O întrebare revine periodic în spațiul public: ce facem cu autorii canonici din manuale? Îi păstrăm ca pe un tezaur intangibil? Îi pensionăm anticipat pe caz de inadecvare la realitatea din zilele noastre – adică „le dăm cu dis”, cum ar spune beneficiarii direcți ai acelorași manuale? Îi cosmetizăm cu prezentări digitale și facem cu ei meme de distribuit pe rețelele de socializare? Sau încercăm pur și simplu să-i citim pentru a vedea dacă mai au ceva de spus?
Aș risca să spun că scriitorii clasici nu-s o problemă în sine. Adevărata problemă rezidă în felul în care să-i gestionăm pe clasici. Și cînd spun asta mă gîndesc la obiceiul de a-i cocoța pe piedestaluri prăfuite, de a le ridica statui și de a-i vîrî cu forța în manuale, muzee, case memoriale și alte locuri neprimitoare nu doar pentru ei, ci mai ales mai ales pentru tinerii cititori. Pentru că nimic nu îndepărtează un tînăr mai repede decît mirosul de statuie și solemnitatea aferentă oricărui proces de muzeificare.
Dar mai au acești autori relevanță pentru copiii de azi? Sînt absolut convins că da, însă cu niște nuanțe importante. Argumentul, pe care l-am auzit repetat de oameni altfel cultivați, cum că realitățile din cărțile astea vechi nu le mai spun nimic tinerilor mi se pare nu doar neadecvat în cazul ăsta, ci și penibil. Unul dintre obiectivele cititului e să cunoști oameni, timpuri și civilizații la care n-ai acces direct. Copiii anului 2025 trăiesc într-o lume cu viteze diferite. Au anxietăți specifice, o memorie de scurtă durată antrenată pe fluxuri informaționale infinite și o toleranță zero la plictiseală. Pe lîngă asta, ei dețin un radar ultrasensibil pentru falsitate. Prin urmare, dacă un autor de acum un secol și jumătate e să ajungă la ei, trebuie prezentat foarte atent. Cheia stă în metoda de predare, care ar trebui să abandoneze tonul plictisit. Și asta e foarte greu de pus în practică. Nu poți, ca profesor, să fii creativ la infinit. Știu că nu spun lucruri noi, dar ideal ar fi ca acești autori să fie prezentați cu context uman, explicînd cum erau oamenii din spatele textelor și ce-i mîna pe ei în luptă. Importantă mai e și libertatea acordată elevilor de a nu le plăcea acești autori, ca semn al gîndirii critice. E nevoie de întrebări vii, care să lege textul de prezent, și de analogii curajoase. Și umorul e esențial, pentru că nimic nu omoară literatura mai repede decît o seriozitate de plumb (pun intended).
Dincolo de note și examene, la ce îi ajută pe copii genul acesta de lectură? E clar că clasicii nu-i învață cum se completează o declarație online bună de depus la etajul al doilea sau cum se instalează o aplicație. Ei le oferă ceva mult mai prețios, o busolă interioară. Și niște idei bune pentru rumegat. Literatura bună, fie ea canonică sau nu, îi ajută să înțeleagă un pic mai bine lumea și să afle că natura umană s-a schimbat puțin spre deloc în ultimele milenii. Îi mai ajută apoi să se înțeleagă pe ei înșiși, să-și descopere vocea și să afle că nu sînt singuri cu fricile sau întrebările lor. Ceea ce nu-i deloc puțin lucru. Cărțile de literatură nu îți oferă tutoriale per se, dar îți pot arăta cum se iubește, cum se greșește și cum se supraviețuiește.
Închei cu o confesiune necesară, pentru că relația noastră cu literatura nu este liniară. Ca elev, nu m-am dat în vînt după Ion Creangă. Mă amuzau teribil regionalismele pe care le folosea din belșug, dar cărțile lui nu intrau în nici un caz pe lista mea cu cărți de recitit. Ironia face ca, la maturitate, să-l citesc pentru a nu știu cîta oară cu o plăcere imensă, descoperind un povestitor genial, un observator cinic și plin de viață al naturii umane. Creangă rămîne delicios, crud, comic și mult mai nonconformist decît am aflat la clasă. Ce vreau să zic e că a fost nevoie să scap de presiunea școlii, a programei și a profesorilor pentru a-l putea aprecia cu adevărat. Așadar, soluția nu e să aruncăm clasicii, ci să-i scoatem din formol. Să-i păstrăm, dar să îi legăm cumva de lumea reală și să nu uităm că literatura trăiește doar dacă e citită cu plăcere, nu cu frică.
Alex Moldovan este scriitor și traducător.
