Este prima zi de școală. Am intrat în clasa a V-a și, chiar dacă am rămas în aceeași școală, am schimbat clădirea. Dacă în clasele primare am fost în școala veche, aflată la cîteva minute distanță, acum am ajuns în clădirea nouă. Am venit pe jos de acasă, pentru că locuim aproape. Sînt cu mine părinții mei și bunicii. Toți cei din casă. Colegii sînt aceiași pe care i-am avut și în clasele primare, dar, în afară de clădire, ceva s-a mai schimbat. Tovarășa învățătoare a rămas în clădirea veche, iar în locul ei, în fața clasei, stă tovarășa dirigintă.
Clasa este pregătită. După festivitate, tovarășa dirigintă ne-a condus în sală, alături de părinți și de bunici. Ei au rămas în spatele clasei. Am fost așezat în prima bancă, lîngă Cosminel. Avem pe bancă manuale, primul fiind cel de limba și literatura română. Pe copertă, un băiat citește, cu obrazul sprijinit în pumn. E concentrat. Probabil citește despre haiducul călare cu sabia scoasă, despre adolescentul îmbrăcat în ie care se plimbă printre copaci sau despre tînărul frumos, cu chipul abia schițat, dar despre care știu deja că este Eminescu, aflați pe aceeași copertă, în fundal. Copilul care citește este îmbrăcat ca mine: cămașă de uniformă cu pătrățele albastre și albe și haină bleumarin închis. La fel sînt îmbrăcați și Cosminel, și Bogdan, și Ștefi, și toți ceilalți băieți din clasă. Fetele au cămăși și șorțuri la fel, doar cordeluțele le sînt diferite. Sînt curios ce este desenat pe coperta din spate a manualului, dar încă nu îndrăznesc să mă uit. Am pus buchetul de flori alături de manuale, așa cum au făcut toți colegii mei. La finalul orei, le vom pune pe catedră.
Tovarășa dirigintă se plimbă printre noi, ne așază mîna pe umăr, ne vorbește. Ne spune că vom face cu ea limba și literatura română și că are și ea emoții. Este nou venită în școală, a predat pînă acum la un liceu. E tînără, dar are cîțiva ani de experiență cu elevii. Mai spune tot felul de lucruri ca să ne încurajeze. Zîmbește mult, are o voce calmă și caldă, poate pentru că afară e încă un soare la fel de cald, de toamnă. Cosmin îmi mai dă cîte un cot și îmi șoptește cîte ceva la ureche.
Nu, nu este o comparație cu școala din anii de comunism. Este o comparație a emoțiilor. Căci emoțiile, dincolo de schimbările istorice, au aceeași consistență. Nu cred că există profesor cît de cît dedicat profesional care să nu simtă la începutul unui nou an școlar o emoție specifică. O emoție care topește în ea un dor crescut treptat peste vară, dor față de copii, față de școală în general. Este o emoție specifică acestei profesii, pe care cineva din afară nu o poate percepe, chiar dacă, eventual, și-o poate reprezenta cognitiv. Oricum ar fi, în orice condiții dificile, cu necazuri, supărări sau frustrări, începutul anului școlar este, pentru profesori, amestecat și cu această emoție particulară, pozitivă.
Dar pentru elevi? Nu-mi mai aduc aminte deloc festivitatea de la începutul clasei I. Dar îmi aduc aminte ora de după, cînd am intrat cu tovarășa învățătoare în clasă. Nu-mi mai aduc aminte deloc festivitatea de la începutul clasei a V-a, dar îmi aduc aminte ora de după, cu tovarășa dirigintă. Pentru elevi, emoția începutului de an școlar, mai ales la început de ciclu, mai ales la intrarea în clasa I și la intrarea în clasa a V-a, are ceva de neuitat. Nu-ți dai seama pe loc, dar îți aduci aminte peste ani. Este o nostalgie care crește și se sedimentează. Fiecare copil merită să trăiască această emoție, pentru a putea apoi să-și dezvolte nostalgia. Pentru că, dincolo de bucuriile sau necazurile vieții din prezent, sîntem acumulările din trecut, cu care ne și hrănim.
Anul școlar 2025-2026 a început astăzi, cînd scriu acest text. Știu, sînt nemulțumiri. Știu, sînt frustrări. Știu, sînt supărări, revolte, dureri. Dar chiar și așa, emoția începutului de an școlar, cred eu, trebuie să fie dominantă. Aș vrea ca noul an școlar să aducă, prin mediul educațional măcar, cît mai multe momente de bine, de empatie, de solidaritate, de sprijin, pentru noi toți. Educația înseamnă și asta. Cosminel îmi dă iar un cot și-mi șoptește la ureche: „Ce frumoasă e tovarășa dirigintă!“.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
