Nu are rost să ne ascundem după deget: votul pentru oricare dintre candidații la prezidențiale, inclusiv cei cu șanse de a intra în turul II, este un vot negativ. O manifestare resentimentară izvorîtă din exasperare și lehamite.
Vei vota Crin Antonescu dacă figura lui Nicușor Dan nu îți inspiră încredere, iar George Simion îți provoacă reacții fizice de respingere.
Vei vota Victor Ponta știind ce oameni sînt în jurul lui, dar cu amintirea vagă a unei guvernări cinic-eficiente.
Vei vota Nicușor Dan pentru că te minți singur că prietenii tăi nu iau decizii greșite.
Vei vota George Simion nu pentru că crezi în aiurelile cu „turul II înapoi” sau în privirea lui oblică atunci cînd te asigură că e total dedicat unei Românii democratice, ci pentru că vrei să enervezi pe toată lumea și ești sigur că o să te distrezi urmărind reacțiile bulei între tururi.
Pe doamna Lasconi o să o votezi sperînd în secret că va țipa la Ursula von der Leyen sau la Vladimir Putin în primele minute ale întîlnirilor pe care le va avea cu ei.
Ai putea chiar să votezi Daniel Funeriu pentru a pedepsi sectele altor candidați. Nu contează că dl Funeriu se comportă uneori ca un lider de sectă fără aderenți.
Și, de ce nu, îl iei în considerare pe John Ion Banu-Muscel pentru că trăiești doar o dată (YOLO!), ești anarho-libertarian și crezi că arta protestului politic e subpracticată în România.
*
Alegerile de duminică nu sînt despre conducerea unei țări sau despre filozofii concurente de guvernare, ci o sumă de referendumuri pe subiecte de moment asezonate cu umori și enervări.
Un subiect de referendum este supraviețuirea politică a lui Marcel Ciolacu, cel mai slab lider al social-democraților români din interbelic încoace. Cu foarte largul concurs al PNL și al președintelui interimar al țării, dl Ciolacu sfidează senin bunul-simț refuzînd să accepte că timpul său a expirat. Dincolo de Marcel Ciolacu, duminică vom vedea dacă PSD și PNL contează la fel de mult ca acum cîțiva ani sau panta descendentă pe care au intrat anul trecut e una fără întoarcere.
Un alt subiect este capacitatea generației politice care a luat naștere după tragedia de la Colectiv de a rămîne relevantă în anii ce vin. Asta este explicația încrîncenării de pe axa Dan-Lasconi. Un spațiu care se micșorează tot mai mult într-o realitate care se schimbă mai repede decît vor să recunoască membrii acestui grup. Dansul ambiguității practicat de Nicușor Dan e un semn că a văzut pericolul un pic mai devreme. Nu are o soluție nici el, dar are de partea sa avantajul că e conștient de context.
Duminică va fi și un referendum privind reprezentarea politică a unor categorii constant ignorate în ultimii ani: pierzătorii păcătosului aranjament pus la cale de elitele românești. Un contract social care, în esență, ignoră cam jumătate din populație. Ei bine, neinvitarea unui număr atît de mare de oameni la masă are consecințe. Energizați în pandemie și iritați la finalul anului trecut, forțează acum ușa Cotrocenilor. Putem să pretindem oricît vrem că sîntem surprinși, dar sîntem doar ipocriți. Oamenii ăia erau acolo și înainte, dar ne făceam că nu îi vedem. Înainte de a ne indigna cabotin, am putea să observăm că toți candidații de pe buletinul de vot, inclusiv cei votați de alegătorii antisistem, joacă încă în zona democratică. Asta e ceva cu care se poate lucra în viitor.
*
Nici unul dintre conflictele de mai sus nu e de natură să ofere încredere că se poate finaliza într-o soluție pentru salvarea democrației liberale care, cu toate problemele ei, e singura formă de organizare care oferă totuși o șansă tuturor membrilor societății de a influența mersul lucrurilor. Și nu, nu mă gîndesc la instaurarea iminentă a unei dictaturi, ci la un proces de degradare democratică lentă care va face, în cele din urmă, autoritarismul inevitabil. Nu e implauzibil un viitor în care cetățeni obosiți se vor supune placid voinței vreunui Mesia de conjunctură.
Un lucru despre care, din jenă sau loialitate, nu vorbește aproape nimeni este nivelul relativ similar al candidaților și lipsa lor înspăimîntătoare de idei. Platforma comună de pe care candidează este un Tetris de clișee obosite și de tentative de captare a bunăvoinței. Nu cred că e nevoie de ideologi înflăcărați sau de roboți doctrinari, dar, dacă încerci o sinteză după fiecare apariție publică a unuia dintre ei, nu rămîi cu nimic care să conteze peste două zile.
În atari condiții, a nu te prezenta la vot sau a-l anula în cabină e un gest la fel de legitim politic ca a pune ștampila pe oricare dintre ei.
O soluție umorală. Pe măsura ofertei.
Teodor Tiță este gazda podcast‑ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOL
