În 1965, pe 27 august, o mulțime de admiratori ai artistului spaniol Salvador Dalí se grăbesc să-l întîmpine la gara din Perpignan. „Călătoria triumfală“ la Perpignan este prilejul unei grandioase înscenări ai cărei protagoniști sînt Gala și Salvador Dalí care, în costume de ceremonie, fac un tur al orașului într-un luxos cupeu, amintind de paradele princiare. O oprire este surpriza pe care Dalí i-o face soției sale intrînd în magazinul unui bijutier pentru a ridica o comandă, un inel din aur și pietre prețioase reprezentînd trei „muște cosmice“. Cu doi ani mai devreme, în 1963, sosirea la gara din Perpignan fusese ocazia unei „adevărate ejaculări mentale care a atins astfel cea mai mare și sublimă înălțime speculativă“, scria Dalí în Jurnalul unui geniu publicat în același an. În Jurnal, artistul descrie viziunea pe care o avusese vizitînd orașul, cu mult mai puternică decît în vizitele anterioare din timpul călătoriilor sale între Cadaqués și Paris: „Ei bine, pe 19 septembrie, am avut în gara din Perpignan un fel de extaz cosmogonic. Am avut o viziune precisă a modului în care e alcătuit universul. Universul, care este unul dintre lucrurile cele mai limitate din cîte există, ar fi, păstrînd proporțiile, asemănător în structura sa cu gara din Perpignan“ (Journal d’un génie, 1963). Cu ocazia călătoriei la Perpignan în 1965, aclamat de mulțime, artistul declară că, în viziunea sa, gara orașului este Centrul lumii (Le Centre du Monde). Ani mai tîrziu, Dalí găsește o explicație științifică pentru a ajunge la o concluzie extravagantă: „Fără gara din Perpignan, toți europenii ar fi la ora actuală în Australia, probabil înconjurați de canguri!“ (L’homme en question, 1978).
În 1965, Dalí pictează tabloul Gara din Perpignan. Pop, Op, Yes-Yes Pompier, ultima sa compoziție monumentală (3 x 4 metri) care avea să fie achiziționată în 1978 de colecționarul Peter Ludwig pentru muzeul din Köln care îi poartă numele. Tabloul reprezintă un „rezumat“ al viziunilor și obsesiilor lui Dalí văzute prin prisma exegezei sale „paranoia-critică“. În centrul compoziției, figura artistului plutind în aer este „emițătorul“ a patru raze de lumină care, amintind de crucea malteză, împart întreaga compoziție în alte patru segmente, două vertical și alte două orizontal. Pe axa verticală, figura văzută în raccourci a artistului este reproducerea în pictură a unei fotografii care-l reprezintă tînăr, fotografie trucată printr-un procedeu inventat de pictor și publicată în Jurnalul unui geniu. Figura este proiectată pe fundalul nebulos pe care Christos crucificat este reprezentat cu înțelesul de Salvator mundi, iar razele luminoase trimit la miracolul revelației divine evocat în tablou. De jos în sus, un tors feminin văzut din spate, reprezentînd-o pe Gala, este așezat pe un sac plasat într-o roabă. Deasupra ei, artistul plutind în aer proiectat pe imaginea din fundal, Christos încoronat cu spini. Mai sus, un vagon de tren destinat transporturilor și „apoteoza“ artistului reprezentat pentru a doua oară. „Triada“ Gala, Christos crucificat și dubla figură a artistului plutind în aer este întreruptă de imaginea minuțios elaborată a vagonului de marfă în josul căreia o rană sîngerîndă și un sabot din lemn ocupă partea centrală a tabloului. Vagonul de marfă este mijlocul de transport prin care, de-a lungul anilor, cuplul trimite către „cele patru colțuri ale lumii“ tablourile achiziționate de diverși colecționari prin intermediul soției artistului. Pentru Salvador Dalí, gara din Perpignan devine „centrul lumii“, iar vagonul de marfă este în tablou emblema prosperității „firmei“ inițiate de Gala Dalí, care se ocupă de negocierea contractelor și de gestionarea averii acumulate în timp. Atmosfera „aurie“ din tablou, lumina generată de prima figură reprezentîndu-l pe artist și cele patru fascicule luminoase îndreptate către cele patru colțuri ale tabloului sînt mărturia difuzării operei dalíniene în „întreaga lume“ și recunoșterea geniului artistului „sacrificat“ pe altarul unei celebrități prin care calitățile sale picturale și scopurile comerciale sînt alăturate. În anii 1930, André Breton este autorul anagramei numelui artistului, Avida Dollars, și inițiatorul excluderii