Crime. În cel de al doilea fascicol al FBI, din 29 mai 1992, dedicat dosarului uciderii lui Ioan Petru Culianu, chiar în primele pagini, apare declarația oficială a organizației teroriste Fiii lui Avram Iancu, redactată în limba engleză – „Official Statement”, Sons of Avram Iancu, Radical Patriotic Organization of Romanian Exiles:
„[...] we, young offsprin, grown from the noble Daco-Roman root and living today on the hospitable American soil, [...] we decided in the Extraordinary Assembly held in New York on May 15, 1988, a glorious day in the history of Romanians, the establishment of the SONS OF AVRAM IANCU organization, which will be the most determined detachment of defenders of the Romanian spirit, in the face of the debouched Hungarian aggressions and WE SWAR: to defend by all means the Romanian identity and dignity; to punish the impertinence of those who defied (provoked) us and defy (provoke) us still, from the height of their dreams of being oppressors of the Romanian nation: [...]”
(„[...] noi, tineri urmași, crescuți din nobila rădăcină daco-romană și trăind astăzi pe ospitalierul pămînt american, [... ] am hotărît în Adunarea Extraordinară ținută la New York la 15 mai 1988, o zi glorioasă în istoria românilor, înființarea organizației FIII LUI AVRAM IANCU, care va fi cel mai hotărît detașament de apărători ai spiritului românesc, în fața agresiunilor ungurești debusolate și NOI JURĂM: să apărăm prin toate mijloacele identitatea și demnitatea românească; să pedepsim impertinența celor care ne-au sfidat (provocat) și ne sfidează (provoacă) în continuare, cu cutezanța aspirațiilor lor de a fi asupritori ai neamului românesc [...].”)
Dosarul deschis de către Chicago Police Department (cu asistența FBI) include declarații care descriu un posibil criminal al lui Culianu, la fel cum și posibilitatea ca această crimă să se datoreze vocii sale extrem de critice la adresa regimului de la București din anii ’90, implicit la o crimă coordonată de Serviciile de Informații Externe, de la București. Vatra Românească și organizația teroristă Fiii lui Avram Iancu, foști membri ai Gărzii de Fier rezidenți în Chicago, alături de agenți ai SIE apar constant în dosarele de investigare a crimei, mai ales pentru scrisorile de amenințare și violarea domiciliului victimei, fără ca vreodată să se fi soluționat cazul. Înainte de a părăsi postul de ambasador al SUA la București (în 1994), John Roger Davis Jr. (1927), instalat încă din 1990, dar cu credențialele depuse abia în martie 1992, diplomatul american (între altele, fost diplomat al SUA în Polonia și cel mai fervent susținător al mișcării Solidaritatea, coordonată de Lech Walesa) cere informații FBI-ului despre cazul Culianu, la insistențele familiei, cei ce vor formula o scrisoare către acesta, în februarie 1994. Evident, răspunsurile oficialilor de la Chicago sînt negative, la fel de bine cum nici o altă pistă de investigație, cu excepția posibilei implicări a entităților teroriste mai sus citate, nu există. O crimă atroce, din 16 februarie 1986,la Montréal, se aseamănă cu cea comisă asupra lui Culianu, anume uciderea editorului Cornelius Dima-Drăgan, care avea doar 49 de ani, la fel ca și uciderea unui afacerist român, pe 20 ianuarie 1986, care se afla la Consulatul Român din Montréal. Ambele crime au fost atribuite de către oficialități membrilor activi la Montréal ai Gărzii de Fier. Un dosar de presă referitor la aceste crime a fost inclus în dosarul de investigare a crimei de la Chicago din 21 mai 1991. Dosarul se încheie la data de 25 mai 1995.
Himere. Oricine va fi citit Mircea Eliade necunoscutul – studiul inedit pînă în 2004, redactat în limba franceză de către Culianu la Groningen, între anii 1982-1983 – va fi realizat că „existența istorică și al său Sitz im Leben în viața intelectuală și politică românească între 1921-1943” a lui Mircea Eliade a fost ecuația pe care „discipolul” se grăbea să o deslușească. El găsește o cheie weberiană pentru a interpreta transversal întregul arrière-plan al unei tradiții culturale de pînă în 1940: de la poporanismul germinat de socialiști la Semănătorismul lui Iorga, ori la „ortodoxismul lui Nichifor Crainic, care descoperea în ființa ortodoxă a românilor esența culturală a națiunii”.
