Sînt anumite subiecte pe care doar familia le poate aborda corect, în funcție de credințele și modul de viață propriu, religia fiecăruia, opiniile politice. Moș Crăciun și Iepurașul de Paște fac parte dintre aceste subiectele sensibile, pe care trebuie să le adresăm cu grijă la grădiniță.
Există o vîrstă cînd normalitatea se traduce prin magie, joacă, mister, zîne, Moși Crăciun, elfi și alte personaje de basm, iar această vîrstă este copilăria. Fiecare familie are propria ei abordare legată de aceste subiecte, iar rolul grădiniței sau al oricărei instituții de învățămînt este să respecte alegerea părinților; drept care nu vom interveni nici să spunem că există Moș Crăciun, nici să spunem că nu există, iar în cazul în care vom fi întrebați direct, și vom fi, putem răspunde tot cu o întrebare: dar tu ce crezi? Apoi copiii pot dezbate, iar noi putem ghida discuția astfel încît să nu distrugem mitul nimănui, dar să mergem înspre legende cu rădăcini adevărate.
Însă întrebarea „Dar tu ce crezi?” nu te va salva mereu.
La un Cerc la grupa mare despre Moș Crăciun și elfi, un copil a spus că Moșul nu există, pentru că nu îl poți vedea, fusese el cu avionul recent și nici urmă de Moș, reni sau sănii zburătoare pe cer. Replica primită de la alt coleg a fost că nici muzica nu poate fi văzută, însă ea există.
Evident că asta a generat o mulțime de subiecte de discuție, inclusiv religioase, dacă există Dumnezeu sau nu, și chiar filozofice – cum arată iubirea, dacă legăturile de familie s-ar putea vedea, oare ar fi ca niște ațe întinse între oameni? Aceea a fost ziua în care am fost învinse cu propriile noastre arme și am avut de răspuns la întrebări infinit mai grele decît cea cu Moș Crăciun.
De Crăciun sărbătorim multiculturalismul, povestim despre tradiții de Crăciun din lumea întreagă și încercăm să aflăm de unde izvorăște fiecare poveste, toate cu același miez și morală despre bunătate, dăruire, empatie, compasiune. Sîntem diferiți, dar totuși sîntem toți la fel, chiar dacă Moșul are diverse nume de-a lungul și de-a latul pămîntului. El este Mama Tinga Tinga în Camerun, Santa Claus în America, Père Noël în Franța, Ded Moroz și Snegurocika în Rusia, La Befana în Italia, sau Jultomptem în Suedia și Los Reyes Magos în Spania, povestea izvorăște din aceeași rădăcină, legenda unui bătrîn cu suflet bun, care tot anul meșterea jucării și pe 25 decembrie le dăruia copiilor săraci.
La bază, Moș Crăciun este inspirat din personajul Sfîntului Nicolae din Myra, episcop creștin renumit pentru bunătatea lui și pentru faptul că împărțea cadouri săracilor. Clement Clark Moore, un pastor american, este „vinovat” de imagjnea lui Moș Crăciun de-acum, el publicînd în anul 1823, într-un ziar la New York, un poem care îl prezenta pe Sfîntul Nicolae ca pe un personaj simpatic, dolofan și zîmbitor, care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Poemul devine celebru și este tradus în toată lumea. În 1860, cotidianul Harper’s Illustrated Weekly publică un desen cu Moș Crăciun, îmbrăcat într-un costum roșu ornat cu nasturi negri și cu o curea din piele, așa cum îl cunoaștem și noi acum.
