu, un reprezentant al GenZ.
„Modelul emergent, asociat generației Z, funcționează diferit. El se bazează pe autonomie, feedback rapid, sens explicit al muncii, colaborare și flexibilitate organizațională. În acest caz, productivitatea nu mai este generată predominant prin control, ci prin activarea motivației interne. Rezultatul este o performanță mai puțin uniformă, dar cu potențial mai mare atunci cînd contextul este potrivit”, analizează economistul Dorin Bodea.
Mai multe despre Generația Z puteți citi în acest Dosar.
