Simona Giura este directorul artistic al Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărîna (9-12 iulie). Programul concertelor şi mai multe despre a 30-a ediţie a festivalului la www.garana-jazz.ro.
Anul trecut ai preluat ștafeta de director artistic de la tatăl tău, Marius Giura, iar acum ai grijă de festivalul cu care, practic, ai crescut. Cum a fost „botezul” de anul trecut? Cum a răspuns publicul la propunerile tale? Ți-ai permis să fii și spectatoare la concerte?
Așa este. A fost o ediție cu multă presiune și, ca niciodată, am stat mai mult în public în 2025. Am fost curioasă să văd reacțiile oamenilor la cîteva trupe pentru care aveam emoții. M-am liniștit rapid, dîndu-mi seama că publicul gărînez a fost dintotdeauna deschis și receptiv la contemporan și la experimente noi. Au fost momente în care stăteam cu părinții la masă și vorbeam cu tata despre ce se întîmpla pe scenă. Un exemplu este concertul Smag På Dig Selv. Tocmai urcaseră pe scenă. Aveam mari emoții pentru concertul lor, chiar dacă eu îi mai văzusem live înainte. Nu știam cum va reacționa publicul mai conservator al festivalului. În perioada de promovare a concertului părerile au fost împărțite. Tata a fost foarte ferm: mi-a spus să mă uit în public. Iar publicul era în delir. Cred că acela a fost și unul dintre momentele în care s-a văzut foarte clar că festivalul poate deschide natural spațiu și pentru un public mai tînăr, care poate pînă nu demult privea Gărîna ca pe un loc destinat mai ales cunoscătorilor sau veteranilor jazzului. Energia lor a adus alt tip de curiozitate și de prezență, fără să schimbe identitatea festivalului, ci completînd-o firesc. Publicul duce festivalul mai departe. Aș spune că facem echipă: noi, publicul și artiștii invitați. Sînt trei elemente care fac, an de an, ca acest eveniment să existe. Aș mai adăuga natura. Ea ne ajută să ne deconectăm de ceea ce lăsăm în urmă. Fiind un festival care te face să pleci de acasă pentru mai multe zile, inevitabil te și desprinzi de mediul obișnuit. Avem mare nevoie de asta.
Cum te simți în această ipostază anul acesta? Simți presiune, responsabilitate, ambiție?
Credeam că anul trecut a fost greu, dar presiunea pe care o simt acum e înzecită. Situația politică din România a lovit enorm în zona culturală și multe dintre planurile pe care le aveam se vor întîmpla la o scară mai mică. Dar aici nu vorbesc despre partea muzicală, ea rămîne la înălțime, ca și pînă acum.
Care e echipa ta?
Echipa nucleu rămîne formată din mine, Marius Giura și Cristina Giura. Toți sîntem susținuți de Gabi – mama stinge toate focurile și ne ține pe linia de plutire – și de Caius, fratele meu, care nu mai locuieșteîn România de aproape douăzeci de ani, dar care, în situații de criză, găsește soluții. Dar aceasta este doar echipa de „birou”. Sunetul, imaginea, comunicarea și logistica sînt piese-cheie în tot mecanismul organizării, iar toți colaboratorii sînt oameni la fel de atașați de eveniment ca și noi. Diana Popescu (comunicare), Mihaela Sofian (consultant), Alin Cincă și Costin Popescu (grafică), Codruț Alexoaia (web), Laurențiu Morun, Cristian Ciurgev, Vali Potra și restul echipei de sunet, de care sînt foarte mîndră, Cristian Popescu (lumini), Daniel Fota (administrativ), Cristian Radu (logistică și coordonare voluntari), Andrei Hazgan (logistică și ospitalitate), Daniela Briciu, Vali Tărpescu, voluntarii vechi și noi, dar și colaboratorii de la Asociația Prin Banat, Lupo Touring, Hanul La Răscruce, Primăria Brebu Nou, Biserica Catolică din Văliug, Primăria Văliug, unitățile de cazare unde artiștii reușesc să se relaxeze în perioada foarte agitată din turneu și mulți, mulți alții. Aș putea scrie sute de nume, sînt atît de mulți oameni implicați an de an, și tuturor le sînt recunoscătoare. Le mulțumesc că mă susțin, chiar dacă pot deveni uneori dificil de perfecționistă.
De care atribuții te lipsești cu cea mai mare ușurătate și care e partea ta preferată din întregul proces al organizării festivalului?
