Stigmatele Papei Ioan Paul al II-lea

E frustrant că nu am putut afla pînă acum adevărul „tehnic” despre culisele atentatului.

În această post-pascală Săptămînă Luminată 2024 se împlinește un sfert de secol de la vizita apostolică și ecumenică întreprinsă de (astăzi) Sfîntul Ioan Paul al II-lea la București (7-9 mai 1999). Desigur că cei mai tineri nici n-au habar de ea, în vreme ce participanții la eveniment, bucureșteni sau nu, rețin acele zile ca pe o revărsare subită și prea scurtă de har: harul împăcării, harul fraternității și al speranței. Dacă nu ești Sf. Siluan Athonitul – omul înduhovnicit care a descris cel mai subtil drama „căderii din har” –, nici nu regreți prea mult eclipsa ulterioară a acelui spirit de eliberare prin conciliere.

Am povestit în mai multe rînduri ce știu și ce-mi amintesc despre vizita pontificală din primăvara aceea – cu alți actori politici locali și un popor român abia trezit din pumnii dictaturii –, așa că nu asupra evenimentului ca atare am de gînd să insist. Ce aș vrea să comentez în prezentul text e inspirat de documentarul despre atentatul contra Papei Ioan Paul al II-lea, văzut recent. Dacă Papii Renașterii, ridicați pe tronul petrin din rămuroasa și rafinata aristocrație romană, mureau adesea otrăviți, ca metodă curentă de lucru într-o machiavelică luptă pentru putere, Papa polonez din veacul XX era să piară prematur din cauza celor două gloanțe trimise în corpul său din pistolul Browning folosit de turcul Mehmet Ali Agca, în Piața San Pietro, la 13 mai 1981.

În documentarul pomenit – care e un episod din serialul Spy Ops (Netflix) –, imaginea atentatului, Papa în spital, după operația care l-a salvat, scene din complicata anchetă judiciară și asasinul însuși își împart ecranul, aducîndu-ne sub ochi climaxul paranoic al Războiului Rece și taina incasabilă a Providenței. Ali Agca a mințit de sute de ori în timpul cercetărilor întreprinse de Justiția italiană. Demonstrînd o inteligență peste medie, teroristul musulman și-a schimbat abil scenariile, într-un număr spectaculos de histrionism, din care n-a lipsit clipa autoidentificării sale cu... Iisus Hristos. Omul a executat o pedeapsă de 19 ani la Roma și încă un deceniu de carceră în Turcia natală (unde fusese deja condamnat, în contumacie, pentru asasinarea unui jurnalist liberal). Azi e liber, cărunt și senin, pentru că victima sa în straie imaculate l-a iertat, vizitîndu-l părintește în penitenciar, ca un adevărat urmaș al Domnului. Îl vedem pe Ali Agca chiar revenit la Vatican, în pardesiu sobru și cu un buchet de trandafiri albi, pentru a se reculege la mormîntul Papei Ioan Paul al II-lea, augusta victimă care l-a făcut „celebru” și i-a predat lecția redempțiunii prin pocăință.

E frustrant că nu am putut afla pînă acum adevărul „tehnic” despre culisele atentatului. Pista bulgară, care ducea la KGB, pista Lupilor Cenușii (organizație naționalistă turcă originar pilotată de CIA) sau pista complotului intern, din Curia papală zguduită de scandalul financiar al Băncii Ambroziene s-au dovedit rînd pe rînd neconcludente, din lipsa unor probe irefutabile. Singurul nivel la care lucrurile s-au limpezit e parabola comportamentului asumat de Ioan Paul al II-lea. Chit că sechelele atentatului l-au slăbit pentru restul vieții, favorizînd pesemne și declanșarea maladiei Parkinson, Sfîntul Părinte a fixat unul dintre gloanțele care l-au străpuns în coroana Sfintei Fecioare de pe cupola catedralei de la Fatima, și-a îmbrățișat călăul și a dat lumii o pildă de creștinism viu, smerit și convingător. Ori de cîte ori poruncile lui Iisus Hristos sînt aplicate literal, fără nuanțe relativizante și interpretări contextuale, forța lor de impact se impune misterios și imparabil. Oricît ar fi spus cîrcotașii că Papa „trebuia” să-și ierte agresorul (tocmai pentru că era Papă), gestul lui Ioan Paul al II-lea denotă puterea absolută a sinelui care trece peste sine, în căutarea semenului rătăcit, pe care iertarea și iubirea îl transformă în fiu regăsit. Dacă se întîmplă să găsiți pe Internet, în aceste zile, fotografiile păstrate din vizita Papei Wojtyla în România, aduceți-vă aminte că bătrînelul acela surîzător, îmbrățișat cu octogenarul Patriarh Teoctist, purta sub veșmintele sale albe două răni cumplite, asemenea unor stigmate mîntuitoare.

Share


Fantezii

Fantezii