Memorialistica are un statut ambiguu, între literatură și istoriografie. Memoriile scriitorilor rămîn, de cele mai multe ori, în sfera literaturii. Dar și memoriile oamenilor politici pot aspira la acest statut. Winston Churchill și Charles de Gaulle sînt cotați ca scriitori, primul fiind încununat în 1953 cu Premiul Nobel pentru literatură. De Gaulle a fost doar propus, dar, cum s-a povestit, s-a bucurat ca și cum l-ar fi primit cînd Eugène Ionesco, fîstîcit de întîlnire, i s-a adresat cu apelativul maître. Nu lipsite de talent literar sînt la noi memoriile lui I. Gh. Duca și C. Argetoianu. În Istoria critică a literaturii române, Nicolae Manolescu a acordat mai multe pagini memorialisticii ca scriere literară. De cele mai multe ori memoriile, inclusiv cele care au valoare estetică, sînt însă sursă documentară pentru istoriografi.
Cititorii pasionați de lectură sînt atrași de memorii pentru că, dincolo de interesul lor istoric sau literar, acestea sînt un izvor al reprezentării de sine care consolidează identitatea comunității. Din această perspectivă, memoriile profesioniștilor (medici, ingineri, economiști, avocați) se adaugă, poate cu mai mult folos, memoriilor scriitorilor și artiștilor, ale filosofilor și oamenilor de știință, ale politicienilor și politologilor. Rezistența în timp a națiunilor depinde nu doar de forța instituțiilor și de clarviziunea liderilor politici, ci și, mai ales, de complexitatea structurilor profesionale și de calitatea profesioniștilor.
Medicul veterinar Iacob Ciuceanu (1914-2002) a fost un profesionist desăvîrșit și un om care și-a păstrat demnitatea și integritatea morală într-o viață aflată mereu la răscrucile istoriei, timp de aproape un secol. În Mărginimea Sibiului, rezervor nesecat de cărturari, nu puțini dintre ei primiți în Academia Română, se află și Rășinari, satul de oieri unde s-a născut, în anul în care a început Primul Război Mondial, și a copilărit cel despre care urma să se spună mai apoi că „dă sănătate”. Legat printr-o linie de tramvai de Sibiu, care îi sporește farmecul turistic, satul și-a sporit faima prin Octavian Goga și Emil Cioran.
Tatăl doctorului, primar în Rășinari timp de 30 de ani, și în Imperiul Austro-Ungar, și în România Mare, a întîmpinat cu entuziasm, în 1916, trupele române, conduse de colonelul Moșoiu, cel care, devenit general, ar fi înălțat, după cîțiva ani, o opincă, drept drapel, pe clădirea Parlamentului din Budapesta. După contraofensiva trupelor austro-ungare, primarul și alți fruntași ai satului, între care învățătoarea Aurelia Goga, mama lui Octavian Goga, și Emilian Cioran, tatăl lui Emil Cioran, au fost arestați, fiind eliberați după doi ani de detenție la Cluj.
Plecat să învețe la liceu, mai întîi la Tîrgu Mureș și apoi la Sibiu, Iacob Ciuceanu și-a petrecut vacanțele în ambianța bucolică de la Rășinari, animată de dezbaterile intelectuale cu Bucur Țincu și frații Cioran, Emil și Aurel. Student apoi la Facultatea de Medicină Veterinară din București, va avea ocazia să călătorească în Egipt și Sudan, în 1933, prin bunăvoința tatălui unui prieten, care era inginer la societatea petrolieră „Steaua Română”, apoi la Berlin, în 1938, cu o bursă de studii de un semestru. În anii de ucenicie intelectuală și morală și-a format caracterul puternic, a dobîndit respectul pentru valori și principii, a înțeles că bunătatea este calitatea care îi va lumina drumul în viață și în profesie, chiar și în împrejurări tulburi, de restriște.
Nu i-au lipsit asemenea împrejurări. După ce a fost medic veterinar la Burdujeni, în județul Suceava, cercetător la Institutul de Bacteriologie și Serologie din Cluj și iarăși medic veterinar, la Avrig, Iacob Ciuceanu a fost mobilizat în vara anului 1942 într-un regiment trimis să lupte la Cotul Donului. A descoperit că, la nevoie, un medic veterinar, trebuie să trateze nu doar caii regimentului, ci și numeroșii răniți în luptele de pe frontul cel mai dur din al Doilea Război Mondial. Iar cînd trupele germane, române și italiene au fost încercuite de Armata Roșie la Stalingrad, Iacob Ciuceanu, împreună cu ofițerii și soldații care nu au fost uciși în luptă, a fost luat prizonier de infanteriștii sovietici. Însoțit de unul dintre soldații români, doctorul a avut curajul să evadeze, să iasă din încercuire și. după trei zile și trei nopți, parcurgînd 140 de kilometri prin stepa înghețată, ostoindu-și setea cu zăpadă, a reușit să ajungă la trupele române, dincolo de linia de încercuire. Aici, a trecut de la Crucea Albastră a veterinarilor la Crucea Roșie, improvizînd un spital de campanie pentru răniți. Sub asaltul Armatei Roșii, a primit vestea, neconfirmată ulterior, că detașamentul său ar fi fost din nou încercuit. Pentru a nu fi luat iar prizonier, a plecat, cu acordul comandantului său, spre un sat de mineri din Donbas, unde era concentrată trupa română. Suspectat că a dezertat, a fost judecat de curtea marțială și condamnat la moarte. Înainte de a fi executat, a reușit să-și dovedească nevinovăția, comandantul său precizînd că informațiile privind noua încercuire au fost eronate, dar că i-a îngăduit medicului să iasă din presupusa încercuire.
Dacă războiul este un mediu fecund pentru împrejurări tulburi, de restriște, doctorul Ciuceanu a aflat curînd cît de inepuizabile au fost imaginația și tehnica regimului comunist de a genera suferințe tragice. Călătorind după 1989 la rude, în Germania, fiind întrebat ce sentiment a avut în timpul comunismului, a răspuns că s-a simțit ca un evreu în timpul regimului nazist.
Toate aceste întîmplări și multe altele pot fi aflate din cartea Despre oameni și animale. Amintirile unui medic veterinar, trăită de tată, scrisă de fiul Adrian Brandl, cu fidelitate, și publicată la Editura Honterus, în 2013. La sfîrșitul lecturii se află și răspunsul la o altă întrebare. Cum a fost posibil ca doctorul Ciuceanu să supraviețuiască unui secol de barbarie? Prin bunătate. A învins un secol de barbarie printr-un veac de bunătate. O clipă din această bunătate i-a dăruit-o nepoatei sale, Hilde, care, la vîrsta de 4 ani, i-a devenit „asistentă veterinară”, pentru a descoperi cît de bun este un cîine rău și cît de rău este un cocoș trufaș.
Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.
