Debutul lui Victor Brauner pe scena avangardei românești are loc în anul 1923 prin realizarea unui afiș pentru teatrul Insula înființat de poetul Barbu Fundoianu. Un an mai tîrziu, Ilarie Voronca și Victor Brauner sînt inițiatorii revistei 75 HP care avea să devină cunoscută la scurt timp după apariție și apreciată printre publicațiile avangardelor europene. „Cetitor, deparazitează-ți creierul!“ este recomandarea pe care o fac în 1924 pictorul și poetul celor interesați să afle ce conține revista în care nerespectarea legilor imprimeriei și textele provocatoare marchează ruptura cu tradiția pentru a favoriza totala libertate de expresie și permanenta invenție. Printre condițiile unei eventuale colaborări – a dansa bine, a urina peste tot, a nu face literatură, a cunoaște boxul și altele – se află și „decapitarea de două ori pe săptămînă“. Umorul și ironia conținutului provocator al textelor sînt asociate cu imagini sub formă de reclame inserate într-o prezentare grafică și tipografică surprinzătoare. În revistă este publicat manifestul pictopoeziei, iar pe ultima pagină este anunțată prima expoziție a tînărului pictor, pe care Max Herman Maxy avea să-l numească, ani mai tîrziu, „un suprarealist avant la lettre“.
Între anii 1925 și 1927, Victor Brauner se află la Paris unde frecventează cercurile diasporei române și îl cunoaște, probabil, pe artistul-fotograf Man Ray, vizitator obișnuit al „cenaclului românesc“ din care făceau parte Ilarie Voronca, Barbu Fundoianu și Mihail Cosma (Claude Sernet). În 1928, un fotomontaj realizat de artistul american îl reprezintă pe Barbu Fundoianu (Benjamin Fondane) într-un „dublu“ portret. Poetul este înfățișat cu privirea aplecată și mîinile împreunate, separînd astfel capul „dublului“ său, a cărui privire este îndreptată spre aparatul de fotografiat. Amintind de „decapitarea“ recomandată de inițiatorii revistei 75 HP, „dublul portret“ simbolizează separarea dintre cotidian și lumea imaginară proprie poeziei. Poetul Benjamin Fondane, tablou realizat de Victor Brauner în 1931, reia fizionomia celui de-al doilea „portret“ din fotomontaj, reprezentînd de astă dată un cap însîngerat ce pare să alunece în hăul unei stînci plasate într-un peisaj nocturn, luminat doar de „scheletul“ unui copac uscat. Tabloul amintește de volumul intitulat Imigranții publicat în 1923 de Barbu Fundoianu, inițiatorul spectacolelor teatrale pentru care Brauner realizează afișul cu care debutează ca ilustrator. „Decapitarea și prezența arborelui uscat din tabloul Poetul Benjamin Fondane sînt mărturiile căutărilor poetului și pictorului pentru găsirea unei identități pierdute, românești și iudaice, umane și mitice, într-o viziune care alătură oniricul și realitatea nefericită a unei lumi aflate deja în declin“, scrie Camille Morando în articolul „Portretul lui Benjamin Fondane de Victor Brauner“ publicat de Societatea de studii Benjamin Fondane.
Temele care domină creația pictorului la începutul anilor 1930 sînt marcate de premoniția războiului în lucrări evocînd „sfîrșitul lumii“ și de altele care prefigurează începuturile unei lumi înnoitoare, legate adeseori de sfîrșitul unui episod autobiografic și de o nouă etapă creatoare. O serie de tablouri realizate la Paris reprezintă „portretele plutitoare“ ale prietenilor și rudelor artistului, Sașa Pană, Benjamin Fondane, Claude Sernet, Margareta Sterian, Adela Wechsler, Margit Brauner Kosch, soția artistului, și Herman Brauner, tatăl, numit adeseori „papa coq la terreur“. „Dacă în timpul colaborării la 75 HP și unu decapitarea poate fi interpretată ca elogiu adus componentei iraționale a actului creator, dar și ca rezultat al unei atitudini pline umor în fața vieții, începînd cu 1930, ea înlesnește interogarea straturilor profunde ale vieții psihice“ (Cristian Robert Velescu, „Permeabilitate și osmoză a avangardelor: Victor Brauner și dadaismul“, Victor Brauner 1903-1966, București, 2019). Portretul Mărguței, care îl însoțește pe pictor la Paris, este „capul plutitor“ înconjurat de arbori înfrunziți într-un peisaj care sugerează o lume a începuturilor, trimițînd astfel la speranțele artistului privind cariera pariziană a cuplului. Portretul lui Claude Sernet este proiectat pe un