Stabilitatea este adesea confundată cu a sta într-un loc, a avea un loc clar, un rol stabil, o adresă definitivă. Un tipar stabilit social și cultural, care ni se predă de mici, al parcursului unei vieți vîndute în mass-media prin imagini idilice și pe care majoritatea îl urmăm, într-un fel sau altul, cu poticneli pentru mulți dintre noi, deoarece acest șablon nu ni se potrivește tuturor pentru că nu ține cont de realitatea genetică individuală și nerepetabilă în altcineva, de factorii de mediu și familiali ai fiecăruia, de experiențele formatoare de viață pe care le parcurge fiecare și care își lasă amprenta în noi. Viața umană (biologic, psihologic, antropologic) nu a fost niciodată statică, s-a modificat permanent, a evoluat, iar specia noastră s-a format prin migrarea dintr-un loc în altul, din adaptarea continuă căutînd constant supraviețuirea, resurse mai bune și mai multe, creșterea calității vieții, însă, paradoxal, tocmai această mobilitate profundă a dus la instabilitate interioară.
Capacitatea noastră de a ne menține identitatea, coerența emoțională și funcționalitatea chiar și atunci cînd mediul nostru extern se schimbă semnificativ înseamnă stabilitate psihologică. Asta nu înseamnă lipsa suferinței sau că nu există situații conflictuale, ci, din contra, că le putem integra în sistemul nostru nervos datorită rezilienței psihologice și capacității de autoreglare fără a ne fragmenta stabilitatea psihică.
Un om care migrează se află în mișcare între două lumi, nu mai e pe deplin nici în locul de unde a plecat, dar nici complet integrat în cel în care a ajuns. Acesta trăiește într-un spațiu intermediar, în care reperele vechi nu mai funcționează complet, iar cele noi nu sînt încă fixate. Migrația e regula istoriei umane, oamenii au plecat mereu din lipsa resurselor suficiente, a conflictelor, a schimbărilor climatice, dar și din curiozitate, dorință de sens, evadare din constrîngeri simbolice, din nevoia de evoluție la nivel personal, din curiozitatea de a descoperi lumi noi. Mulți oameni pleacă și din nevoia de trăi în societăți mai stabile și cu reguli mai clare și mai funcționale.
A rămîne într-un singur loc toată viața cred că este o alegere personală dată de mulți factori, de la familiaritate la dorința de a schimba mentalități în societate și de a îmbunătăți locul în care trăim, dar și dintr-un sentiment de mulțumire cu locul în care ne aflăm. Pe cînd nevoia de plecare este adesea legată de o intuiție existențială, și anume că viața nu poate fi trăită complet într-un singur cadru, iar identitatea noastră suferă modificări permanent, ne schimbăm de la o decadă la alta, unii devenim mai rigizi, alții mai flexibili, dar cert e că schimbarea e parte din procesul vieții care nu e static, ci viu.
Din perspectiva neuroștiințelor, creierul uman este profund atașat de predictibilitate. Sistemele limbice, în special amigdala, se calmează în contexte familiare, unde stimulii sînt cunoscuți și au un ritm previzibil. Familiaritatea reduce costul energetic al procesării cognitive și reduce starea de vigilența defensivă. Tocmai de aceea, plecarea dintr-un loc nu este niciodată neutră biologic, aceasta activează starea de alertă, chiar și atunci cînd plecarea este dorită, aleasă, benefică. Creierul nostru nu distinge între pericol și necunoscut, ambele cer adaptare. În același timp, însă, cortexul prefrontal, sediul deciziilor cognitive, al sensului, este stimulat de noutate prin învățare ce implică plasticitatea neurală care modifică la propriu arhitectura acestuia. De aici și ambivalența profund umană: dorința simultană de siguranță, dar și de expansiune.
Un aspect deloc de neglijat este nostalgia emigrantului, care nu se referă doar la dorul de loc, ci apare dorul pentru o versiune a sinelui din copilărie, din tinerețe, dorul unui limbaj emoțional primar în care identitatea nu trebuia explicată. Psihologic, nostalgia are și o funcție protectoare, leagă trecutul de prezent și amortizează anxietatea față de moarte. Familiaritatea dată de casă, limba maternă, mirosurile, ritualurile creează iluzia continuității, iar continuitatea liniștește frica fundamentală: aceea că sîntem trecători. Însă nostalgia poate deveni și capcană atunci cînd este idealizată, iar trecutul este transformat într-un loc pur, stabil, lipsit de conflicte, un „acasă” care nu a existat niciodată în realitate în forma amintită.
Adevărata stabilitate pentru omul aflat între lumi nu e una externă, nu ține de adresă, de pașaport, de limbă sau de integrare socială completă, e un proces intern care se construiește prin capacitatea de a tolera ambivalența, prin acceptarea unei identității fluide, prin crearea unor noi ritualuri personale care nu depind de loc, dar și prin menținerea unor relații semnificative care traversează granițele. Creierul se stabilizează prin sens, iar atunci cînd experiențele noi sînt integrate într-o narațiune coerentă despre sine, sistemele de stres se reglează.
Și aici aș vrea să scriu despre existența unei frumuseți ce apare în viața trăită între două culturi, două limbi, două ritmuri diferite de viață, și anume despre frumusețea unui sine mai larg, mai flexibil, mai puțin tribal. A unui om care vede mai multe perspective, care știe că „normalul” este relativ și că identitatea nu este fixă, ci vie. Mobilitatea, atunci cînd este integrată psihologic, nu distruge stabilitatea, o rafinează, o mută din exterior în interior, din apartenența rigidă în capacitatea de a fi acasă în tine oriunde ai fi geografic. Stabilitatea matură nu înseamnă să nu te mai miști, ci să știi cine ești oriunde ai fi.
