Asertivitate

Adjectivul asertiv, termen de specialitate folosit aproape exclusiv în filosofie și în lingvistică, a preluat în ultimii ani sensurile curente și psihologice ale lui assertive din engleză, depărtîndu-se astfel radical de definițiile din dicționarele românești. În Dicționarul explicativ (DEX), asertiv, prezentat ca împrumut din franceză (din assertif), are definiția „cu caracter de aserțiune; asertoric”, iar asertoric (din fr. assertorique) înseamnă „care exprimă un fapt real”. În dicționarele franceze, de exemplu în varianta online, actualizată, a dicționarului Larousse, assertif este explicat ca „referitor la aserțiune”, aceasta din urmă (assertion) fiind un cuvînt polisemantic: „propoziție de formă afirmativă sau negativă, pe care o enunțăm și o prezentăm ca adevărată”; „afirmație categorică despre ceva ce nu se poate verifica”, „statut al unei fraze prin care subiectul vorbitor enunță un adevăr, declară un fapt (în opoziție cu interogația, exclamația, injoncțiunea)”; un al patrulea sens, mai tehnic, provine din logică. În Gramatica limbii române („Gramatica Academiei”), asertiv este un tip de enunț: „Enunţurile asertive sînt enunţurile prin care locutorul comunică alocutorului o informaţie referitoare la producerea unui eveniment (din realitatea extralingvistică), care poate fi calificat ca adevărat sau fals, în urma raportării la starea de fapt corespunzătoare” (volumul II, 2008, p. 26).

În afara domeniilor de strictă specialitate, termenii asertiv și mai ales asertoric au căpătat unele conotații negative, pentru că o afirmație prezentată ca adevărată, în lipsa dovezilor și a controverselor, este de natură să trezească neîncredere: eseistica și critica literară se referă uneori la „tonul asertoric, cam didactic, al strofelor finale” (Revista Fundațiilor Regale, 1.10.1935); „forma asertorică, lipsa de demonstrație a afirmațiilor” (Vremea, 25.10.1936); „tonul asertiv şi ţinuta apodictică” (Vatra, 1.02.1999); „uscăciunea abstracției, a unei rostiri asertiv-generalizante” (Convorbiri literare, 1.06.2005) etc.

Cum s-a întîmplat în multe cazuri, evoluția semantică a cuvintelor latino-romanice a condus în engleză către conotații și chiar sensuri diferite. În Oxford Dictionary (1999), adjectivul assertive este definit „care are sau arată o personalitate încrezătoare și puternică”; în Cambridge Dictionary online aflăm că „cineva care este asertiv se comportă cu încredere și nu îi este teamă să spună ce vrea sau ce crede”. În prezent, sensul pozitiv al termenului englez influențează limba română mai ales prin intermediul unei teorii psihologice (de sursă americană), răspîndite de așa-numitele texte de „dezvoltare personală”. Asertivitatea (engl. assertiveness) e subiect de sfaturi, teste, exerciții, cursuri intense; se predau tehnici, se dezvoltă abilități, se prezintă beneficii: „Comunicarea asertivă implică exprimarea opiniei și a nevoilor proprii într-un mod direct, dar respectuos, fără a încălca drepturile sau sentimentele celorlalți” (happyminds.ro); „Asertivitatea aduce beneficii într-o companie atît pentru relaţia manager – angajat, cît şi pentru cea dintre angajaţi” (ascentgroup.eu); „Cursul le oferă participanților instrumentele pentru a putea exprima în mod asertiv propriile opinii, nevoi, cerințe, sentimente” (isf.ro). Adjectivul asertiv a intrat deja în jargonul contemporan al descrierii comportamentelor și relațiilor – „cuvintele pe care le folosește o femeie asertivă și care emană încredere în propria persoană” (avantaje.ro); „absolvenți asertivi, neapăsați de simțul ridicolului sau de pretenția de a livra un produs estetizat” (Observator cultural, 2.03.2022) –, inclusiv în discursul politic: „UE trebuie să fie mai asertivă în a-și apăra propria poziție” (revista 22, 22.03.2022).

Substantivul asertivitate nu este încă inclus în DEX, dar a fost deja înregistrat de Noul dicționar universal (NDU, 2006) și de Dicționarul explicativ ilustrat (DEXI, 2007), cu explicațiile „încredere şi fermitate în comportarea cu alţii (fară a fi agresiv)” (NDU), respectiv „caracteristică a unei persoane care îşi exprimă cu uşurinţă punctul de vedere şi interesele, fără anxietate, fără a le nega pe ale celorlalţi” (DEXI). Mi se pare inevitabilă acceptarea în dicționare a cuvîntului asertivitate și a noului sens, calchiat după engleză, al lui asertiv. În acest caz, iritantă este mai ales folosirea excesivă a cuvîntului, în discursul clișeizat al soluțiilor miraculoase: „gîndind asertiv vom beneficia de ceea ce este bun în viață” (gandestesanatos.ro); „Comportamentul asertiv îți sporește șansele de a fi fericit și vei avea probabil o viață mai lungă decît a celor care comunică în mod agresiv ori pasiv” (edituratrei.ro).

Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).