.jpg)
Interesul manifestat de Victor Brauner pentru legende și mituri este oglindit încă de la debutul pictorului pe scena avangardei românești în lucrările realizate în anul 1923. În Adam și Eva, tablou care se află astăzi la Muzeul din Tulcea, „perechea primordială“ este înfățișată sub forma unui dublu portret. „Primul om (Adam) era bărbat în partea dreaptă și femeie în partea stîngă; iar Dumnezeu i-a despicat în două jumătăți“, scrie Mircea Eliade (Mitul reintegrării, Humanitas, 2003). O nouă „epocă de Aur“, pe care André Breton o anunță, este întoarcerea la starea paradiziacă, iar figura androginului (bărbat și femeie) în creațiile suprarealiste este „emblema“ unei lumi viitoare. Considerîndu-se urmași ai alchimiștilor din vechime, suprarealiștii văd în parcursul alchimic, al cărui țel este atingerea stadiului „pietrei filozofale“ sau a Rebis-ului (androginul hermetic), un parcurs psihologic. Operațiile alchimice conduceau la prefigurarea misterioasei uniuni dintre cele două principii, masculin și feminin, componente ale procesului de individuare în scrierile lui C.G. Jung (C.G. Jung, Psychologie und alchemie, Walter-Verlag, 1994).
În 1930, an în care Brauner se află pentru a doua oară la Paris, tabloul intitulat Piatra filozofală anunță interesul pe care artistul avea să-l manifeste de-a lungul anilor pentru alchimie. În tablou, „piatra filozofilor“ este prefigurată sub forma unui meteorit ornat cu inscripții magice. Zece ani mai tîrziu, într-un al doilea tablou purtînd același titlu, „piatra“ este un cristal strălucitor așezat pe crengile unui copac desfrunzit. Tema „dublului“ reprezentînd cînd lupta dintre contrarii, cînd uniunea lor, străbate întreaga operă brauneriană. În anul 1934, figura Domnului K. sugerează, în același timp, creația și distrugerea ei (Forța de concentrare a Domnului K.). Uniunea contrariilor este reprezentată la începutul anilor 1940 prin figura mitică a androginului a cărei „reconstrucție“ este considerată de André Breton de primă necesitate. În tabloul Nașterea materiei, realizat de Victor Brauner în 1940, corpul unui hibrid, amintind de Urwesen din vechile cosmogonii, este împărțit în două jumătăți egale pentru a reprezenta principiile masculin și feminin. Colorat în roșu și albastru (foc și apă), el este prevăzut cu atributele solare și lunare și cu un cap de animal, pentru a sugera o „lume a începuturilor“. „Acel personaj hermafrodit arată felul în care contrariile dau naștere omului. Însă voința de conciliere dintre cele două părți nu poate apărea în lipsa luptei simbolizate de săgeata care ține loc de limbă“, explică Victor Brauner. Figura androgină din tablou trimite la descrierea „spiritului primordial“ din vechile texte elenistice și gnostice, în care androginia se datora concepției fundamentale care identifica Logos și Anthropos. Pe calea scrierilor romanticilor germani, în special Novalis, ele devin una dintre sursele de inspirație ale creatorilor suprarealiști. Pentru romanticii germani, androginul reprezenta omul desăvîrșit al viitorului. În textele gnostice, androginia era o condiție indispensabilă desăvîrșirii, scrie Mircea Eliade în Mitul reintegrării. Androginul este arhetipul umanității situate în afara istoriei, al unei lumi, primitivă sau paradiziacă, pentru care existența umană se afla în armonie cu întregul Univers (Mircea Eliade, Mitul reintegrării, Humanitas, 2003).