Sînt însă mulți oameni care nu fac schimbări, și nu din comoditate, ci pentru că nici măcar nu-și pot imagina că ar putea exista altfel. Pentru aceștia, familiaritatea (chiar și una toxică) este singurul cadru psihic tolerabil și implică loialitate, o valoare personală importantă și scalată primar, deoarece sistemul lor nervos este atît de cronic activat și atît de obișnuit cu alerta, cu frica, cu anticiparea pericolului, încît orice schimbare este trăită ca o amenințare existențială și nu o pot vedea ca pe o oportunitate, ci ca pe o stare de dezintegrare psihologică.
Această anxietate nu este doar învățată, e transmisă transgenerațional, moștenită la nivel biologic și modelată de medii familiale instabile, imprevizibile și punitive. Creierul învață devreme că „altfel” și că „a fi diferit” înseamnă pericol, că siguranța nu este asociată cu explorarea, ci cu rămînerea pe loc, și așa va căuta să aparțină unui grup de Noi, uitîndu-se cu frică la ceilalți, la grupul Ei, cei diferiți. Lentila prin care se uită e una dureroasă și, pentru a tolera disconfortul dat de aceasta, vor căuta să o justifice prin păstrarea tradițiilor și un tradiționalism defensiv. Pentru acești oameni, ideea că viața ar putea fi mai bună în alt cadru este pur și simplu de neconceput, și blocată de o frică paroxistică.
Există și o altă categorie, a celor care își pot imagina schimbarea, o doresc sincer, o visează, dar nu o pot face din cauză că le lipsesc resurselor interne, au parte de constrîngeri externe, se tem de eșec, de responsabilități mari care vin cu mult necunoscut, de lipsa sprijinului sau, pur și simplu, de epuizarea psihică în care deja sînt și care-i ține pe loc. La acești oameni apare uneori invidia, un sentiment care doare și aduce o stare de rușine, greu de recunoscut. Invidia față de cei care își „suflecă mînecile” și îndrăznesc să plece, să schimbe, să rupă tipare, care sînt diferiți și nu se încadrează în șablonul cunoscut. Această stare aduce la suprafață o oglindă ce reflectă durerea propriei neputințe, care se manifestă prin comportamente de retragere, de ironie, dispreț subtil, devalorizare și uneori agresivitate, ceea ce are drept consecință rupturile relaționale. Schimbarea are un preț pentru care nu sîntem pregătiți și e puțin discutat, și anume pierderea oamenilor care rămîn, deoarece în viziunea asupra vieții nu se mai regăsesc unul cu celălalt.
Cei care rămîn pe loc se pot simți amenințați de cei care se mișcă, iar diferențele devin oglinzi, iar oglinzile dor. Relații vechi se destramă, rudele se îndepărtează, prieteniile se răcesc, legături care păreau solide se dizolvă fără a exista un conflict explicit, însă cu multă tristețe. Această pierdere este reală și profund destabilizantă, și e unul dintre motivele pentru care, temporar, stabilitatea internă se fisurează.
Schimbarea nu aduce doar cîștig, aduce și doliu după oamenii care nu mai pot merge alături, și doare pentru că relațiile vechi erau, la rîndul lor, o formă de stabilitate, uneori imperfectă, însă ofereau continuitate și sentimentul de apartenență. Cînd acestea dispar, sistemul nervos resimte pierderea ca pe o amenințare pentru atașament, de aceea, chiar și atunci cînd schimbarea este corectă, necesară, sănătoasă, ea tot produce perioade de dezechilibru emoțional. Aceasta nu înseamnă că schimbarea e greșită, ci doar că orice transformare autentică presupune pierdere. Stabilitatea matură include și durerea, și tocmai de aceea e importantă capacitatea de a o conține fără a regresa, de a accepta că nu toți vor merge în aceeași direcție, că nu toți pot înțelege și că unii vor rămîne alături – puțini ce-i drept –, iar alții vor fi trecuți la pierderi.
Stabilitatea adevărată aduce liniște, dar are și fisuri, exact cum este viața, cu bine, cu mai puțin bine și cu perioade lungi, dacă sîntem norocoși, de platou, în care trăim liniștiți fără pierderi majore. E capacitatea de a rămîne întreg chiar și atunci cînd relațiile se rup, cînd vechile ancore dispar și cînd trebuie să învățăm să ne sprijinim mai mult pe noi înșine. Și mai cred că, atunci cînd înțelegem că ancora stabilității noastre psihologice o purtăm cu noi, și că o putem lua cu noi oriunde ne-am afla geografic, asta înseamnă să trăim mult căutatul echilibru psihologic. Înseamnă și că acasă poate fi în multe locuri, doar să ne dăm voie să simțim așa. Nu trebuie să fie doar un loc, e în regulă să avem cîte locuri vrem, totul pornește din mintea noastră, care e cea mai prețioasă resursă, din ea se naște sensul chiar și cînd avem o viață în mișcare cu ancora la purtător prin lumea mare.
Cătălina Dumitrescu este psiholog și scriitoare. Cea mai recentă carte publicată: Prețul libertății, Editura ZYX Books 2025.
