Am un vis care se tot repetă de la debutul carierei mele universitare, adică de acum aproape 35 de ani. Psihanalizabil cu ușurință, după cum veți vedea imediat. Totuși, nu semnificațiile simbolice mă interesează aici, ci conținutul filmului oniric, decorul în care se derulează respectivul vis, cum ar veni. Așadar, am curs cu o mulțime de studenți. Amfiteatru arhiplin. Atmosferă de sărbătoare academică. M-am pregătit exemplar. Voi aborda o temă extrem de interesantă și ard de nerăbdare să-mi etalez talentele. Știu că și ei sînt emoționați să mă audă. Nu au ocazia prea des de a asculta un vorbitor atît de destoinic. Ziua e minunată. Soare blînd, vivacitate primăvăratică. Intru în sală și primesc sobru, intelectual, freamătul bucuros al multitudinii. Mi se zîmbește cu prețuire. Urc pe podiumul cu catedra și mă arăt gata să declanșez elocința. Exact în acel moment cade, cu zgomot puternic, o jaluzea din spatele amfiteatrului. Rumoare și agitație. Toată lumea privește în acea direcție. Începutul fulminant de discurs a fost ratat. Încerc să reiau. Se deschide ușa sălii, din nou deranjant. E femeia de serviciu, impacientată, tulburată. „Dom’ profesor, la fără zece avem un exercițiu de simulare de incendiu. Vă roagă domnul administrator-șef să faceți fără pauză, ca să rămînă studenții în amfiteatru cît aleargă pompierii pe coridoare.” Ilaritate, vociferare generală, amețeală. Depășim cu greu situația. Gesticulez iarăși cu sensul că vreau să demarez. Se face treptat liniște. Apoi, cînd chiar intenționez să spun primele cuvinte, ce să vezi? Un porumbel intră în sală fix prin fereastra întredeschisă de unde căzuse jaluzeaua. Zboară haotic și se izbește suicidar de pereți. Nebunie, isterie, delabrare, înghesuială, colaps total.
Trebuie să precizez că, în realitate, nu mi s-a întîmplat niciodată nici măcar unul dintre episoadele descrise mai sus, în aproape 35 de ani de activitate educațională, pentru a putea stabili o conexiune – oricît de măruntă – cu existența ca atare. Bizareria (imaginară) se află doar în adîncul subconștientului meu, de unde reapare periodic în orele (cam reduse, într-adevăr) de somn. Semnificația freudiană, destul de simplistă altfel, cum observam deja, ar fi probabil spaima de eșec, subtil (dar puternic) infiltrată în profesiile cu factor ridicat de stres, precum meseria didactică. Prea puțin însă relevantă în discuția de față. Interesant mi se pare altceva și de aceea am povestit visul în cauză. De vreo cîteva săptămîni, tot urmărind (destul de îngrijorat) dinamica politică autohtonă, am senzația că trăiesc nu faptele (inconsistente), ci emoțiile (negative) și presiunile (supărătoare) din coșmar. Să explic. L-am susținut fervent, se știe, pe Nicușor Dan în campania prezidențială. Am semnat apelul de sprijin încă din primul tur electoral și am crezut, fără rezerve, că Dan va fi salvarea României în circumstanțele terifiante cunoscute, dar nu numai. În ansamblu, decența, educația și cumsecădenia (măcar aparentă) a actualului președinte erau, pentru mine, suficiente pentru a vedea în el o șansă pentru societatea noastră fragilă. Impresiile nu mi s-au schimbat neapărat între timp. Dacă mîine ar fi alegeri, l-aș vota, desigur, tot pe Nicușor Dan. O altă nuanță a tabloului politic îmi dă serios de furcă, nuanță ce pare, vai, desprinsă din tensiunea psihică a straniului meu vis. Nu scap de ea, în ciuda repetatelor exerciții de autosugestie că, iată, lucrurile se mișcă în felul lor și că, încet-încet, va fi mai bine.
Nicușor Dan a venit la Cotroceni pe cai mari. Are CV-ul educațional cel mai strălucit dintre toți conducătorii români din istorie. În ecuație îi includ laolaltă pe domnitori, regi și președinți (ezit în cazul lui Dimitrie Cantemir, însă, la o analiză atentă, cred că îl bate și pe el). Ce lider autohton s-a mai putut lăuda cu doctorat în matematică (domeniu de elită) la Sorbona? A avut, de asemenea, o susținere populară puternică. A cîștiga la un milion de voturi distanță în fața cuiva care adunase 42% din voturi în turul întîi nu este ceva de trecut cu vederea. A primit instantaneu simpatia și solidaritatea lumii vestice. Macron a dialogat cu el, amical, încă din primele minute de mandat. Oamenii cei mai fini ai țării, creatori indiscutabili de valori, s-au situat de partea sa fără echivoc. Președintele însuși, în discursul victoriei, s-a arătat plin de energie, invitîndu-ne pe toți ca, de a doua zi, să începem munca. A sugerat că nu va dormi deloc în zilele următoare pentru a clădi „coaliția pro-europeană”. Apoi nu știu ce s-a întîmplat. Au început pesemne să cadă jaluzele la Cotroceni, să fugă pompieri pe coridoare și să intre porumbei pe ferestre. Nicușor Dan nu a mai reușit parcă să-și înceapă mandatul politic remarcabil și efortul diplomatic viguros pe care le promitea. A căzut într-o nebănuită prostrație. Unii l-au numit „Iohannis 2”. Nu voi merge așa departe, dar nici nu pot să ascund că mă simt siderat ca în visul meu ciudat.
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Scene din viața unui universitar, Editura Junimea, 2023.
