La începutul lunii septembrie, IDF (armata israeliană ) a demolat mai multe blocuri din Gaza, pe motivul că erau locațiile de acces în tuneluri folosite de Hamas. Ce interesează e că, înainte de a lansa rachetele, IDF a avertizat civilii să evacueze perimetrul. Au dat și rute de evacuare. După care au tras. În teorie, prevenirea civililor că zona în care se află urmează să fie bombardată e un lucru bun. Eviți victimele civile ale bombelor. Dar asta cu mai multe condiții, firește. Să aștepți evacuarea, că poate nu toți pot să fugă la fel de repede. Poate nu toți înțeleg unde e sigur și unde nu e sigur. La fel de important e ca zona de evacuare să fie pregătită să adăpostească, hrănească, să țină în siguranță zeci de mii de oameni. Adică ai grijă să nu ucizi civili cu bombe, dar mai departe ei pot să moară de extenuare, foame și sete. Și uite așa, ce începe corect în situație de război se termină foarte rău.
Problema asta este în Gaza. În Ucraina, Armata Roșie nu are asemenea preocupări. Și nu le are în formă continuată încă din ianuarie 1918, atunci cînd a fost creată. Bolșevicii nu au avut niciodată o armată națională. Armata Roșie nu a fost armata unui popor, a unei țări. A fost o armată de partid. La înființare, Armata Roșie s-a numit „Armata Roșie a muncitorilor și țăranilor din Republica Sovietică Rusă”. Amestecul a fost teribil: civili neinstruiți, dar entuziaști, proletari flămînzi, ad litteram, țărani fără pămînt care prinseseră gustul represiunii în comitetele săracilor (de fapt, gloate asmuțite de Lenin împotriva burjuilor și a oricărei forme de organizare rămase în Rusia rurală de pe vremea imperiului și a republicii lui Kerenski), marinari din Flota Baltică, fără experiență de luptă (Flota Baltică a stat aproape tot războiul în Kronstadt, la adăpost de navele germane).
Mai tîrziu s-au adăugat dezertori de pe frontul de est, iar după primele înfrîngeri, bolșevicii au apelat la subofițerii și ofițerii inferiori care, odată cu desființarea armatei țariste, nu mai aveau nici o sursă de venit. Și țărani, luați cu arcanul într-o armată care nu putea să îi îmbrace, să îi încalțe, să îi înarmeze și să îi hrănească, motive pentru care, mai ales în 1918 și 1919, recruții dezertau cu zecile de mii pe săptămînă.
Troțki a rezolvat problema în stil sovietic: a încurajat jaful. La urma urmei, fiind armata săracilor, nu puteau să îi jefuiască decît pe cei care aveau: țăranii înstăriți, burghezii și nobilii care încă nu fugiseră. În egală măsură, și albii lui Vranghel, Kolceak, Kornilov, Kapel sau Denikin au procedat la fel: țăranii au fost jefuiți de ambele tabere.
Ideea de bază e că Armata Roșie a fost creată ca să lupte împotriva propriului popor, a civililor. De unde și incapacitatea de a sovietiza Europa în atacurile din 1919, împotriva Ungariei, și 1920, împotriva Poloniei. Atunci cînd a dat piept cu armate naționale, română și poloneză, Armata Roșie a muncitorilor și țăranilor a pierdut oriunde s-a aflat. Proletariatul nu putea să cîștige în fața popoarelor. La fel și în al Doilea Război Mondial: Armata Roșie a fost împănată de comisari și de ideologie, dar atacul german din 1941 l-a forțat pe Stalin să își schimbe planurile: armata care urma să ocupe Europa era comunistă, dar s-a transformat, de nevoie, într-o armată națională. Chiar și după o cosmetizare, în 1946, armata sovietică a rămas la fel de comunistă, în subordinea Comitetului Central.
