E aproape amuzant jocul ipocrit pe care îl practică liderii de partide și președintele în încercările absolut neconvingătoare de a crea o nouă majoritate parlamentară. În prima rundă de consultări, toți participanții au intrat pe ușă știind că participă la un exercițiu futil cu note discrete de iresponsabilitate. Au mimat mulțumiți de sine o discuție, apoi au ieșit pentru a comunica țării știrile de ieri – nu există consens. Președintele o ține pe a lui cu guvernul „pro-occidental”, PSD ar putea aduna ceva oaste de strînsură, PNL și USR n-au voturile să adune nimic, iar AUR se oferă sardonic să guverneze, știind bine că oferta va fi refuzată.
Poate merită remarcat faptul că lipsa vizibilă de coordonare între PSD și președinte invalidează cel puțin parțial teza îndelung vehiculată în spațiul public potrivit căreia căderea Guvernului Bolojan ar fi fost rezultatul unei înțelegeri între Nicușor Dan și Sorin Grindeanu.
Dacă într-adevăr a existat așa ceva, e greu de înțeles de ce nu ar fi putut continua colaborarea în episodul 2 al micului nostru sitcom. În cazul domnului Grindeanu putem bănui, evident, o lipsă voioasă de responsabilitate, dat fiind că a ales să părăsească guvernarea și să arunce România într-o inutilă și păguboasă criză politică fără să aibă vreo soluție clară. Cît despre președinte, el rămîne la fel de misterios ca întotdeauna, ascuns în spatele unor clișee retorice moi și ineficiente.
Între timp, în spațiul public, „sursele” aruncă tot felul de nume de tehnocrați ca posibile variante de premieri care să liniștească un pic temerile partenerilor europeni și ale piețelor internaționale privind direcția României. Singura variantă în care un tehnocrat ar fi util ar fi doar aceea în care persoana respectivă ar fi dispusă să își asume un efort de cîteva zile pentru a se prezenta în fața Parlamentului cu un guvern inacceptabil pentru a putea face astfel un prim pas către anticipate. În orice alte condiții, ideea numirii unui tehnocrat ca răspuns la iresponsabilitatea liderilor noștri politici este o mutare a gunoiului sub preș.
Ultimul guvern „tehnocrat” pe care l-am avut era condus formal de Dacian Cioloș, dar premierul adevărat era Vasile Dîncu, sociolog, microbist și veșnic reformator al PSD. Rezultatele reformei le vedem în fiecare zi. În cabinetul tehnocrat, dl Dîncu a fost, printre altele, cel care a blocat revenirea la alegerea primarilor în două tururi, una dintre condițiile esențiale pentru distrugerea rețelelor care domină azi politica românească. Era, evident, dreptul domniei-sale să acționeze așa cum îi dictau partidul, Liviu Dragnea și propria conștiință. Însă ceea ce a obținut publicul a fost încă un exemplu de guvernare netransparentă, neasumată și, în final, păguboasă. 2016 a fost un an pierdut, la finalul căruia am avut alegeri. Iar alegerile acelea au produs un scor de Coreea de Nord pentru PSD, a urmat cabinetul Grindeanu, Ordonanța 13 și restul e o poveste cu multe poze frumoase de la mitinguri.
E foarte probabil că toți actorii principali ar prefera zilele astea să se ascundă în spatele cuiva. Ar vrea să rămînă la butoane fără sentimentul acela că sînt supravegheați. Și, dacă se întîmplă ceva, să schimbe eventual victima tehnocrată cu alta, la fel de lipsită de instinct de conservare și dispusă să fie folosită pînă în apropierea alegerilor, cînd probabil vreunul dintre șefii de partide va dori să arate cît de responsabil e.
Un premier tehnocrat e o soluție mincinoasă pentru o criză politică ce trebuie rezolvată de politicieni. Mincinoasă pentru că ni s-ar cere tuturor să credem brusc în magia unor competențe și puteri care, de fapt, nu există. Guvernul nu poate exista fără sprijin politic și nu va exista acum sau vreodată un vot de învestitură care să nu presupună și unele tranzacții netransparente. Niște membri în CA-uri, niște contracte, niște priviri oblice care evită întotdeauna miezul problemei.
Pentru toate lucrurile bune și rele ale unei guvernări trebuie să existe o notă de plată. Numirea unui tehnocrat ar scoate și mai mult decizia politică din sfera publică și ar muta-o prin birouri și crîșme unde omul de rînd nu are acces. Tehnocrația este profund antidemocratică. Un fel de terapie alternativă pentru o boală foarte bine documentată și cu tratamente clare. Problema e că în loc de doctori avem șamani. Era cît pe ce să scriu șarlatani. Sper să mă ierte domnul Mudava de acolo de unde e.
