Florin Stoican (n. 1976) este membru al Grupului Român de Sedimentologie, precum și al Societății Geologice din România, președintele asociațiilor Kogayon și Rețeaua pentru Natură Urbană, precum și directorul Geoparcului aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte și organizatorul Festivalului Licuricilor. Ediția a patra a festivalului va avea loc în perioada 3-6 iulie în grădina de vară Andra’s House, din Horezu, Vîlcea. Mai multe detalii, pe pagina de Facebook a festivalului.
Mai există licurici? Am citit recent că noi sîntem ultima generație care se va mai bucura de aceste insecte minunate.
Din fericire, mai există și încă ne putem bucura de magia lor. Asta deși și-au restrîns arealul foarte mult, în special din cauza poluării, nu numai chimice, dar și luminoase. Peste tot la țară s-a introdus iluminat public modern, uneori și în locuri unde nu prea e nevoie și folosit degeaba toată noaptea, fără însă a se lua în calcul și impactul acestuia asupra unor specii precum licuricii. În sudul țării, licuricii apar din ce în ce mai rar, în Moldova și Dobrogea la fel, însă în zonele subcarpatice încă mai prosperă, așa cum se întîmplă la poalele Builei, în Oltenia de sub Munte.
La ce sînt buni licuricii?
Licuricii sînt un barometru extraordinar de sensibil al variațiilor calității mediului înconjurător. Pesticidele îi afectează direct, așa cum îi afectează și extinderea culturilor agricole, dar pajiștile tradiționale din zonele de deal și de munte îi ajută, așa cum îi ajută și zăvoaiele și vegetația naturală, spontană de pe malurile rîurilor. Licuricii sînt membrii ai familiei Lampyridae, parte a marelui ordin Coleoptera, și fie că trăiesc în Asia, în America de Nord sau în Europa, toți preferă zonele umede – pădurile, grădinile, văile rîurilor sau zonele mlăștinoase. Vegetația și umezeala le oferă condițiile optime de viață și de reproducere. În partea inferioară a abdomenului, în ultimele două-trei segmente, licuricii au organe bioluminiscente unde o anume substanța – luciferina, activată de o anume enzimă și de oxigen – produce lumină aproape fără a emite căldură. Lumina lor este intermitentă si variază în funcție de specie. Noi avem preponderent Lampyris noctiluca care emit o lumină galbenă, caldă. Mecanismul acesta al licuricilor de a emite lumină este cel mai performant de pe Terra. Aproape 100% din energia rezultată din reacția chimică este transformată în lumină. Prin comparație, un bec cu LED convertește maximum 50% din energie în lumină, restul fiind convertit în căldură.
Festivalul Licuricilor a ajuns, iată, la a patra ediție, cea mai plină de pînă acum: ateliere de natură și cunoaștere, ateliere meșteșugărești și artistice, activități pentru copii...
Da, a ajuns în al doilea an la a patra ediție. Și a crescut de la an la an, devenind pentru noi și pentru regiune un eveniment simbol al promovării și dezvoltării Olteniei de sub Munte, tocmai pentru că adună alături ce are Oltenia de sub Munte mai bun de oferit vizitatorilor. Aș menționa că festivalul s-a născut de la o idee venită din comunitate și s-a dezvoltat împreună cu comunitatea. E un eveniment prin care participanții se bucură de experiențe în natură, cu oamenii Olteniei de sub Munte. Oaspeții (re)descoperă alături de aceștia natura, cultura și poveștile locului, dar și contribuie direct la susținerea micilor antreprenori ai comunității locale și a proiectelor de conservare, educație, promovare și dezvoltare durabilă, în cadrul proiectului geoparcului aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte. Anul acesta vom afla împreună despre secretele licuricilor, plantelor, ciupercilor, fosilelor și rocilor regiunii. Vom descoperi cele două obiective UNESCO ale Horezului (mănăstirea și ceramica). Ne vom juca cu lutul din care se nasc vasele de ceramică. Vom savura gastronomia și produsele locale. Vom drumeți prin livezile, fînețele, văile, satele, peșterile și cheile Olteniei de sub Munte. Vom sta de vorbă pe îndelete la focul de tabără, în cîntec de chitară, despre natură, cultură și tradiții și cum le putem folosi într-un mod deștept pentru a ne dezvolta sănătos.
Cui îi este adresat acest festival și care este, de fapt, scopul lui?
