„La început era Cuvîntul şi Cuvîntul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvîntul [Lógos]. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s‑au făcut; şi fără El nimic nu s‑a făcut din ce s‑a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor…” (a se citi întregul cînt 1, 1-18). Dincolo de stilul „în valuri”, cum spun exegeţii, în care valurile de fraze se succedă amplificîndu‑se şi reluînd tema precedentă, este uşor de intuit importanţa pe care o avea în cultura elenistică Lógos‑ul pe care evanghelistul i‑l atribuie lui Hristos. Pagina va rămîne peste veacuri unul dintre textele capitale, de referinţă nu doar în teologie – aşa cum am arătat la începutul acestui capitol, evocînd poemul Faust al lui Goethe. Lista reluărilor libere ar fi nesfîrşită. Îl cităm, în această privinţă, din nou pe Borges, cu surprinzătoarea sa „autobiografie” a Cuvîntului întrupat, din poezia intitulată Ioan 1, 14, din culegerea Elogiul umbrei (1969): Eu sînt Este, A fost şi Va fi, / cobor din nou la limbaj, / care este timp curgător şi emblemă. […] / Am trăit, ca‑ntr‑o vrajă, închis în temniţa unui trup / şi în smerenia unui suflet. […] / Am cunoscut veghea, somnul, visele, / ignoranţa, fierbinţeala trupului, / neghioabele labirinturi ale raţiunii, / prietenia oamenilor, / tainicul devotament al cîinilor. / Am fost iubit, înţeles, lăudat şi pironit pe cruce.
Dar să revenim la Evanghelia după Ioan, destinată unui public de cultură greacă. Mai putem adăuga ceva despre acei destinatari? Unii exegeţi importanţi (precum Charles H. Dodd) s‑au gîndit la un mediu grec păgîn, considerînd textul drept unul misionar pentru păgînii de cultură greacă: simbolurile folosite sînt universale (lumină şi viaţă a lumii, pîine, apă etc.), lexicul este adesea tipic pentru gîndirea greacă (Lógos, adevăr, spirit, cunoaştere), modelele ideale sînt familiare elenismului (antitezele sus/jos, lume pămîntească/cerească, trup/spirit etc.).
De altminteri, tradiţia spune că apostolul Ioan chiar s‑ar fi mutat la Efes, fascinanta capitală a Asiei Mici, şi ar fi întemeiat acolo o constelaţie de biserici, evocate în primele pagini ale Apocalipsei (capitolele 1-3). Aşadar, mediul specific ar fi acela cult şi elegant al Asiei proconsulare, unde erau însă prezente şi puternice comunităţi iudaice. Tocmai această ultimă informaţie impune redimensionarea aportului grec. Simbolurile şi termenii folosiţi de evanghelist pot, într‑adevăr, să ne trimită la un background cultural biblic, nu la cel elenistic, iar cei tipic greceşti, ca, de exemplu, „adevăr”, capătă semnificaţii noi. În Evanghelie sînt prezente nu mai puţin de 21 de citate biblice şi un număr însemnat de aluzii la Scripturile ebraice, cunoscute în vechea versiune grecească Septuaginta. Biblia este, aşadar, şi în cea de‑a patra Evanghelie, marele cod pentru a interpreta persoana şi misiunea lui Iisus. Nu lipsesc, apoi, nici amprentele unei tradiţii iudaice foarte sectoriale, precum cea exprimată de amintita comunitate din Qumran, unde, printre sulurile comunităţii, a ieşit la lumină şi un Regulament de război al Fiilor luminii împotriva Fiilor întunericului, iar ultima Evanghelie iubeşte acest dualism moral între lumină şi întuneric.
Iar versetul 14 al imnului din prolog, „Şi Cuvîntul s‑a făcut trup şi şi‑a aşezat cortul în mijlocul nostru” – ca să recurgem la un singur detaliu –, descrie întruparea Lógos‑ului tocmai ca instalare a unui cort, eskénosen, aluzie la cortul chivotului legămîntului şi la templul biblic. Mai avem aici, poate, şi un joc verbal între consoanele s‑k‑n, care stau la baza nu doar a verbului grec, ci şi a cuvîntului ebraic shekinah, prin care, în iudaism, se indica „Prezenţa” divină în templu. Hristos ar fi Prezenţa supremă a lui Dumnezeu în cortul‑templu al trupului său, al existenţei lui istorice şi a corpului său. [...]
O Evanghelie, deci, care tinde spre confirmarea credinţei, spre întărirea şi aprofundarea cunoaşterii teologice a lui Iisus Hristos. Verbul grecesc din prima încheiere a Evangheliei (20, 31), „ca să credeţi”, la conjunctiv prezent (pistéuete), vrea să spună, de fapt, „ca să continuaţi să credeţi”, evocînd o credinţă, o constanţă şi un progres necesare în momentul alegerilor dificile.
(fragment din cartea cardinalului Gianfranco Ravasi, Biografia lui Iisus. După Evanghelii, traducere de Smaranda Bratu Elian, Editura Spandugino, 2023)