Cum luptă armata rusă
Așadar, nu trebuie să ne mire sălbăticia cu care armata rusă luptă azi în Ucraina. Nu diferă cu absolut nimic față de sălbăticia cu care a luptat de la războiul civil încoace. Ba chiar, dacă e să răsfoim cărțile, rușii au luptat cît de cît onorabil doar în războaiele imperiale – și doar în cele duse împotriva puterilor occidentale, atunci cînd armata imperială era condusă cu precădere de ofițeri străini, în general germani. Adică, atunci cînd împărații Rusiei se luptau cu rudele lor, țineau la etichetă. La urma urmei, diferența dintre armata rusă care a defilat în Paris și cea care nu a defilat în Kiev e că una era comandată de prințul Michael Andreas Barclay de Tolly, iar cealaltă de Serghei Kujegetovici Șoigu.
În rest, de la asaltul lui Ivan cel Groaznic împotriva Novgorodului, cînd Maliuta Skuratov i-a făcut cadou lui Ivan patru butoaie pline cu ochi de om, și pînă acum, Kremlinul a permis, permanent, încălcarea oricăror reguli ale războiului. Iar în Ucraina asta s-a văzut din primul minut. Inventivitatea rușilor de a face rău n-a avut decît limita atomică. Armata Rusiei nu a iertat pe nimeni: nici civilii ucraineni, nici militarii ucraineni și nici măcar militarii ruși.
Rușii au tras cu rachete și drone. Dar e o diferență între ce am văzut în primul an de război și ce e acum. În 2022, rachetele de croazieră care loveau blocurile (și primele drone, folosite din toamna anului 2022) loveau în etajele superioare. S-a adeverit că rușii foloseau hărți vechi, pe care nu erau marcate noile cartiere de blocuri, foarte înalte, construite în Kiev mai ales după anul 2007-2008. Incompetența.
Acum, cînd rușii lovesc cu rachete cîte un bloc, îl lovesc fie de sus în jos, fie la etajele inferioare. Asta în primul rînd pentru că nu mai folosesc atît de multe rachete de croazieră, care zboară, în general, rectiliniu, ci rachete balistice, care pur și simplu cad peste bloc (și, uneori, alături). Loviturile duble – trag într-un bloc, în general cu rachete balistice, așteaptă 20 de minute, să vină pompierii și ambulanțele, după care trag încă o rachetă: vor să ucidă salvatorii. Dronele cu încărcătură incendiară – împotriva civililor. Folosite pe blocuri din Odessa, Mikolaiv și Poltava.
Pe urmă, ocupația. Știm ce sălbăticii au făcut rușii la Bucea, Irpin, Kupiansk sau în Herson, pentru că ucrainenii au eliberat regiunile respective. Civili uciși la întîmplare, pe stradă, în case, tot la întîmplare, luați pe sus și schingiuiți prin beciuri, uciși în bătaie, violuri, cadavre arse aruncate la gunoi. Dar ce au făcut rușii la Bucea în primăvara anului 2022 nu e cu nimic diferit față de ce au făcut în Donețk și Luhansk din 2014 și pînă acum. Mii de oameni – civili – dispăruți, cel mai probabil, uciși și îngropați pe maidane sau aruncați, tradițional, în mine. Violuri, jafuri, bătăi și torturi imposibil de imaginat pentru un om normal. Victimele au fost ucrainenii din Donețk și Luhansk, care au fost obligați să accepte rusificarea prin intermediari – acele republici făcute de ruși ca să își camufleze, chipurile, extinderea. N-a fost nimic independent acolo. Regimentele separatiste aveau comandanți ruși, tehnica de luptă a fost adusă din Rusia, „voluntari” ruși (și sîrbi) și sute de ofițeri FSB au fost transferați în Donbas ca să ajute la reprimarea ucrainenilor. Timp de opt ani, Donbasul a fost o gaură neagră în care au tot dispărut ucraineni și au apărut ruși.
La fel, în Crimea. Un regim de apartheid, care a funcționat pe principiul „ești rus, ai dreptate, nu ești rus, cară-te”, instituit pentru eliminarea, la propriu, a ucrainenilor și tătarilor. Întîi din administrație, educație și sănătate, pe urmă din orașe și sate. În locul lor au fost aduși ruși dornici să înceapă o viață nouă, de multe ori subvenționată de Moscova. Și ce nu subvenționa Moscova, își luau singuri. „Nu ești rus, cară-te.” Și uite așa, structura etnică a populației din teritoriile ocupate în 2014 s-a modificat substanțial.
