Fără compasiune nu există securitate

Zeci de mii de cetățeni din diaspora au revenit în Israel ca să poată vota pe 27 octombrie. Mulți dintre ei participaseră la marile demonstrații din 2023 împotriva încercărilor Guvernului Netanyahu de a-și supune Justiția și de a submina democrația. Revoltați de agresivitatea politicii ultranaționaliste, plecaseră să trăiască în străinătate. Reveneau acum ca să încerce, prin vot, să pună capăt guvernării lui Netanyahu și a partidelor de extremă-dreapta. Chaya, la sosirea pe aeroport: „Luni întregi am manifestat fără să fiu ascultată... situația nu a fost niciodată mai gravă; sînt teribil de afectată de ocupația și uciderile civililor din Gaza, de atacurile nepedepsite ale coloniștilor împotriva palestinienilor”. Gali: „Israelul nu a fost niciodată atît de îndepărtat de valorile lui umane. Ben Gvir, Smotrich et Netanyahu ne duc în prăpastie” (France24, 3.10.2026).

Coaliția partidelor care s-a opus blocului Netanyahu are și ea ca temă importantă securitatea Israelului în fața amenințărilor Iranului și ale grupărilor anexe, Hamas și Hezbollah. Șeful coaliției Gadi Eisennkot are, în această privință, o poziție dură, dar necontaminată de extremism. El contestă eficacitatea actualei politici militare în Gaza, promite o anchetă privind eșecul Guvernului în cazul atacului Hamas din 7 octombrie 2023, se opune anexării teritoriilor palestiniene, prevede măsuri împotriva violențelor comise de coloniștii israelieni, pe care le numește „terorism evreiesc” (Spotmedia, 29.10.2026).

Israelul e divizat, supus unor mari tensiuni interne și externe, fără cale limpede de ieșire din criză. În această atmosferă, cuvintele moderate, cuvintele umanismului nu au o voce prea puternică. Ele se aud totuși, ceea ce dovedește că țara își păstrează reactivitatea democratică. În preziua alegerilor, Ehud Olmert, fost premier, spera într-o revenire la normalitate. Spunea: „Evenimentele legate de palestinieni, confruntările militare și violente, precum și masacrarea israelienilor comisă de Hamas au cauzat o anumită traumă ce duce la reținere și prudență în ceea ce privește parteneriatul cu palestinienii. Acest lucru trebuie să se schimbe” (Euronews, 26.10.2026). Într-o tribună publicată de ziarul Haaretz cu cîteva zile înainte de alegeri, directorul Filarmonicii din Israel, Lahav Shani, se declara profund neliniștit de fragilizarea unor valori esențiale, care ar trebui să orienteze societatea israeliană. „Grija față de securitatea cetățenilor israelieni nu trebuie să acționeze în detrimentul compasiunii și empatiei față de palestinienii din Fîșia Gaza care nu iau parte la lupte. Nu va exista niciodată soluție a conflictului fără compasiune mutuală” (Le Figaro, 26.10.2026).

Politica Netanyahu și a aliaților săi a accentuat conflictul între extremismul musulman și extremismul naționalist religios evreiesc. De ambele părți, o putere grosieră fără frîu slujește unei iluzii, unui proiect de lume în care „celălalt” este exclus, iar „cîștigătorul” e stăpîn integral. Cum de atîția oameni pot adera la un proiect unde mijloace de brutalitatea cea mai „grea” au ca scop o fantasmă, o irealitate otrăvită? În drumul către acea fantasmă, mijloacele nu produc doar crime asupra civililor din cîmpul advers, produc deteriorarea umanității în cei care pun în operă mijloacele. Produc deteriorarea unei lumi în ansamblul ei. O lume supusă integral forței brute nu e funcțională, nu durează. Experimentul comunist o dovedește în istorie.

Dar există și avertismente religioase față de imposibilul unei lumi alcătuite exclusiv din „materia” forței. În tradiția contemplativă ebraică, se spune că înaintea lumii de față ar fi apărut lumi produse doar de atributul puterii, al rigorii divine „substantificate”, separate de organismul divin. Lumi ale constrîngerii, ale rigidității exacerbate, sumbre, lipsite de libertate. Lumi în care puterea și justiția divine nu colaboraseră cu atributul complementar: bunăvoința, mila, harul. Dar ele nu au rezistat, au fost distruse; resturile lor sînt rebuturi ale „rigorii” care au căzut în abis și formează „cojile”, capcanele răului care țin captivi stropi de lumină divină (cf. Gershom Scholem, Cabala, cap. „Problema răului”). Dumnezeu e viu tocmai prin colaborarea între manifestările Lui de judecată și iertare, de severitate și iubire, prin respirația Lui în acești doi timpi. Pe cale de consecință, o lume e viabilă cînd rigoarea și libertatea, fermitatea și bunăvoința rămîn în dialog, se echilibrează și se asigură una pe cealaltă.

Pentru Israel și palestinieni, securitatea nici uneia dintre tabere nu va fi posibilă fără a respecta drepturile celuilalt, fără compasiune reciprocă. E o atitudine greu de obținut după acumularea ostilităților, a respingerii suscitate, în ambele tabere, de propaganda extremistă. Dar e singura atitudine realistă căci, așa cum spunea un fost ostatic israelian deținut de Hamas, evreii și palestinienii nu vor dispărea, vor rămîne tot alături: în război sau în dialog. Pentru a obține o soluție de convivialitate, ei vor avea de îmbinat „rigoarea” și „generozitatea”. Prima însemnînd garanții de securitate pentru ambele părți, a doua un raport de bună-credință (politic, religios, cultural, uman) între interlocutori. Există evrei și palestinieni care susțin o asemenea relație, care o pun deja în operă. Asemenea persoane și grupări, nu prea numeroase, sînt combătute de extremiști, dar merg pe calea unui proiect realist de societate. Va fi politicul în stare să dea „normalității” despre care vorbea Ehud Olmert condiții prielnice de realizare? Sau spaima de celălalt, unită cu urmărirea propriilor interese radicalizate, vor precumpăni? Vor continua să fie potențate de o propagandă agresivă?

Astăzi ideologia forței brute are mai peste tot adepți. De la Putin și Trump la șefii iranieni și la Netanyahu cu aliații săi, toți încearcă cu aceleași mijloace grosiere (exercitate inclusiv asupra minților) să-și impună varianta fantasmatică de lume. Cazurile de opoziție izbutită împotriva forței brute au valoare de model.

În ciuda presiunilor lui Trump care îi dorește capitularea, Ucraina rezistă, își duce mai departe lupta împotriva agresorului care pretinde să o desființeze ca popor și stat. Un sondaj din octombrie al Institutului Internațional de Sociologie din Kiev constata că 80% din respondenți sînt în favoarea continuării atacurilor asupra rafinăriilor rusești (ucrainenii nu bombardează civili), chiar dacă Statele Unite ar reduce asistența acordată Kievului. Pe deasupra „76% din respondenți susțin continuarea rezistenței armate chiar dacă atacurile rusești ar lăsa populația temporar fără electricitate, încălzire și servicii de canalizare în timpul iernii” (Digi24, 29.10.2026).

Asistată de Uniunea Europeană, Ucraina îmbină eroic rigoarea luptei și umanitatea democratic liberală. În Europa, Ucraina, ca și Serbia „Listei studenților”, dovedesc că proiectul forței vulgare nu poate fi dus la bun sfîrșit. În orice caz, Dumnezeu și oamenii cu mintea limpede susțin că el nu poate izbuti.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.