pictorului din grupul suprarealist. „Dublul“ reprezentării sale din tablou ar putea fi prefigurarea primului „în cădere“, sau a excluderii sale din rîndul membrilor grupului suprarealist, iar a celui de-al doilea „în ascensiune“ către nimbul recunoașterii „geniului“ în cercul nenumăraților săi admiratori. Înscenarea din tablou are ca scop glorificarea artistului ajuns la apogeul creației sale. Pe axa orizontală, în stînga și în dreapta compoziției sînt reluate personajele din tabloul L’Angélus pictat de Jean-François Millet între anii 1857 și 1859, înfățișînd o scenă cîmpenească în care un bărbat și o femeie se roagă cu privirea aplecată asupra roadelor muncii lor așezate într-un coș și într-o roabă. În tabloul Gara din Perpignan, sacii plini reprezentînd prosperitatea cuplului în primul plan sînt simboluri falice, în timp ce contururile estompate ale perechii într-un act amoros sînt poziționate într-un al doilea plan. În partea dreaptă, femeia se sprijină într-o furcă înfiptă în pămînt, în care Dalí vede „o unealtă sexuală «coborînd cu o aviditate hotărîtă pentru fertilitate». Gestul țăranului ținîndu-și pălăria în mîini e asociat cu pudoarea pe care o inspiră o erecție. Femeia, asemenea insectei numite călugăriță, confirmă legătura inextricabilă dintre Eros și Thanatos“ (Didier Ottinger, Dictionnaire de l’objet surrealiste, Gallimard, 2013). În 1938, Dalí scrie Mitul tragic al Angelus-ului lui Millet (Le mythe tragique de l’Angélus de Millet), text publicat abia în 1963, o analiză a tabloului a cărui reproducere îl atrăgea și îngrozea deopotrivă în copilărie, urmînd să devină o imagine obsesivă.
Tabloul avea să fie interpretat de artist în mai multe lucrări realizate între anii 1933 și 1935, în care este sugerată atracția erotică pe care artistul o nutrește pentru Gala încă de la prima lor întîlnire (Gala et l’Angélus précèdent immédiatement la venue des anamorphoses cosmiques, 1933; L’Atavisme du crépuscule, 1934; Réminiscences archéologiques de l’Angélus de Millet, 1935; Portrait de Gala, 1935). Gala, născută în 1894, la Kazan, cu numele de Elena Dimitrievna Diakonova, fiica unui „căutător de aur“, îl întîlnește pe Paul Éluard în cursul unei șederi în Elveția în 1912. Venerată de poet, cu care se căsătorește în 1917, ea avea să fie deopotrivă muza inspiratoare a pictorului Max Ernst, iar cuplul devine un „trio“ între anii 1922 și 1924. Introdusă în grupul suprarealiștilor din jurul lui André Breton, Gala reușește să atragă atenția societății pariziene prin costumațiile excentrice și prin extravaganța aparițiilor sale. În 1929, Gala și Paul Éluard îl vizitează pe tînărul Salvador Dalí la Cadaqués, sejur în timpul căruia Gala și pictorul spaniol devin perechea ce avea să nu se mai despartă pînă la sfîrșitul vieții. Pentru Dalí, Gala este întruchiparea a tot ce poate fi mai erotic, dar și modelul tablourilor reprezentînd-o pe fecioara Maria. Gala este muză, model, iubită și mamă, manager și coautor al unor performances regizate împreună. Întîlnindu-l pe pictor în 1929, ea recunoaște în tînărul timid geniul din care avea să facă în decursul anilor un „star“ al artei moderne, căruia îi inoculează gustul pentru spectaculoasele apariții în public care devin teatrale. Anul 1965, cel al „călătoriei triumfale“ a cuplului Gala și Salvador Dalí la Perpignan, este o astfel de înscenare. Locuitorii orașului aveau să facă din acest eveniment un ciclu de festivități consacrate pictorului care văzuse în modesta lor gară „centrul lumii“.
Pe 27 august 2025 a avut loc la Perpignan o nouă manifestare, un omagiu adus cuplului Gala și Salvador Dalí, în care „efigiile“ lor supradimensionate, realizate din papier-mâché, colorate și costumate festiv, au fost prezentate ca o „glorificare“ a genialului artist, a cărui anuală evocare a devenit o atracție pentru un număr important de admiratori veniți din întreaga lume. Deopotrivă omagiată și ea, Gala este în bună măsură „creatoarea“ personajului Salvador Dalí în înscenările sale teatrale și alter ego al artistului, o marcantă prezență feminină în lumea artei secolului XX.
Credit foto 1: Gala şi Salvador Dalí, Perpignan 1965
Credit foto 2: Gara din Perpignan, 1965
Credit foto 3: Jean-François Millet, Angelus_1859
