Un studiu publicat de prestigioasa revistă medicală The Lancet în 2018 sublinia creșterea alarmantă a numărului de nașteri prin cezariană în rîndul țărilor dezvoltate. Dacă, în 2000, 12% din nașteri la nivel global s-au făcut prin cezariană, în 2016 procentul ajunsese la 21%. Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca procentul anual de nașteri prin cezariană la nivel global să nu depășească 12%. Țările cu procentele cele mai mari de cezariene la nivel mondial erau Republica Dominicană, Brazilia și Egiptul. În Uniunea Europeană, pe primele locuri se situau Ciprul (54,8%), România (44,1%) și Bulgaria (43,1%). În România, procentul de nașteri prin cezariană nu a încetat să crească. Estimările arată că în jur de 60% din nașterile din 2024 au fost făcute prin cezariană. Cauzele sînt diverse și variază între urgențe medicale în care cezariana este singura soluție, opțiunea personală a mamei sau opțiunea doctorului care își împinge mai mult sau mai puțin pacienta înspre cezariană. Cred că acesta a fost și cazul meu cînd am născut într-o maternitate de stat în 2021. Date fiind procentele atît de ridicate, care depășesc cu mult recomandările OMS, cezariana a devenit un subiect controversat, abordat de conservatori și progresiști, în multe cazuri bărbați, pentru a discuta probleme mai largi precum ceea ce e „normal” și ce nu, familia și, chipurile, refuzul femeilor leneșe de a da naștere vaginal. Din experiență, pot spune că acesta este rar cazul. Cezariana este o operație abdominală majoră, traumatică, din care te recuperezi foarte greu și care te incapacitează cel puțin pentru prima săptămînă din viața copilului. Este singura operație de care știu în urma căreia ești trimisă acasă după o noapte în spital doar cu paracetamol și nurofen, de parcă astfel de analgezice ușoare te-ar putea ajuta cu tăietura masivă din abdomen. Mai mult, cezarienele prezintă un risc de complicații cu 80% mai mare decît nașterile vaginale. Date fiind toate acestea, reducerea cezarienei la instrument retoric prin care să discutăm diverse metehne ale societății contemporane este simplistă și chiar perniciosă.
Claude Lévi-Strauss arăta că, în cele mai multe culturi ale lumii, din punct de vedere antropologic, femeile au fost „obiecte de gîndit” sau „obiecte cu care să gîndești”, adică nu au avut puterea de a decide pentru ele însele și au fost reduse la statutul de instrumente retorice prin care să se abordeze diverse probleme societale. Astăzi, cezariana sau chiar nașterea vaginală cu anestezie epidurală sînt condamnate în mediile conservatoare drept nenaturale. Vasăzică chestia naturală pentru femei este să sufere, să poarte blestemul Evei fără să cîrtească. De la politicieni conservatori la influencerițe trad wives, se vorbește despre cît de empowering este să crăpi natural de durere. Nu că numărul de cezariene nu ar fi prea mare în țările dezvoltate, dar normalizarea durerii femeii și îmbrăcarea ei în hainele normalității trebuie denunțate ca atare. Multe state au luat măsuri coercitive sau bazate pe recompense pentru a descuraja recursul la cezariană cînd nu este vorba strict de urgențe medicale. China dă amenzi spitalelor care înregistrează un număr neobișnuit de mare de cezariene, iar Portugalia recompensează unitățile medicale care au reușit să scadă numărul acestor intervenții. Acest gen de măsuri se pot lua și trebuie să fie luate pe criterii strict medicale. Însă, după cum spuneam, cezariana și femeile pe care se face sînt și „obiecte cu care să gîndești”. E un subiect predilect al conservatorilor care, dacă au șansa, nu ezită să își transforme opiniile în lege. Astfel, în Turcia, președintele Recep Tayyip Erdogan a transformat în lege o opinie pe care o exprima de mult, și anume că femeile trebuie să nască „natural”. În aprilie 2025, Turcia a impus restricții cu privire la operațiile de cezariană făcute în sistemul medical privat, care sînt interzise cu excepția urgențelor. După cum a declarat în multe rînduri, pentru Erdogan nașterea vaginală e varianta „normală” și „naturală”. Cumva, în mintea lui, numărul mare de cezariene din Turcia (58,4%) este legat de declinul natalității din țara sa. Restricționarea operațiilor de cezariană și oferirea de stimulente financiare pentru familiile care au cel puțin trei copii ar trebui să rezolve problema. Erdogan vrea nașteri normale și spor demografic. Justificarea vine, ca de obicei, din religie: „O familie musulmană nu recurge la planificare familială”.
Pe bună dreptate, și în România numărul mult prea mare de operații de cezariană, care depășește cu mult procentul de 12% recomandat de OMS, dă de gîndit. Dar, și la noi, cezariana a fost apropriată de discursul conservator ca instrument retoric cu care politicienii, de cele mai multe ori bărbați, să-și dea cu părerea despre normalitatea feminină. Iată-l pe Călin Georgescu într-un interviu din 2024: „Dacă viitoarea mamă este manipulată de genul în care nu poți să naști decît prin cezariană, cum nasc astăzi peste 90%, este o tragedie. Știți de ce? Pentru că se rupe firul divin. Mai mult, tu consideri și accepți că peste 90% sînt bolnave”. Multă lume și-a bătut capul să afle ce e cu „firul divin”. Tot nu ne-am lămurit. Este clar însă că, pentru Georgescu și pentru foarte mulți dintre cei care îi împărtășesc opiniile, există o normă rînduită divin de la care femeile nu trebuie să se abată.
Chiar dacă afirmațiile lui Georgescu sau noua legislație din Turcia aduc în atenția opiniei publice o problemă reală, cea a numărului prea mare de operații de cezariană, ar trebui căutate motivele din spatele procentelor. Cel puțin în cazul României, numărul mare de cezariene spune ceva îngrijorător despre sistemul sanitar românesc. Nu ajută să te uiți la o realitate sanitară tristă prin lentila pătată a normalității rînduite de „divin” pentru femei. Altfel, rămînem mult și bine cu cezariana noastră cea de toate zilele.
Valentina Covaci este specialistă în istoria Bisericii și liturghistă.
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