Căutăm să vedem mereu adevărul din spatele legendei, dar niciodată nu o să stingem magia din sufletul copiilor, ei vor afla singuri oricum, atunci cînd mintea lor va fi pregătită pentru adevăr. Și adevărul acesta este cel mai bine să îl afle în sînul familiei. Vor auzi zvonuri despre faptul că Moșul nu există și la grădiniță, și la școală, și poate și de la vreo rudă care consideră că cel mic, de fapt, nu mai e așa de mic și trebuie confruntat cu „realitățile vieții”. Va dura un pic pînă ce acest adevăr se va insinua ca certitudine, noi trebuie să fim acolo la prindere, să ștergem lacrimile și să oferim o altă perspectivă: de Crăciun, fiecare dintre noi poate fi Moș Crăciun. Ne dăruim cadouri între noi, oamenii devin mai buni și mai atenți cu cei din jur, se fac campanii de donații. Crăciunul nu este însă doar despre cadouri, ci și despre tradițiile pe care fiecare familie le are. Sînt familii unde se gătesc anumite mîncăruri sau se împodobește casa într-un anumit fel, familii care pleacă în diverse călătorii.
La noi în familie, bunăoară, se desfășoară de ani de zile o competiție mută la fiecare Crăciun, de-a încerca să avem un brad mai mare decît bradul mamei noastre. Așa ceva nu s-a întîmplat încă, poate și pentru că deseori mama cumpără chiar doi brazi pe care îi leagă între ei... și nu ai cum să depășești asta. Dacă încă nu aveți o tradiție de Crăciun, nu e prea tîrziu să inventați una. Puteți oricînd să intrați în discuțiile fără sfîrșit despre ce film este de urmărit de fiecare Crăciun (Die Hard, bineînțeles), puteți să vă faceți propria rețetă de lichior de ouă sau puteți să faceți o zi de stat în pijamale, fără planuri și fără a vă uita la ceas. De Crăciun, timpul curge altfel.
Ce putem să nu facem, este să nu invităm Moși Crăciun costumați care să ofere cadouri doar copiilor „cuminți” și să nu ne folosim de Moș Crăciun toată luna decembrie ca să obținem ce ne dorim de la copiii noștri – Moș Crăciun nu este un evaluator de comportamente, nu este un instrument de pedeapsă sau unul de oferit cadouri, Moș Crăciun este o poveste frumoasă, care așa ar trebui să rămînă.
Tentația de a cumpăra zeci de cadouri este mare, la fel ca oferta din magazine. Un copil care primește prea multe cadouri va ajunge să nu se bucure de nici unul. Va fi suprastimulat de cantitate, se va juca un minut cu fiecare în parte, apoi va deveni copleșit și se va întoarce în zona sa de confort, la o jucărie veche. Copiii pot primi și altceva decît zeci de jucării, iar asta este de reglat între adulți. Se vor bucura poate mai mult de o aventură într-un parc de distracții, sau la cinema, sau la un muzeu, experiențele de genul acesta aduc mai multă conectare și asta este ceea ce țin minte copiii noștri. Puteți avea o pușculiță în care să își strîngă banii primiți în vederea unei achiziții mai mari, puteți să puneți la păstrare anumite cadouri și să le primească pe parcursul anului.
Un mod de a evita suprastimularea celor mici de-a lungul sărbătorilor este și calendarul de Advent, în care puteți pune activități specifice Crăciunului, așa cum vi se potrivește vouă ca familie. Puteți avea o zi de scris vederi de Crăciun către cei dragi care locuiesc departe, puteți avea zile de sortat jucării, cărți și îmbrăcăminte, și de făcut pachete pentru donații, puteți avea o seară de vizitat luminițele din orașul vostru, și multe alte activități, așa cum vreți voi să arate Crăciunul vostru. Nu trebuie să fim prinși în alergătura generală, ne putem croi o oază crăciunească proprie, departe de lumea nebună.
Există o vîrstă pentru orice, iar copilăria este vîrsta imaginației debordante. Ascultați cu grijă poveștile celor mici și ghidați-i înspre adevăr încet, cu pași mărunți, vor ajunge acolo cînd vor fi gata. Noi sîntem aici ca să îi susținem pe acest drum, dar și să îi lăsăm să viseze și să ne bucurăm de bucuria lor, să ni se facă pielea de găină împreună la un colind și, de ce nu, să scrutăm cu toții cerul cîteodată, în căutarea unei năluci cu fes roșu.
Alexandra Iftode este specialistă în educație, director educațional la Tiny Toes.
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