Iar rușii continuă. Pe 11 septembrie a expirat termenul dat ucrainenilor din zona ocupată pentru a cere cetățenia rusă. Da, cetățenia – chiar și cea rusă – nu se acordă automat. Trebuie cerută. Dar ucrainenii din Herson și Zaporojie nu au cerut-o. Deci legea rusească i-a obligat să o facă. Dacă nu vrei cetățenia rusă de bunăvoie, bine, dar nu mai poți să muncești. Sau nu mai primești pensie. Îți anulăm permisul de conducere. Nu te mai primim la spital sau la școală. Sau îți tăiem curentul, apa și gazele. Sau dispari. Orice șantaj e posibil. Și asta doar pentru ca Putin să se laude că ucrainenii au vrut cetățenia rusă și el, mărinimos, le-a dat-o, deci acum este dator să îi apere.
Răpirea copiilor ucraineni e caz clasic. Nu, nu i-au luat de pe stradă. Pe unii i-au luat din orfelinatele ucrainene din zona ocupată. Pe alții i-au luat de la bunici, pentru că părinții au fost prinși de invazie în zona liberă. Sau au fost uciși în bombardamente.
Mariupol. Cîte zeci de mii de civili uciși? Nimeni nu știe. Unul din cimitirele apărute după aprilie 2022 are un milion de metri pătrați. Iar bombardarea spitalelor, a școlilor, piețelor, magazinelor arată clar intenția de a ucide civili.
Armata rusă luptă politic. Este principalul motor al crimelor de război. Ultimul exemplu: au lovit cu o rachetă balistică o coloană de mașini a unui grup de geniști voluntari, susținut de Danemarca, în timp ce deminau un teren agricol în Sumî. S-a întîmplat la două zile după ce statul danez a anunțat înființarea unei uzine care urmează să producă combustibil pentru rachetele ucrainene.
Așa luptă rușii cu civilii. Sau safari-ul uman: rușii vînează civili ucraineni cu drone FPV, în Herson. Cum luptă cu militarii? La fel de sălbatic ca în războiul civil. Sînt multe sute de militari ucraineni executați pe linia frontului, atunci cînd s-au predat, sau uciși în bătaie în închisorile rusești. Rușii au îndrăznit chiar să tragă cu Katiușe cu fosfor într-o clădire în care țineau prizonieri ucraineni. La Olenivka. Și au dat publicității o filmare în care s-a văzut clar unghiul de intrare a rachetelor – veneau din spatele frontului. Ei au tras.
Nu mai vorbim de starea în care se întorc ucrainenii din prizonierat: malnutriți la limita inaniției, bătuți, bolnavi, unii după ani de teroare în închisorile rusești. Dar rușii se poartă cu cruzime și cu militarii lor. Îi trimit la moarte, comandanții îi jefuiesc de bani, îi șantajează. Plus bătăi și violuri ritualice. Și nimeni nu pățește nimic.
Cel mai important lucru e că, după ce Șoigu a fost îndepărtat din funcția de ministru, rușii au arestat cîțiva generali. Problema e că erau generali din minister, nu din armată, și că i-au arestat pentru corupție, nu pentru încălcarea legilor războiului. Cei direct implicați, cei care dau ordine criminale, cei care stabilesc ținte civile pentru rachete și drone, cei care i-au lăsat pe sălbaticii din unitățile pe care le comandă să omoare, să jefuiască și să violeze, ăștia nu au pățit nimic. Și nimeni nu se va atinge de ei.
Anna Politkovskaia a relatat că în Cecenia, pentru crime, violuri și jafuri săvîrșite de armată, de trupele Ministerului de Interne și ale FSB au fost deschise peste 9.000 de dosare penale. Dar a fost un singur condamnat, un colonel care a violat și ucis o adolescentă cecenă și și-a torturat propriii subordonați. Colonelul a fost condamnat la 10 ani de muncă silnică, dar nu pentru asta, ci pentru că nu a respectat ordine primite de la superiori. Oricum, a ieșit după cîteva luni. L-au scos de nebun și l-au scăpat. Informația-surpriză e că cel care l-a denunțat a fost generalul Gherasimov, actualul șef al Statului Major al armatei Rusiei. Dar asta a fost acum 25 de ani.
Mihai Costache este analist OSINT.
Credit foto: Wikimedia Commons
