Îmi aduc aminte cu respect și drag de profesorul meu minunat de fizică din liceu, Iunian Chelu. Dacă țin minte bine, m-a învățat că energia este ceea ce poate produce lucru mecanic. Și creierul produce. Dar nu prin telekinezie, cum visam cînd eram copil, după ce am văzut primul film Star Wars, ci prin intermediari ai corpului și ai cuvintelor (această a doua parte este mai misterioasă și mai șarmantă decît prima). Prin extensie, a început să se vorbească despre diverse forme de energie, mai la propriu, mai la figurat. Energia solară face tulpinile să crească viguros, nestăvilit, în prezența apei și oxigenului, un lucru mecanic adevărat, dar și poetic. Energia creierului, prin atitudini, cuvinte, desfășurare de strategii și predicții, modifică oameni, alte vietăți, cît și lucruri nevii, unele ajungînd să producă, altele să consume energie, la rîndu-le. Ca și un obiect, un om aflat la înălțime (spirituală) are mai multă energie decît unul situat la pămînt (la propriu și figurat). Energia se transformă de la o stare la alta, se transmite dintr-un sistem în altul. Un ghepard are, cînd aleargă, mult mai multă energie cinetică decît o broască țestoasă, dar nu înseamnă neapărat că are succes, că trăiește mai mult sau că o termină mai bine. Oricum ar fi, toți avem nevoie de energie, că sîntem oameni sau ființe de orice fel, planete cu orbite, sori sau constelații.
Cum am menționat deja, energia psihică nu coincide nici cu metabolismul cerebral, nici cu starea de vigilență, nici cu altceva ce poate fi direct cuantificat în creier. Termeni frecvent folosiți în limbajul comun, energie, stamină, vitalitate, energie pozitivă, pînă la vibe bun, chef de a face lucruri nu au un echivalent fizic direct. Mai degrabă sînt rezultatul activării unor anumite arii și rețele cerebrale, care ne pregătesc pentru varii acțiuni și o întrevăzută obținere de recompense din punct de vedere psihologic. Este un lucru bine știut că, deși creierul reprezintă 2% din masa corpului uman, consumă circa 20% din energia produsă de organismul nostru. Mai mult, atunci cînd gîndim intens – desfășurăm activitate cognitivă susținută –, consumul energetic crește, dar într-o mică măsură. Pentru că și într-un semi-repaus (nu există repaus cerebral complet niciodată), creierul funcționează aproape de limita metabolică maximă. Cu alte cuvinte, energia psihică nu depinde de cîtă glucoză și oxigen consumă țesutul cerebral, ci de modul în care rețelele neuronale distribuie resursele de atenție, activitate și motivație. Senzația de energie sau epuizare se știe că depinde în bună măsură de reprezentări și de sistemele predictive ale creierului nostru. Cînd proiecția este că acțiunile noastre pot fi lipsite de sens, fără eficacitate și finalitate, fără recompense emoționale, apare senzația de epuizare psihică, de golire de energie. Dimpotrivă, dacă așteptarea construită este de realizare, de bucurie, de împlinire, este percepută o senzație de energie, de capacitate de a face lucruri în acel plan de viitor imediat sau pe termen mediu/lung.
Există zone de creier și neurorețele care se activează în relație cu această energie psihică pe care o resimțim subiectiv: cu partea prefrontală menținem efortul cognitiv și perseverența, aceasta se activează în proiecțiile favorabile și menține starea de energie/motivație, așa-numitul cortex cingulat, situat în mijlocul superior al creierului nostru, este responsabil pentru stamina mentală, lobul insulei, ascuns sub lobul temporal, monitorizează senzațiile corporale interne și participă la senzațiile fizice de epuizare sau de prospețime, partea orbito-frontală evaluează valoarea emoțională a predicției și recompensa.
Așa cum am anticipat cumva, există, separat, oboseală fizică și oboseală mentală, foarte interesant este că acestea, la nivel cerebral, activează, în mare, arii și circuite comune. De multe ori, de aceea, noi nu putem distinge neapărat în ce fel sîntem obosiți – fizic sau mental –, asta dacă ne punem problema. Percepția noastră se întîmplă în creier, niciunde altundeva. Ca să dau un exemplu ilustrativ din patologie – în boala Parkinson apare așa-zisa bradikinezie, adică mișcările sînt mai lente decît este normal, dar se asociază aproape de fiecare dată și o diminuare a energiei psihice, resimțită de pacient.
Multă lume vorbește astăzi de chimia din creier, de substanțe pe care noi le numim neurotransmițători, cu rol în activarea diferitelor neurocircuite, cu siguranță ați auzit. Dintre aceștia, dopamina este probabil cea mai caracteristică pentru activarea energiei vitale, fiind asociată și cu posibilitatea de a ne mișca, dar și cu recompensele psihologice, care ne motivează, ne determină să facem efort și să explorăm. Noradrenalina ne induce vigilitate, rezistență la oboseală și ne asigură capacitatea de reacție. Serotonina ne dă stabilitate emoțională, dar poate reduce și dorința de a duce la bun sfîrșit lucruri, are un rol dual. Dincolo de acești neurotransmițători, reacții biologice sistemice, cum este inflamația, pot duce la oboseală (și fizică, și psihică), retragere socială, lipsă de motivație.
La final, un cuvînt despre rolul relațiilor noastre sociale. Creierul nostru economisește energie prin atașament. Cînd sîntem iubiți, avem mai multă energie pentru orice, cu alte cuvinte. În concluzie, eficiența cerebrală nu înseamnă mai multă energie, ci activitate favorabilă, mai bine organizată. Creierul nu caută doar adevărul sau plăcerea, ci și un echilibru energetic.
Bogdan O. Popescu este medic neurolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată: La revedere, prințesă (poezie, Editura Vellant, 2025).
Credit foto: Wikimedia Commons
