Atunci cînd anunță o politică agresivă, președintele american Donald Trump oferă de obicei o justificare grotescă – o ficțiune fără sens care ar trebui să ne rămînă în minte ca o justificare pentru violență. Cu cît înghițim mai ușor aceste minciuni acum, cu atît mai greu ne va fi să punem la îndoială neadevărurile viitoare, pentru că acest lucru ar pune la îndoială percepția noastră despre noi înșine ca ființe inteligente.
Aceasta este magia Marii Minciuni, așa cum a explicat Hitler în Mein Kampf: spuneți o minciună atît de gogonată, încît oamenii să nu-și poată imagina că nu e adevărată. Cea mai mare minciună a lui Hitler a fost să afirme că o conspirație evreiască internațională era sursa necazurilor Germaniei – un țap ispășitor care putea fi învinuit pentru orice problemă și îi absolvea pe ceilalți de orice responsabilitate. În 1939, Hitler și propagandiștii săi au răspîndit minciuni flagrante și despre Polonia – că țara nu exista cu adevărat ca stat și că ea a fost agresorul care a declanșat al Doilea Război Mondial.
Marile minciuni ale lui Trump sînt deja prea numeroase pentru a fi numărate. Poate că cea mai versatilă e aceea că politica sa se concentrează pe limitarea comerțului ilicit cu fentanil. La începutul celui de-al doilea mandat, Trump a susținut că Canada a agresat prima Statele Unite, permițînd traficul nestingherit de fentanil peste graniță. Păi, nu trebuia Canada să devină al 51-lea stat american?
Această lamentație a fost un pretext pentru a impune taxe vamale exporturilor canadiene. Dar atunci cînd Trump pune Canada și Mexicul în aceeași oală și susține că fentanilul „se infiltrează” peste graniță dinspre ambele țări, el minte. În 2024, doar aproximativ 0,2% din fentanilul confiscat de autoritățile de frontieră americane a provenit din Canada, care nici măcar nu a fost menționată în Evaluarea Națională a Amenințării Antidrog 2024 a US Drug Enforcement Administration.
Dar, în ultimele luni, administrația Trump a construit o fantezie geopolitică și mai sumbră: atacurile militare asupra ambarcațiunilor mici din apele internaționale sînt necesare pentru a descuraja contrabanda cu droguri. Aceste atacuri, pe care mulți experți le consideră în mod evident ilegale, s-au concentrat în largul coastelor Venezuelei și au ucis pînă acum cel puțin 61 de persoane. Deși faptul că atacurile nu vor opri fluxul de fentanil în SUA e îndeobște acceptat, Trump a declarat că guvernul său va continua „să ucidă oamenii care aduc droguri în țara noastră”.
Uciderea extrajudiciară a unor presupuși traficanți de droguri are legătură nu atît cu traficul de droguri, cît cu proiecția puterii – și poate chiar cu o schimbare de regim. Deși înregistrările video ale raidurilor au devenit un subiect de discuție pe rețelele de socializare, nu există nici o dovadă că țintele erau traficanți de droguri. (De fapt, vicepreședintele J.D. Vance a glumit în septembrie pe seama uciderii unor pescari nevinovați, spunînd că „ar evita să pescuiască acum în acea parte a lumii”).
Mai mult, administrația Trump ar fi autorizat acțiuni secrete ale CIA în Venezuela și a desfășurat cel mai avansat portavion în Marea Caraibelor. Această demonstrație de forță militară e menită să ofere un spectacol politic. Pericolul este că ar putea escalada într-un conflict fără sorți de izbîndă și fără sfîrșit.
Tragedia e că o criză reală a opioidelor a fost o componentă esențială a experienței americane din ultimul sfert de secol. Statele Unite au cea mai mare rată a deceselor cauzate de opiacee din lume, în mare parte din cauza sistemului de „asistență medicală” bazat pe profit, care îndrumă oamenii către medicamente pentru durere, dar nu stimulează îngrijirea intensă și pe termen lung necesară pentru a trata dependența.
Criza a început din cauza unei scheme de profit a Purdue Pharma, compania farmaceutică americană care a dezvoltat și a comercializat agresiv popularul analgezic opioid OxyContin. Chiar dacă OxyContin a fost responsabil pentru creșterea inițială a numărului de decese prin supradoză, mulți utilizatori au trecut apoi la heroină și, acum, la fentanil – care este de aproximativ 50 de ori mai puternic decît heroina – atunci cînd nu au mai putut obține o rețetă pentru cel mai bine vîndut produs al Purdue Pharma.
Americanii care se află în epicentrul crizei dependenței tind să voteze republican; fără sprijinul lor, Trump nu ar fi fost ales niciodată. Trump și Vance sînt conectați la epidemia de opiacee, în sensul că ei văd izvorul suferinței ca pe o resursă politică ce poate fi îndreptată împotriva unui inamic la alegere – fie că este vorba de un aliat precum prim-ministrul canadian Mark Carney sau de un adversar precum președintele venezuelean Nicolás Maduro.
În memoriile sale din 2016, Hillbilly Elegy, Vance povestește cum mama sa, o asistentă medicală care avea acces înlesnit la medicamente cu prescripție medicală, era dependentă de produse farmaceutice. Însă mesajele sale politice privind imigrația și securitatea au prezentat o poveste diferită, Vance dînd vina pe alte țări – „otrava care trece granița noastră” – pentru suferințele mamei sale. Rezultă că americanii trebuie să își privească dependențele ca pe un atac din exterior.
E important să înțelegem psihologia pe care Trump și Vance o exploatează. Dependenții tind să dea vina pe alții pentru starea lor. Ascensiunea extremei-dreapta în politica americană a ridicat această mentalitate la rang de platformă națională. Convingerea că altcineva trebuie să fie responsabil pentru problemele țării a ajuns să configureze politica externă, administrația Trump născocind povești din ce în ce mai absurde – bunăoară că fiecare atac asupra unei ambarcațiuni venezuelene salvează 25.000 de vieți americane.
Minciunile funcționează pentru că transferă vina. Învinovățirea altor țări pentru criza opioidelor este o formă atractivă de externalizare morală pentru americani. Dar o ficțiune de anvergură atît de mare necesită construirea unei întregi realități alternative în jurul ei. Trump și administrația sa instruiesc presa și publicul american să asocieze atacurile asupra ambarcațiunilor cu oprirea fluxului de fentanil și de alte droguri – un exemplu tipic de minciună spusă de imperialiști înainte de a lansa războaie de agresiune sortite eșecului.
Războaiele încep cu cuvinte, ceea ce presupune că vorbele trebuie luate în serios înainte de izbucnirea conflictului. Numai prin darea în vileag a marilor mincinoși și prin rostirea micilor adevăruri putem spera să ținem în frîu președinția tot mai agresivă a lui Trump.
Timothy Snyder, autor și editor a 20 de cărți, deține Catedra inaugurală de Istorie Europeană Modernă la Munk School of Global Affairs and Public Policy din cadrul Universității din Toronto și este membru permanent al Institute for Human Sciences (IWM) din Viena.
Copyright: Project Syndicate, 2025
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
Foto: OxyContin