Portretul lui André Breton, un desen realizat de André Masson în anul 1941, îl înfățișează pe poet prin două profiluri reunite, unul cu ochiul deschis, celălalt cu ochiul închis, pentru a simboliza uniunea dintre realitate și vis, dintre vizibil și invizibil, dintre conștient și inconștient. În tabloul intitulat Mitotomie, pictat de Victor Brauner în 1942, ochiul vertical/orizontal al unei zeități lunare are menirea de a accentua „vederea dublă“ a tuturor lucrurilor. Plecînd de la ideea că în orice chip există două fețe, una întoarsă către exterior, cealaltă către interior, în sculptura Semn (1942-1945) „dublul“ apare sub forma a două capete suprapuse pentru a aminti de textul înscris pe Tabula smaragdina: „Ceea ce este sus este la fel cu ceea ce este jos, și ceea ce jos este la fel cu ceea ce este sus“ (Hermes Trismegistul). Uniunea contrariilor este din nou prefigurată în 1943 într-o mică statuetă, Dublă vivificare, o figură cu care artistul se identifică evocînd propriile sale forțe creatoare. Asocierea roșului cu albastrul trimite la dualismul elementar, simbolizînd deopotrivă „întîlnirea“ dintre conștient și inconștient. Sub influența lecturilor ezoterice, Brauner este pasionat de ideea existenței unor forțe magice în univers. Căsătoria alchimică, cea a principiilor contrarii, este punctul de plecare în elaborarea unei noi tehnici picturale în anul 1943. În alchimie, din „nunta chimică“ a Regelui și a Reginei (nuptiae chymicae) ia naștere filius macrocosmi, hermafroditul alchimic. Albul hîrtiei și negrul cernelii „unite“ printr-un liant, care este ceara de albine, conduc la ceea ce Brauner numește „nunta chimică și optică“ pentru a desemna noua tehnică folosită în „desenul cu lumînarea“ și în „pictura în ceară“. În tabloul intitulat Îndrăgostiții, mesageri ai numărului din anul 1947, figura Scamatorului din jocul de Tarot, reprezentare a literei Alef, apare alături de Papesa reprezentînd litera Beta, pentru a simboliza uniunea principiilor masculin și feminin. „Tabloul acesta reprezintă egalitatea celor două principii, Patriarhat și Matriarhat, ducînd la apropierea lor și la libertatea ființelor prin unificarea în iubire“, precizează artistul într-un text explicativ (Victor Brauner dans les collections du MNAM-CCI, Édition Centre Pompidou, 1996).
„Uniunea“ este prefigurată în tabloul Ceremonie (1947) prin cuplul înlănțuit în care principiile contrare, soarele și luna, apa și focul, amintesc de figurile cioplite în piatră pe zidurile templelor aztece. Ceremonia este reluată ca o concluzie a parcursului urmat de artist în Tabloul autobiografic ultratablou biosensibil (1948) sub forma unui curriculum care îmbină imaginea și cuvîntul scris, unde sînt înfățișate evenimente reale și imaginare. În seria de lucrări intitulată Mitologia poetului (1947), Brauner își creează un dublu caricaturizat, „înscenînd“ transformările prin care trece de-a lungul parcursului creator. Lumea conturată în pictură este o lume în care vizibilul şi invizibilul coabitează, entităţi opozabile sau unite într-un binom, prefigurare androgină a unei existenţe ideale. În Întîlnirea cu mine însumi la cele patru pisici ale lumii (1948), cei doi Victor, încoronați cu cîte două „pisici ale lumii“ și încadrați de reprezentări miniaturale, animaliere și umane, de elementele primordiale, de soare și de lună, de șarpele cu două capete și de fîntîna inspirației poetice, amintesc de creațiile din folclorul românesc. În seria Onomatomanie din 1949, „dublul“ este ființa ultrasensibilă și necunoscută, „micul Victor“ sau „omulețul din om“, reprezentat în opoziție cu „marii Victor“, sau rațiunea și conștiința. În ultimul ciclu de lucrări realizat de artist în anul 1965, Mitologii și Sărbătoarea Mamelor, contrariile reunite reprezintă finalul parcursului urmat de artist și cel al traiectoriei unei mitologii personale, reale și imaginare. Trimițînd la vasul ermetic în care au loc prefacerile alchimice, Athanorul, unde cuplul înlănțuit este colorat în roșu și albastru, prefigurează uniunea contrariilor. Rama trilobată a tabloului trimite la cele trei etape ale parcursului alchimic, nigredo, albedo și rubedo. Cupa dragostei este potirul alchimic și chezășia găsirii „pietrei filozofale“. Încadrat de șarpele alchimic (Ouroboros), simbol al timpului infinit și al eternei reîntoarceri, Sfîrșitul și începutul este prefigurarea Rebis-ului alchimic, „ființa dublă“, amintind totodată de Ianus bifrons, zeu al porților deschise către trecut și către viitor. Realizată ca o concluzie a etapelor anterioare, lucrarea Sfîrșitul și începutul trimite totodată la primul „binom“ din creația lui Victor Brauner, cel al uniunii dintre pictură în poezie în pictopoezie.
Foto 1: Victor Brauner, Athanorul, 1965
Foto 2: Victor Brauner, Nașterea materiei, 1940