fundal subacvatic unde apar primii germeni ai vieții. „Decapitarea“ lui Ilarie Voronca este lucrarea realizată pentru a ilustra volumul Petre Schlemihl publicat de poet în 1932, în care capul însîngerat al poetului se află în primul plan pentru a aminti de recomandările făcute de pictor și de poet în paginile revistei 75 HP. Pe fundalul roșu al compoziției reprezentîndu-l pe Sașa Pană în 1930, portretul inițiatorului revistei UNU este suspendat în aer deasupra terenului virgin al unei insule încă nelocuite pentru a simboliza noul pe care revista îl aduce în creația avangardei. Colaborator al revistei, Brauner realizează în aprilie 1929 seria desenelor în tuș reprezentînd portretele uniștilor care avea să apară în luna iulie pe coperta unui număr special, UNU ALB. Înșiruirea portretelor, așezate pe socluri sau înconjurate de ghirlande, amintește de busturile sculpturale ale unor personalități marcante. CITIȚI UNU ALB este îndemnul realizatorilor revistei, ale cărei opt pagini erau imaculate. Din relatările lui Sașa Pană reiese că năstrușnica idee de a publica un număr „lipsit de conținut“ a venit de la zăpușeala lunii iulie, cu intenția de a oferi cititorilor revistei un cearșaf dacă desfăceau cele opt pagini fără să le taie, pentru a se apăra de soare. „Mulți au cumpărat revista convinși că textul e scris cu cerneală simpatică: dacă ei spun că e ALB, trebuie să fie altceva, era părerea cititorilor obișnuiți. Un chioșcar mi-a returnat un exemplar, adus înapoi de un cumpărător după ce l-a ars cu fierul de călcat în căutarea unui text ascuns“, mărturisește Sașa Pană (Michael Ilk, Mișcarea de la UNU, 2009).
Același umor, de sorginte dadaistă, este marca „decapitării“ într-un tablou pictat de Victor Brauner în același an 1929 și dedicat lui Geo Bogza. Pictorul este invitat de poet la Buștenari, unde Brauner avea să rămînă timp de o lună în timpul verii, ocazie cu care realizează un surprinzător tablou, Poetul Geo Bogza arată capului său peisajul cu sonde. Amintind de reclamele pictate din tîrgurile populare, tabloul îl înfățișează pe poet ținîndu-și în mîini propriul cap. Acefal, nudul asexuat este prevăzut cu o pereche de mamele pentru a accentua androginia figurii proiectate pe un peisaj pustiit acoperit cu sonde. Sonda este „benzină de dragoste“ în volumul publicat de Bogza în același an, Jurnal de sex, un „foc“ perceput la vremea aceea ca o mare primejdie pentru cititori. În urma plecării pentru mai mulți ani a pictorului la Paris, Geo Bogza îi oferă lui Sașa Pană tabloul pictat de Victor Brauner pentru care poetul de la Buștenari nutrise o admirație nemărginită.
Sondele petrolifere apar și în scrierile lui Victor Brauner din anul 1941 dedicate unei tinere de care se îndrăgostește, Lorette Sejourné. Aprinderea unei sonde în orașul Moinești este sursa inspirației textului redactat într-un caiet: „Nu s-a putut face nimic pentru a stinge acel foc nemuritor. […] Ce e foarte ciudat în toată povestea asta este că de cînd arde sonda a apărut un nou climat, pe un diametru enorm. Nu mai e iarnă, te crezi la Ecuator. Oamenii umblă în șort, casele sînt din stuf, se doarme pe rogojini. Vegetația e cu totul nouă, animalele sînt diferite, insecte și fluturi din întreaga Europă vin noaptea atrași de flacăra aceea, […] mii de rîndunici și, firește, specii noi născute din acest determinism spontan. Sonda arzînd de la Moinești e dragostea mea care mă devorează“ (Victor Brauner, Cahier havane à spirale, Clinique Paradis, Marseille, 1941). Textul adresat Lorettei alătură declarației de dragoste amintirea „focului novator“ al dadaismului aprins de Tristan Tzara, care s-a născut în orașul Moinești. Referindu-se la creația dadaistă și suprarealistă de la începutul secolului XX într-un text din anul 1953, Victor Brauner insistă asupra necesității creatorului de a se sustrage prin toate mijloacele conformismului pentru a deveni o figură revoluționară care, purtătoare a unui mesaj mesianic, crede, cu toată inocența, în forța de a schimba lumea (Victor Brauner, iulie 1953, Arhiva Bibliotecii Kandinsky, Centrul Pompidou, Paris).
Foto 1: Poetul Benjamin Fondane, 1930
Foto 2: Poetul Geo Bogza arată capului său peisajul cu sonde, 1929
Foto 3: Portretul lui Margit