Festivalul este deopotrivă al oamenilor locului, care astfel au ocazia de a-și prezenta locurile și produsele, și vizitatorilor care doresc să le descopere. În timp s-a creat o legătură între ei, s-au legat prietenii. Mulți dintre cei care au fost la primele ediții revin și acum, am ținut legătura între timp, s-au legat de ceea ce facem noi aici, au păstrat legătura cu oamenii locului pe care i-au mai vizitat între timp. Scopul festivalului este tocmai acela de a pune împreună comunitățile urbane, de a crea conexiuni între acestea prin intermediul naturii, produselor locale, meșterilor locali, poveștilor zonei. Numai cînd oamenii, indiferent de unde trăiesc ei, vor înțelege că legăturile strînse cu natura și cu cultura ne asigură un trai sănătos și satisfacții, vom avea o natură și tradiții bine conservate de pe urma cărora cu toții avem avantaje. Un astfel de festival îi ajută pe orășeni să se implice activ în susținerea eforturilor de conservare locale și a dezvoltării comunității locale, iar pe localnici să înțeleagă, alături de vizitatorii care prețuiesc ce găsesc aici, adevărata valoare a patrimoniului natural și cultural local. Și cînd ambele comunități, cea locală și cea a vizitatorilor, vor crește și se vor implica activ în apărarea valorilor pe care le prețuiesc împreună, acestea vor fi cu adevărat protejate, fără să mai fie nevoie de legi și autorități pentru asta.
Mocănița de pe Valea Bistriței
Între timp au apărut noi evenimente în programul Asociației Kogayon: Ranger Junior, Festivalul Fînului, atelierele de ceramică pentru copii de la Horezu. Spune-ne cîteva vorbe despre fiecare.
Unele sînt noi, altele sînt vechi, unele sînt organizate de noi, altele de către partenerii noștri cu susținerea noastră. Anul acesta am lansat pentru prima dată o broșură cu oferta turistică completă a Olteniei de sub Munte. Ea va fi editată anual și ne dorim să tot creștem și să îmbunătățim oferta locală, pentru a transforma zona într-o adevărată destinație turistică. În aceasta, evenimentele ocupă un loc foarte important. Și mizăm pe diversitate și calitate, pe evenimente cu număr mic de participanți, pentru păstrarea valorii experienței și a legăturii strînse dintre comunități. Ranger Junior este programul nostru fanion de educație de mediu. Are deja peste 15 ani și 5.000 de copii participanți. Și ne bucurăm că a ajuns un exemplu și este în faza de scalare la nivel național, cu finanțare de la bugetul de stat. Anul acesta, noi îl derulăm împreună și pentru cinci școli din Oltenia de sub Munte și avem o agendă încărcată cu zeci de drumeții și tabere gratuite pentru copiii comunității. Practic, încercăm să-i îndrumăm pe calea descoperirii și atașării de minunățiile naturii și culturii locale, petrecînd cît mai mult timp în natură cu ei, descoperind văi și creste, sate și biserici vechi, stînd cu ei la cort și la povești la foc de tabără și construind împreună cu ei un viitor mai bun pentru zonă. Festivalul Fînului este o idee în lucru. Vrem să aducem oamenii în jurul cositului și strînsului fînului în mod tradițional, ca să le arătăm și să nu uităm cum se bate și se ascute o coasă, cum se cosește, cum se strînge fînul și cum se clădesc căpițele și clăile. „Cocoșul de Hurez pentru copii“ este un eveniment al Clubului Copiilor din Horezu, ajuns la a XVII-a ediție, pe care anul acesta l-am susținut și noi și pe care vrem să-l continuăm. Au participat copii din șase județe, care și-au prezentat munca de mici meșteșugari din cadrul cercurilor în care activează. Nu ai cum să nu te implici într-un eveniment care transmite generațiilor următoare meșteșugul ceramicii care a ajuns să facă parte din patrimoniul mondial UNESCO.
Anul acesta am avut și avem în plan și alte evenimente locale. Am realizat și lansat în comunitate un film documentar despre oamenii Olteniei de sub Munte, cu proiecții în ograda fiecăruia dintre ei ,și lucrăm la un festival național de film scurt – Oltenia Short Film Festival. Am organizat la Băile Govora prima ediție a evenimentului regional de turism Oltenia Travel Forum. Anul viitor mergem cu el la Tîrgu Jiu, acasă la Brâncuși, la ansamblul recent inclus pe lista patrimoniului UNESCO, la aniversarea a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor. Susținem și anul acesta Buila Trail Race, maratonul montan desfășurat în Parcul Național Buila-Vînturarița și Geoparcul aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte, ajuns la a IV-a ediție. Pregătim un eveniment cicloturistic al Olteniei de sub Munte, un Festival al Haiducilor și alte evenimente-surpriză.
