De cînd Open AI a lansat ChatGPT în noiembrie 2022, viața ne e profund schimbată de diversele aplicații ale IA, dar și de spaimele pe care le produce această nouă tehnologie care, fără îndoială, schimbă fundamental și economia, și societatea într-un timp incredibil de scurt. Nici religia, expresia publică, comunitară, a uneia dintre cele mai profunde experiențe umane, credința, nu scapă. Inteligența Artificială și digitalizarea au produs și un soi de maniheism în sînul comunităților religioase: unii văd în digitalizare o unealtă utilă, un produs al secolului, de care credinciosul poate și trebuie să se folosească atît timp cît recursul la această tehnologie nu contrazice dogma. Pentru alții, schimbarea radicală adusă de digitalizare și de Inteligența Artificială este anatema. Însă majoritatea, după cum o indică popularitatea chatbot-urilor religioase, ar vrea să folosească IA și uneltele digitale în scopuri spirituale.
POS-uri și asistenți AI în locurile de cult
Tot mai mulți oameni recurg la asistenții AI pentru consiliere spirituală sau pentru a se informa. Tehnologia IA influențează tot mai des felul în care interacționăm cu sacrul. Asistenții virtuali ghidează rugăciuni, sînt călăuze în pelerinaje, ba chiar îndeplinesc ritualuri. Imediat s-au găsit antreprenori care să monetizeze dependența noastră digitală. Bible Chat, o aplicație făcută de un start-up românesc în 2023, avea anul acesta zece milioane de utilizatori. Chatbot-urile religioase sînt utilizate de sute de milioane de oameni. GitaGPT, un chatbot antrenat pe cartea sfîntă Bhagavad Gita, este foarte popular în rîndul hindușilor. QuranGPT, lansat în 2023, este antrenat pe Coran și oferă răspunsuri celor care au întrebări despre islam. Cele mai mari pelerinaje din lume au avut în 2025 asistenți virtuali: cel pentru sărbătoarea hindusă Maha Kumbh Mela și cel pentru pelerinajul Hajj la Mecca. Un ghid (mutawwif) digital i-a ghidat pe musulmani prin ritualurile de Umrah asociate cu pelerinajul la Mecca, unul dintre cei cinci stîlpi ai islamului. Chiar dacă anul acesta nu a existat încă un asistent virtual la cel mai mare pelerinaj din România, cel la Sfînta Parascheva de la Iași, s-a recurs totuși la uneltele digitale: o hartă interactivă era disponibilă pe pagina de social media a Mitropoliei unde pelerinii puteau să vadă în mod real unde începe rîndul și s-au putut trimite pomelnice online.
De altfel, mijloacele de plată digitale par să fie aspectul tehnologic adoptat cel mai repede. Cu ocazia sfințirii Catedralei Mîntuirii Neamului am aflat că putem face un „dar pentru eternitate” la POS-urile instalate în lăcașul de cult. De altfel, în catedrala romano-catolică Sfîntul Iosif au fost instalate deja, acum mai bine de un an, POS-uri. Date fiind controversele legate de sărăcie în istoria franciscanilor, trebuie să spun că vederea POS-urilor, mai ales în preajma reprezentărilor sfinților franciscani, mă cam scandalizează. Văzute însă ca simple mijloace de plată și fără prea multe dezbateri preliminare, POS-urile au invadat peisajul sacru. La fel, în 2023, pe una din turlele Catedralei Naționale un imens cod QR ducea către o platformă de plăți online sau prin SMS unde se puteau face donații pentru construcția noului edificiu. Justificarea din spatele acestei adoptări entuziaste a modalităților digitale de plată este că sînt un simplu instrument bancar. Dacă ai pus microfoane în biserică pentru amplificarea sunetului, de ce nu ai folosi altă unealtă pusă la dispoziție de tehnologia modernă, plățile digitale? Are sens. Totuși, POS-urile, acest semn clar că și ochiul diavolului s-a digitalizat, s-ar putea să fie cam mult. Arată rău și stîrnesc neliniști monetare și dubii ecleziale în ochiul credinciosului.
Dilemele digitalizării în Biserică
Navigarea prin noua lume a Inteligenței Artificiale se dovedește foarte dificilă pentru Biserică. Asistenții virtuali sînt tolerați atît timp cît nu se ating de sacramente sau de ritualuri. Biserica GPT, o aplicație lansată tot în 2023, a stîrnit valuri și a atras critici tocmai pentru că, prin opțiunea Mă lepăd de păcate, oferea posibilitatea unei spovedanii virtuale. Reacția BOR a venit prompt: „Intruziunea Inteligenței Artificiale în registrul sacramental al Bisericii este nu doar absurdă și ridicolă, ci și total deformatoare de sens, sensul comuniunii interpersonale. Robotizarea vieții spirituale este o pură contradicție în termeni”. O linie de demarcație fragilă desparte utilizarea tolerabilă a IA de abuzarea ei. Sacramentele sînt piatra de încercare. Magisterium AI e un chatbot catolic antrenat pe baze de date impresionante, precum resursele bibliotecii de la Pontificio Istituto Orientale. Aplicația nu oferă spovadă asistată de IA, dar are un un tab numit Is it a sin? unde poți să afli dacă, după învățătura Bisericii Romane, ceva anume ar fi cu păcat. Am aflat astfel, după un lung detur prin Sfinții Părinți, că ar fi păcat să îi spun fetiței mele că nu am bani de ciocolată dacă am. După propria conștiință, aș fi zis că nu.
Unele chatbot-uri se aventurează dincolo de linia de demarcație. Father Justin, un chatbot întreținut de Catholic Answers, a fost temporar retras cînd, într-un spasm de autonomizare, a început să spună utilizatorilor că e un preot adevărat care poate administra sacramente. Mai mult, a răspuns „da” la întrebarea dacă se poate boteza un copil cu băutura energizantă Gatorade. Sigur, un robot nu poate administra sacramente valide. Dar toate aceste tools de Inteligență Artificială sînt din ce în ce mai prezente în viața spirituală. De ce? Pentru că ne satisfac comoditatea, ba chiar și lenea. De ce să îți bați capul cu cercetarea cugetului dacă poți să apeși un buton care răspunde la întrebarea Is it a sin? De ce să te mai rogi, eventual într-o poziție incomodă, cînd poți să-ți dai mesaje cu Iisus printr-o aplicație precum Text with Jesus? Sîntem deja desensibilizați în fața sacrului de uzul și abuzul telefoanelor inteligente, posesoare de camere video și conexiune la Internet. Am citit destule relatări ale pelerinilor antici și medievali ca să fiu șocată de comportamentul celor contemporani. Iar și iar, pelerinii medievali ajunși la Biserica Sfîntului Mormînt de la Ierusalim descriu emoția copleșitoare pe care o simt și care îi face să îngenuncheze, să sărute și să atingă pietrele chiar de la intrarea în sanctuar. Cînd eram la Ierusalim am văzut sute de pelerini moderni al căror prim instinct era să-și filmeze sosirea în fața ușilor Bisericii Sfîntului Mormînt.
Ne place accesul rapid la sacru dat de digital, dar ne îngrijorează posibilitatea unor preoți virtuali. Nu ne place POS-ul în biserică, dar ne place să facem streaming din biserică. Altfel spus, vrem și cu varza unsă, și cu slănina-n pod.
Valentina Covaci este specialistă în istoria Bisericii și liturghistă.
.jpg)