Cea din urmă dominantă culturală, după Culianu, contrapune vehement ideea de capitalism, prin simplul fapt că ortodoxismul devine o mișcare ideologică prevalentă, strîns legată de „tutela culturală și pretențiile imperialiste ale rușilor”. Emblematic, istoricul religiilor atrage atenția asupra faptului că influența propagandei puterii imperiale rusești este subestimată, că falsa pretenție a Moscovei de a fi cea de „a treia Romă” va face ca slavofilia să se erijeze într-un panslavism cu accente soteriologice și universaliste. Culianu insistă să ne convingă că Max Weber îl înțelege perfect pe Piotr Ceaadaev care, într-o Scrisoare filosofică din 1836, deplînge curentul imperialist slavofil, acesta fiind principala piedică îl a-l rupe de Occident, ca și de un capitalism autentic. Pare că, în preajma anului 1938, Nichifor Crainic revine explicit asupra misiunii imperiale a românilor, afirmînd că ideologia hegemonică a Moscovei poate fi substituită de o revoluție mistică, singura ce ar putea da impuls identității naționale și deopotrivă să inaugureze o reformă a omenirii.
Se naște astfel ideea unui program politic soteriologic al națiunii, scopul revoluției legionare, încarnarea viziunii mistico-politice a lui Zelea Codreanu. Culianu o numește revoluție puritană, citînd și fructificînd maximal studiul lui Reuben H. Markham, La Roumanie sous le joug soviétique, Paris, 1949. Indiferent cît de mult am dori să nu vedem lucrurile conform expunerii și hermeneuticii lui Culianu, realitatea de astăzi probează că resuscitarea ideologiei legionare trimite mai curînd la ideologia celei de a „a treia Rome” decît la valorile occidentale. Dar unde intervine Mircea Eliade, astfel încît să percepem o milionime din multitudinea de dileme ale lui Culianu? Exemplificăm. Un text din Vremea, numărul din 15 noiembrie 1936, dedicat in toto profesorului Nae Ionescu, este relevant prin caracterul encomiastic și ditirambic: „Vasile Pârvan, singur, a vorbit despre istoria religiilor cu simpatie, căldură și înțelegere. Ca un adevărat precursor, profesorul Nae Ionescu nu s-a sfiit, însă, să-și deschidă cel dintîi curs universitar cu o lecție asupra dragostei. Au urmat, apoi, cursurile de Filosofia Catolicismului, de Filosofia Protestantismului, despre «Faust și problema mîntuirii» etc. Mult mai tîrziu au aflat profesorii și gînditorii noștri că problemele religioase se puneau din nou omului, că pozitivismul și idealismul sînt poziții de mult depășite, că nu e deloc compromițător să crezi în Dumnezeu, că filosofia creștină domină din nou veacul al XX-lea. Cînd se va scrie istoria problemelor filosofiei românești, se va vedea că de 15 ani de zile, noi am fost contemporani Europei numai prin cursurile profesorului Nae Ionescu”.
Culianu este un hotoke, o prezență iluminantă, vigilentă, cîtă vreme multe dintre textele sale problematizează cu acuitate idei ce bîntuie și astăzi. Bunăoară, Eliade este deseori revendicat de „patrioți” tocmai în ideea că, pentru ei și astăzi, el „se revoltă împotriva monopolului occidental al istoriei”; tocmai din această condiție de „patrioți”, astăzi ca și ieri, sîntem împinși spre periferia istoriei, regăsindu-ne la un moment dat într-o sete de explorare a autenticității acesteia și identificînd-o cu o himeră. Iată un complex perfect pentru a fi „revoltați”!
Culianu nu a avut la îndemînă sursele de primă mînă pe care le avem astăzi despre Nae Ionescu, cu atît mai puțin despre Mircea Eliade. Aceste surse nu numai că probează legăturile lui Nae Ionescu cu Berlinul nazist ori cu Garda de Fier, ori legăturile lui Mircea Eliade cu membrii Gărzii de Fier în exil, dar trimit la un timp al lor, în care ideile au avut vreme să erodeze destine și conștiințe. Ar trebui să ne întrebăm circumspecți de ce totuși astăzi nu avem analize și hermeneutici istoric-religioase aplicate conținuturilor ideologice și de propagandă ce fac, ad nauseam, abuz de creștinism. În fapt, (neo-)gardienii stării noastre religioase au astăzi un arrière-plan într-o tradiție lungă a crimelor, pe o cronologie transversală, transcontinentală, mai mereu scăpată de sub control.
Daniela Dumbravă este cercetător în cadrul Institutului de Istoria Religiilor al Academiei Române.
Credit foto, Ioan Petru Culianu și Hillary Wiesner: Arhiva Tereza Culianu Petrescu
