Una dintre cele mai importante alianțe secrete și un nume de cod: „cappuccino”

Cei doi lideri s-au pus de acord să colaboreze pentru a accelera destabilizarea și, în cele din urmă, disoluția comunismului

Biblioteca Vaticanului, iunie 1982. Papa Ioan Paul al II-lea și președintele american Ronald Reagan tocmai s-au întîlnit pentru prima oară și au avut o discuție de vreo 50 de minute. Tema principală: dominația sovietică în Europa de Est cu accent pe, firește, Polonia. Cei doi lideri s-au pus de acord să colaboreze pentru a accelera destabilizarea și, în cele din urmă, disoluția comunismului. „A fost una dintre cele mai importante alianțe secrete din toate timpurile”, a spus consilierul președintelui Reagan în materie de securitate, citat de Carl Bernstein într-o ediție Time din februarie 1992. Asta vine ca încă o dovadă (dacă mai era nevoie) că lucrurile mărețe sînt opera omului în parteneriat cu Divinitatea și, de regulă, nu cad din cer.

„Solidaritatea” a reprezentat, în acest caz, „arma” pe care cei doi lideri au folosit-o în lupta lor. La momentul respectiv. sindicatul era declarat ilegal, după ce statul polonez instituise legea marțială în 1981. Pînă în 1989, cînd avea să își recapete legalitatea, „Solidaritatea” s-a dezvoltat clandestin, hrănită și aprovizionată prin intermediul unei rețele complexe, țesută de președintele Ronald Reagan și de Papa Ioan Paul al II-lea. Tone de echipamente tehnice (telefoane, transmitățoare, faxuri – primul din Polonia –, camere video, imprimante, aparate radio, computere etc.) au ajuns pe furiș în Polonia cu ajutorul preoților și al agenților americani CIA. Pe lîngă acestea, și bani, desigur. Și informații. Pus în scenă, arată ca un film bun. Deznodămîntul, știm, a fost de partea binelui, dar nu fără încercări dificile.

Pe Ronald Reagan și pe Papa Ioan Paul al II-lea nu i-a legat doar viziunea politică comună, ci și un profund sentiment al misiunii pe care știau că o au. Ambii fuseseră victimele unor tentative de asasinat în 1981 și amîndoi credeau că au supraviețuit (aproape miraculos, e drept) pentru că aveau de îndeplinit o misiune divină. În perspectiva lor, exista un plan divin în care nu avea cum să triumfe decît dreptatea, în cele din urmă. Misiune îndeplinită. Ca idee (secretă), în planul divin exista și un... cappuccino. Pregătit de Arhiepiscopul Pio Laghi, nunțiul apostolic la Washington. Acesta se întîlnea des cu agentul CIA Bill Cassey și cu Bill Clarke de la Consiliul Național de Securitate pentru a face schimb de informații și pentru a (le) discuta. Întîlnirile lor cereau multă prudență, așa că atunci cînd apărea nevoia să comunice cu Arhiepiscopul Laghi, unul dintre cei doi americani îl suna și îl întreba: „Ați dori să bem un cappuccino?”. Nu întîmplător se născuse numele de cod, ci pentru că americanii erau cuceriți de băutura savuroasă pe care le-o pregătea nunțiul apostolic.

Altfel, să ne amintim că Papa Ioan Paul al II-lea a fost primul conducător al Bisericii Catolice care a vizitat o țară majoritar ortodoxă de la Marea Schismă (1054) încoace, iar țara a fost România, exact acum 25 de ani.

Să bem un cappuccino pentru asta.

 

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare (comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.

 

Share