Infantilizare

Acum cîteva zile, subiectul „Cafenelei filozofice” online, susținută cu mult succes, de doi ani, de Dana Jalobeanu și Grigore Vida, a fost conexiunea dintre teoriile conspiraționiste care se pretind știință „alternativă” și mișcările totalitariste sau măcar antiliberale. Spus mai pe șleau, ne-am întrebat cum se face că recădem într-un nou E Mediu – nu cel luminos cu catedrale gotice și scolastică subtilă, ci cel brutal și represiv, stăpînit de superstiții absurde și frici iraționale disproporționate. Nu prea avem răspunsuri, dar e un fapt: am și eu, ca și destui alții, senzația de sfîrșit de epocă: reintrăm într-un fel de ev întunecat, dar – ce curios! – e prevăzut cu Internet, rețele de socializare, mulțime de device-uri și, în general, o tehnologie digitală teribil de eficace, dar ale cărei consecințe adesea insultă inteligența.

Semnele timpului sînt destul de clare: oamenii preferă să asculte vocea unui guru improvizat, care se pretinde Mesia, fără să chibzuiască asupra consecințelor, fără măcar să încerce să afle cîteva lucruri serioase despre el. Mi-e greu să-mi imaginez pe cineva matur, sănătos la minte, care, vrînd să-și cumpere o locuință, e dispus să plătească întreaga sumă cerută, fără să inspecteze atent locuința respectivă, ba chiar fără s-o vadă. Ei bine, se pare că atunci cînd același om votează, uneori el pierde din vedere că investiția lui de încredere într-un eventual conducător are și ea o imensă greutate; se lasă sedus de cele mai năstrușnice promisiuni și o face fără să cerceteze informațiile existente despre persoana respectivă. I-ar da necercetat toți banii lui acelei persoane? Nu. Ei bine, îi dă votul! Oamenii votează din ură pentru conducătorii de pînă acum, dar frustrarea și mînia, pe care cei mai mulți nu le iau drept sfetnic în viața privată, iată că atunci cînd trebuie să ia hotărîri cu impact general, dar și personal, acum, în viața publică îi domină cu totul.

E clar că între privat și public s-a creat o prăpastie, că atitudinea prudentă, rațională pe care majoritatea oamenilor o arată în afacerile private, unde răspunderea e directă, vizibilă și imediată, tinde să dispară în afacerile publice. Aici răspunderea personală e difuză și ignorată; poate de aceea, e permisă, în aparență, un fel de infantilizare a individului, care nu realizează consecințele acțiunii sale și o asumă fără reală responsabilitate. De aceea, asemenea unor copii, mulți adulți de azi se lasă guvernați de frici și furie, de resentimente, de impulsuri vindicative. Aidoma copiilor, cred în monștri fantastici și trebuie să le spui basme pentru a-i calma. Întocmai lor, sînt dispuși să se lase prostiți și apoi conduși cu mînă de fier, cu condiția să primească „jucării” agreabile.

Or, nu-i, în definitiv, această ruptură dintre planul privat și cel public rezultatul unui deficit grav în puterea de abstractizare? Iar acest deficit nu-i, la rîndul său, cum spuneam, semnul recăderii în infantil? Legați între ei în toate părțile de firele invizibile ale rețelelor, agățați de jucăria telefonului mobil, refuzînd cultura cărții, redeveniți analfabeți funcțional, contemporanii noștri au responsabilități de adulți, dar minți de prepuberi. De îndată ce depășesc orizontul limitat al vieții private sau cercul îngust al relațiilor de familie și profesionale, unde se comportă de obicei prudent și decent, pătrund în ceața socială și politică, unde se pierd, nemaigăsind drumul „spre casă”. Imită fără să cerceteze – ceea ce n-ar face niciodată în viața privată –, au opinii pe care nu le pot argumenta, formulează judecăți radicale, lipsite de orice temei, fac inducții generalizatoare pornind de la unul-două cazuri, adoptă îndată viziunea maniheistă pe care le-o insuflă demagogii. Iubesc și urăsc enorm și fără nuanțe. Spus brutal, recad într-o mentalitate „magică”, primitivă, dispusă să se lase manipulată de manipulatorii politici abili și fără scrupule. Și, desigur, fără să-și dea seama că au devenit sclavii acelor manipulatori.

Niște sclavi care însă, prin simpla putere a numărului, îi contaminează și pe ceilalți, și întreaga societate cu propria nelibertate.