Poezia lui Valery Larbaud intitulată La neige reprezintă un experiment remarcabil de scriitură plurilingvă, care amestecă mai multe limbi europene: în primul rînd, latina și limbile romanice – spaniola, catalana, franceza, italiana, portugheza, provensala, româna –, cărora li se adaugă germana și engleza. Textul a fost trimis prietenilor ca urare de Crăciun în 1934 și a fost apoi integrat în volumul Poeziile lui A.O. Barnabooth. Plăcerea filologică de a descoperi sensul textului din succesiunea de cuvinte și sintagme în limbi diferite găsește un sprijin în versiunea monolingvă (franceză), pe care Larbaud a inclus-o în același volum.
Poezia începe cu versul „Un año más und iam eccoti mit uns again” („Încă un an și iată-te iarăși printre noi”), în care se armonizează surprinzător de firesc spaniola, germana, latina, italiana și engleza. Româna e reprezentată în text de cîteva cuvinte; primul este glorios – „tapándolos in their sleep / dal pallio glorios” („acoperindu-i în somn / cu mantia glorioasă”). Glorios are echivalente apropiate ca formă și în alte limbi romanice (occitană și catalană), dar – pentru că apare fără vreun accent – poate fi revendicat cel mai bine de română. Un cuvînt-cheie preluat din română este chiar zapada (fără semnul diacritic al literei ă), folosit în invocarea directă a temei metaforizate: „on lone Karpathian slopes donde, zapada, / Nigrorum brazilor albo di sposa velo bist du” („pe pantele singuratice ale Carpaţilor, unde tu, zăpadă, eşti văl alb de mireasă al negrilor brazi”). Cum se vede, în evocarea Carpaților apare, pe lîngă zăpadă, un alt cuvînt românesc inconfundabil, folosit chiar la cazul gramatical potrivit – un genitiv articulat – brazilor, cu care se acordă adjectivul latinesc nigrorum. Unii comentatori ai textului (de exemplu, Clotilde Izzo Galluppi) au considerat că este preluată din română încă o formă, respectiv numele continentului – Ievropa. Aceasta apare în versul „With the mind’s eye ti seguo sobre Ievropa estesa” („Cu ochii minții te urmăresc deasupra întinsei Europe”). Forma nu mai era în uz la începutul secolului al XX-lea, dar există în textele vechi românești, de exemplu în Letopisețul lui Neculce: „leșii au agiunsu la toată creștinătate, cîți sînt în Ievropa”. Alți comentatori (de exemplu, Julian Bockius) susțin că forma ar proveni din rusă, ceea ce înseamnă că textul reunește cuvinte din 11 (nu din 10) limbi; ar fi atunci o curioasă excepție, pentru că formula plurilingvă a textului lui Larbaud nu cuprinde nici un alt cuvînt de origine slavă. E drept, forma respectivă fusese folosită de autor cu mult timp înainte: în volumul din 1908, Poèmes par un riche amateur (1908), Ievropa avea un rol important, fiind titlul unui ciclu de poeme. La reeditările ulterioare, autorul l-a schimbat în Europe.
Sînt dovezi că poetul francez – în corespondență cu Ion Pillat și cu alți români, primind cărți românești și invitații în țară – chiar începuse să învețe românește, cu cîțiva ani înainte de a scrie La neige. Informațiile, sintetizate într-un articol de Pierre Rivas („Valery Larbaud et la Roumanie”, în Cahiers roumains d’études littéraires, 1, 1979), cuprind și un scurt text, publicat în Bulletin Franco-Roumain (Paris) în 1930 și reprodus parțial, în traducere, de ziarul Dreptatea – „Cum se învață românește”: „Încep să disting categoria gramaticală a cuvintelor şi a cunoaşte declinările. Descopăr cu încetul legile deformaţiei morfologice în cuvintele de origine latină, cărora le ghicesc câteodată înţelesul – şi remarc aici curioase întâlniri cu italiana, catalana, portugheza; dar cuvintele de origine ne-latină mă vor încurca multă vreme încă” (10.13.1930).
Dincolo de plăcerea de a descoperi în text cuvintele românești, cititorul poeziei are suficiente motive pentru a prețui contextul estetic în care acestea apar. Poezia e remarcabilă prin perfecta integrare a mozaicului lingvistic, prin felul în care evocarea solemnă și melancolică a ninsorii se constituie într-un elogiu implicit al romanității, al spațiului european și mai ales al pluralității limbilor: o dovadă că acestea pot crea sens și muzicalitate împreună, dincolo de diferențele dintre ele.
Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
