În 1983, Eric Hobsbawm și Terence Rangers au editat o carte care continuă să fie influentă și astăzi. The Invention of Tradition cuprinde o serie de studii care demonstrează că multe dintre tradițiile, obiceiurile și simbolurile considerate ancestrale sînt de fapt construcții recente, multe din ele inventate în secolele al XIX-lea și al XX-lea, ca recuzită de bază a discursului și ideologiei naționaliste. De cele mai multe ori, tradițiile inventate se prezintă drept continuări ale unui trecut idealizat sau cosmetizat, purificat de detaliile care ar putea știrbi puterea de persuadare a simbolului. De pildă, suveraniștii de la noi se prezintă drept urmașii direcți și nealterați ai dacilor, ca și cum esența de dac ar fi fost criogenată timp de două mii de ani și transplantată direct în esență de român, fără nici un amestec care să îi dilueze potența. Cu alte cuvinte, tradițiile inventate spală istoria de aspectele neplăcute, transformînd-o într-un instrument util populiștilor ce vor musai să ne reconecteze cu trecutul (mitic și) glorios. Să ne uităm cu atenție la două noțiuni fundamentale din discursul populist contemporan, aflate în plin proces de reinventare, și anume ‚valorile tradiționale” și ‚sufletul românesc”. Ce-or fi alea valori naționale și cum o arăta sufletul românesc? Din fericire, politicienii naționalisto-populisto-suveraniști contribuie aproape zilnic la genealogia gnoseologică a acestor nebuloase retorice, adică le inventează un trecut ca să își justifice viziunea politică pentru viitorul României.
Valorile tradiționale
Avînd un gust aparte pentru axioma deșucheată, Călin Georgescu ne ajută și cu cea mai clară definiție a valorilor tradiționale. Vine dintr-un interviu pe care acesta l-a acordat ActiveNews: „România are nevoie de o renaștere spirituală și morală, bazată pe valorile noastre tradiționale: credința, familia, onoare și muncă. Acești sînt stîlpii unei națiuni puternice”. Aceleași elemente esențiale ale valorilor tradiționale se regăsesc în cam toate explicațiile celor care și-au bătut capul să abordeze subiectul. Iată-l pe Ludovic Orban în 2021, exhortînd Partidul Național Liberal să sprijine „toate valorile tradiționale ale românilor, valori cum sînt familia, Biserica, satul românesc, comunitatea”. Aceste valori tradiționale sînt invariabil „autentice”, „esența neamului românesc” sau măcar „de suflet”. Entitățile la care se referă valorile tradiționale (religia, credința, Biserica, familia, satul românesc) sînt atît de largi încît ne bagă mai rău în ceață decît să ne lămurească. Amestecînd cîte un pic de Biserică, familie, sat, ii, sarmale și cozonaci nu iese o doctrină, nici un îndrumar de viață civică. Totuși, chiar dacă prost definite, valorile naționale sînt cumva cuantificabile în procente. Participanții la un sondaj de opinie INSCOP din 2021 au răspuns astfel: 63,6% erau de părere că valorile tradiționale românești se pierd din cauza modernizării și a dezinteresului generațiilor mai tinere, iar 30,8% credeau că valorile tradiționale românești se pierd din cauză că sînt atacate de străini. De altfel, același sondaj din 2021 arăta că 68,7% erau gata să voteze pentru un partid naționalist, care să apere valorile tradiționale. Rezultatele alegerilor parlamentare din decembrie 2024 au confirmat în mare măsură această intenție de vot, cu un procent semnificativ din scaunele de la Senat și Camera Deputaților revenindu-le așa-numitelor partide suveraniste. La închiderea urnelor, George Simion dădea Cezarului ale sale: „Valorile tradiționale au vorbit… Poporul român a votat majoritar pentru forțele suveraniste”.
Sufletul românesc
Din post-retorica valorilor tradiționale face parte și inefabila categorie a „sufletului românesc”. Ca orice ține de duh, sufletul românesc e ceva abstract și nebulos, dar care, iarăși datorită geniului pentru brutalism sămănătorist a lui Călin Georgescu, ajunge să poată fi măsurat. Astfel, în luna iulie a acestui an, președintele neuns s-a deplasat în zonele afectate de inundații din județul Suceava, pentru a arăta neamului românesc ce e aia solidaritate. În mod firesc, a făcut apel la toți românii adevărați să îi ajute pe cei loviți de nenorocire, invocînd generozitatea strămoșească și „sufletul românesc mare cît roata carului”. Așa măcar știm cît măsoară sufletul românesc, acest daimonion neaoș care ne face generoși și drepți, în limita valorilor tradiționale. Ca orice e mioritic, și sufletul românesc are o istorie larmoaiantă. Iat-o pe Evdochia Aelenei, senator din partea AUR în legislatura 2020-2024, descriind soarta imigranților români în Occident ca pe „o rană deschisă prin care se scurge sufletul românesc”. Din același imaginar vine și rezumatul făcut de Călin Georgescu evenimentelor din istoria recentă a României: „În ultimii 25 de ani, sufletul românesc a fost trecut prin sabie”. Noroc cu el că avem acum și morfologia sufletului românesc („mare cît roata carului”) și patologia acestuia („trecut prin sabie”).
Valorile tradiționale și sufletul românesc sînt continuu reinventate în funcție de nevoile propagandistice ale momentului. Tradiția, ceea ce se transmite din generație în generație, e înzorzonată cu podoabe pe care nu le-a avut niciodată, cu atît mai puțin în momentul transmiterii. Vlahii au cam tot atîta treabă cu Valahala cam cîtă au și moesii cu Mysia. Ca mulți alții înaintea lui, Georgescu și cei de o convingere cu el inventează legături și tradiții pe baza de paronimii dubioase sau prin selecția oportună a unor figuri și evenimente istorice care se potrivesc cît de cît cu ceea ce vor ei să spună. Chiar dacă aduc voturi, valorile tradiționale și sufletul românesc rămîn inefabile, dar eficiente. Să fie acest misterul daimonion-ului românesc?
Valentina Covaci este specialistă în istoria Bisericii și liturghistă.
Credit foto: Wikimedia Commons