Nu m-am gîndit niciodată foarte mult la ce atribuții aș mai putea delega, mai ales că, în timp, multe dintre responsabilități s-au așezat firesc în echipă. De peste 15 ani, partea de stage management și backstage a rămas însă locul în care mă implic cel mai direct și în care simt că pot fi cel mai utilă. Sînt și situații care apar pe neașteptate, momente în care deciziile trebuie luate foarte repede, iar acolo simt că experiența acumulată își spune cuvîntul și că e important să fiu prezentă. În același timp, recunosc că visez în secret ca, de acum înainte, să reușesc să ascult în tihnă măcar un concert întreg la fiecare ediție.
Cum e structurat festivalul? Pentru cei care vor veni pentru prima dată, la ce să se aștepte?
Anul acesta avem 21 de concerte împărțite pe trei scene. Prima zi – joi, 9 iulie – este pentru aclimatizare: trei concerte în Poiana Lupului, începînd cu ora 19. A doua zi, de la ora 11, începem cu două concerte la Biserica Catolică din satul Văliug (Experimental Stage, empowered by UniCredit Bank). Primul concert din această serie este și primul găzduit de biserică anul acesta, după o serie de lucrări de renovare realizate în parteneriat cu Ambulanța pentru Monumente Banat, Asociația Prin Banat, Universitatea de Vest din Timișoara și Primăria Văliug. De la ora 18 ne mutăm în Poiana Lupului, din Gărîna, pentru patru concerte. Sîmbătă, 11 iulie, este o zi specială: după cele două concerte de la biserică, la Hanul La Răscruce, începînd cu ora 15, marcăm un moment important al festivalului. Prezența lui Jair-Rôhm Parker Wells, care va prezenta proiectul Resonance: Exploring the Legacy of Eberhard Weber, ne amintește de anul 2003, cînd Eberhard Weber a concertat la Gărîna, iar festivalul a intrat în circuitul internațional. La ora 18 sînt programate încă patru recitaluri în Poiana Lupului. Duminică, în ultima zi de festival, avem două concerte la Biserica Catolică din Văliug (ora 11) și trei concerte pe scena principală din Poiana Lupului (începînd cu ora 18). În perioada următoare vom publica și programul evenimentelor conexe.
Cum s-a conturat line-up-ul acestei ediții aniversare de 30 de ani și cum arată în cifre? Cine sînt „veteranii” festivalului și cine sînt noile tale pariuri, cine va fi „marea surpriză” sau cine va încinge scena?
Toate proiectele de pe scena GJF30 sînt noi, chiar dacă unii artiști au mai concertat pe scena festivalului. Fiind o ediție aniversară, am vrut să marcăm cît mai multe dintre momentele importante din acești 30 de ani. Publicul gărînez este variat și avem concerte pentru toate generațiile de ascultători. Noile pariuri sînt ØKSE, Why Kai, dar și Bushman’s Revenge, unde Gard Nilssen ne va arăta o altă față a sa, total diferită față de recitalul din 2025, cînd a urcat pe scenă alături de Arild Andersen și Bugge Wesseltoft. Veteranii, pentru care nu avem nici cea mai mică emoție, sînt Fusion Experience Quartet feat. Richard Bona, Dave Weckl, Ciro Manna și Mica Lecoq, Pete Roth Trio feat. Bill Bruford, Oz Noy Trio sau revenirea lui Liviu Butoi pe scena din Poiana Lupului, alături de David Patrois, Chris Dahlgren și Edward Perraud. Am lăsat pentru final preferații, proiecte sau artiști care nu puteau lipsi la această ediție aniversară: After the Wildfire (Bang / Aarset / Kraft / Zach), aștept cu nerăbdare să-l ascult live pe Max Kraft; Rebekka Bakken cu noul ei album NORD; OKworld (Bugge Wesseltoft, Shri Sriram, Sanskriti Shrestha & Carolina Katún); Mammal Hands și albumul Circadia, preferatul meu din toată discografia lor, Søren Bebe Trio, un artist care a surprins incredibil publicul de la ORA Jazz în 2025, și Joanna Duda Trio, reprezentant al jazzului polonez. Joanna Duda revine la Gărîna după zece ani, după concertul de la ediția 20, cînd a împărțit scena cu Wojtek Mazolewski Quintet. Acum, la ediția 30, urcă pe scenă în calitate de lider al trioului.
Cum se va prezenta jazzul românesc anul acesta?
A fost o alegere grea anul acesta. Am avut multe propuneri bune, dar am ales artiști tineri și proiecte care sperăm că vor rezista în timp și pe care încercăm să le recomandăm colaboratorilor și prietenilor de la alte festivaluri din Europa: Márton Örs Lukács, Zaharenco, Mindthegap Trio & Flow.Strings Quartet, Radu Vîlcu Quintet și Vandercris.