Care e situația cu Mocănița de pe Valea Bistriței?
Mocănița trebuie salvată și transformată în motor al dezvoltării turistice locale. Altfel ajunge la fier vechi. În sensul acesta, am lansat o petiție care a adunat 2.300 de semnături și a ajuns pe masa autorităților județene și locale, care au promis că subiectul e unul de interes pentru ele. Să sperăm că vor și face ceva. Mocănița stă nefolosită din 2019 și riscă să ajungă la fier vechi, deși are un potențial uriaș pentru întreaga Vale a Bistriței, dacă ar fi transformată în mocăniță turistică. Noi considerăm că autoritățile județene și cele locale de pe valea Bistriței și din Oltenia de sub Munte ar trebui să se asocieze pentru salvarea și modernizarea infrastructurii feroviare pentru scop turistic. Le-am și oferit sprijinul nostru și al altor parteneri relevanți în acest sens. Calea ferată industrială ușoară datează de la sfîrșitul secolului al XIX-lea, deci face parte deja din istoria locului, iar pe cea în discuție s-a cărat piatra de calcar de la Bistrița la uzina chimică Govora. Are ecartament îngust de 760 mm și 44 km lungime. Pe linie sînt patru stații unde trenurile se pot intersecta. Durata unei călătorii dus-întors era de aproximativ cinci ore. Calea ferată nu mai este folosită din toamna anului 2019, de cînd Uzina de Sodă Govora și-a încetat activitatea. Calea ferată, la fel ca și uzina de sodă, au fost recent vîndute de către foștii proprietari polonezi unor companii românești specializate în colectarea și valorificarea deșeurilor, inclusiv feroase, deci e evident ce ar urma să se întîmple cu calea ferată. Calea ferată are un mare potențial dacă se găsește o soluție pentru utilizarea ei ca mocăniță turistică, fie și numai pe o porțiune, de exemplu Tomșani-Bistrița. Poate deveni un element de infrastructură care poate dezvolta și ridica întreaga vale a Bistriței. Traseul este deosebit de pitoresc, trece prin localități cu potențial turistic și ajunge pînă la porțile de intrare în Parcul Național Buila-Vînturarița, cele de la mănăstirile Bistrița și Arnota.
Rețeaua geoparcurilor din România este formată momentan din șase proiecte: două geoparcuri internaționale UNESCO (Țara Hațegului și Ținutul Buzăului), un geoparc aspirant UNESCO (Oltenia de sub Munte), un proiect care va deveni curînd aspirant (Carpaterra) și două proiecte noi (Dobrogea Chimerică și Gutîi-Maramureș). La ce sînt bune aceste geoparcuri și care sînt dificultățile realizării și dezvoltării lor?
Geoparcurile sînt modele de dezvoltare durabilă, dovedite viabile în peste 200 locuri din 50 de țări ale lumii. Practic, contribuie la cunoașterea teritoriului și a patrimoniului local, la educație și cunoaștere, la promovare și dezvoltare locală, prin punerea în valoare a patrimoniului natural și cultural local, într-o manieră holistică, integrată și cu implicarea reală a comunităților locale. Dificultățile punerii în practică țin de evaluarea complexă a teritoriului, de resurse, de elaborarea unei strategii de brand local și identitate locală, de a pune împreună la aceeași masă toți factorii relevanți ai comunităților implicate, de a găsi soluții viabile la problemele teritoriului. În cazul nostru, în Oltenia de sub Munte dificultatea este una singură, anume convingerea autorităților locale pentru susținerea proiectului. Dacă în celelalte cinci județe cu geoparcuri sau proiecte de geoparc autoritățile sînt implicate ca parteneri, noi încă nu am reușit să găsim calea ca cele vîlcene să o facă. Încă se tem că geoparcul le poate aduce restricții deși toate exemplele existente dovedesc contrariul, iar autoritățile naționale le-au dat garanții oficiale că aceste restricții nu există. Dar tocmai asta înseamnă un proiect cu implicare reală a tuturor factorilor interesați: răbdare pînă cînd toți ajungem nu numai la aceeași masă, dar să și tragem în aceeași direcție.