Via Transilvanica
Spuneai anul trecut că îți propui să găsești locurile vulnerabile din Parcul Național Semenic și, poate prin prezența voastră acolo, a festivalului, să mai opriți din tăierea masivă a pădurilor. Cît de mare este această problemă în zonă?
Ca în restul țării, și aici sînt probleme. Mă îngrijorează enorm situația Lacului Trei Ape, care, din 2024, este tot mai secat, și nu din cauze naturale. Este o problemă cu care localnicii din satele Gărîna și Brebu Nou se confruntă și care ne afectează și pe noi. Publicul festivalului și turiștii din zonă nu se mai pot bucura de timpul petrecut acolo. Locuri în care, în 2024, puteai să faci baie sînt acum uscate, iar vegetația a luat locul apei. Este un mare noroc pentru păduri și pentru iubitorii de natură că traseul turistic Via Transilvanica, ținutul Terra Banatica, străbate Parcul Național Semenic. În felul acesta, și tăierea pădurilor din zonă se face mai greu. Pe 9 mai a fost montată și borna care marchează extinderea traseului pînă în Poiana Lupului, iar pentru noi este o bucurie și o onoare să facem parte din acest proiect care leagă Gărîna de celelalte locuri și comunități deja unite prin Via Transilvanica.
De mai bine de 15 ani am realizat interviuri cu tatăl tău ca avanpremieră la festival și de fiecare dată se ajungea la problema finanțării. Anul acesta trebuie să fi fost, poate, încă și mai dificil.
Este un an foarte dificil, care afectează enorm. Sper ca această lovitură să nu afecteze organizarea evenimentului în anii care urmează. Vreau să privesc înainte și să le mulțumesc oamenilor din zona privată care înțeleg cît de importantă este continuitatea unui eveniment cultural precum Gărîna Jazz. Cred cu tărie că semințele sădite acum în generațiile tinere vor rămîne și că această bulă despre care tot vorbim se va mări. L-am văzut ani de zile pe tata străduindu-se să facă lucrurile să se întîmple. Știam că nu îmi va fi ușor.
Ce artişti noi – din zona jazzului, dar nu neapărat – ai descoperit în ultima vreme şi ce ne-ai recomanda să ascultăm?
Am descoperit în ultima vreme destul de mulți artiști care nu stau neapărat într-o zonă clară de jazz, dar care folosesc limbajul jazzului într-un mod foarte actual. Îmi plac Alawari din Copenhaga, Norman & Corrie, un duo experimental din Scoția, și corto.alto, o trupă pe care sper să o ascultăm la Gărîna în 2027.
Care sînt ultimele discuri cumpărate și o trupă, un grup, un muzician de la noi care ți-a atras atenția în ultima vreme?
Am ascultat în premieră, în luna martie, un concert Sebastian Studnitzky & Mischa Blanos, susținut în deschiderea Timișoara Jazz Festival. Am fost plăcut surprinsă și sper ca proiectul lor să aibă continuitate. Ultimul disc cumpărat este MŸA, semnat de artistul Robinson Khoury.
Dacă ai putea să te retragi pentru o vreme într-un album de jazz pentru a scăpa de zgomotul și anxietatea aduse de acest an tulbure pe atîtea planuri, care ar fi acela?
Am avut nevoie de multe momente de genul acesta în ultimul timp, iar albumul care mă scoate din stările de anxietate este Mother Earth’s Plantasia, un album de muzică electronică al lui Mort Garson, lansat în 1976. Combinat cu puțină muncă în grădină, ajută enorm. Dar Echoes of Becoming – Canberk Ulaş rămîne terapia mea de succes și în acest an. Sînt curioasă dacă efectul unui concert live Canberk Ulaş este același, așa că l-am invitat la ORA Jazz 2026, în noiembrie. Ar fi ultimul concert din acest an și sper să aibă același impact, să închei anul liniștită și cu energie pentru GJF31.
Te preocupă intarea AI-ului în industria muzicală? Platformele de streaming oferă milioane de cîntece produse artificial, apar „muzicieni” care nu există etc. Crezi că ar putea fi posibil un instrumentist de jazz creat artificial care să atingă popularitatea fantomei virtuale Lolita Cercel?
Mă preocupă și mă doare cînd văd că vocile artiștilor și ale oamenilor care lucrează în industrie nu sînt luate în seamă. Dar știu că experiența ascultării unui concert live nu poate fi înlocuită de nimic, și aici intervenim noi, organizatorii. La Gărîna nu există streaming, AI sau experiențe virtuale. Natura, muzica și interacțiunea umană ating aici cote maxime, iar într-o lume în care sîntem bombardați de tehnologie, oamenii au nevoie de asta tot mai mult.
Credit foto 1 şi 2: Andrei Infinit
Credit foto 3: Mircea Sorin Albuţiu
