Am fost surprins să aflu că Walden, nuvela lui Henry David Thoreau, este citită și în prezent. În 1854, filosoful transcendentalist construiește o căsuță din lemn pe malul rîului Concord în Massachusetts, Statele Unite, pe terenul care îi aparținea filosofului Ralph Waldo Emerson. Ceea ce căuta Thoreau nu era o izolare completă de lume, ci experiența unui mod de simplificare a vieții. Filosoful susține independența financiară și lipsa nevoii de raportare la un sistem administrativ central (sau statal), pentru care face și pușcărie o scurtă perioadă pînă cînd un admirator rămas necunoscut îi plătește cauțiunea. Walden este considerată prima operă care propune omului dezvoltarea unei conștiințe ecologice și a unei existențe reduse la nivelul minimalismului natural (simplitate dobîndită prin natură trăind în mijlocul acesteia), dar în opoziție cu sistemul opresiv care profită de oamenii dependenți de obsesia averii, dependenți de muncă și amețiți de viteza secolului al XIX-lea. Plimbînd-se prin vastele ținuturi nisipoase ale natalului Concord, filosoful lucra la proiectul său izolaționist, retrăgîndu-se pe zi ce trecea, din societatea zgomotoasă și aglomerată, în mijlocul naturii și al naturaleții: „[...] Aceste locuri pe care le iubesc și le frecventez cel mai mult, numeroase și vaste cum sînt, parcă mi-ar fi fost oferite, iar în măsura în care aș fi fost un autocrat sau stăpîn al lumii, i-aș fi exclus pe oameni de pe teritoriile mele”.
Același Thoreau care propovăduia în eseul „Nesupunerea civică” izolarea față de un stat care guvernează prin practici opresive, argumentează și recomandă oamenilor „cu spirit liber” o atitudine de opoziție față de regimul de guvernare cu care aceștia sînt în general de acord: „Sub o conducere care întemnițează pe oricine pe nedrept, adevăratul loc pentru un om drept e tot o temniță”.
În anul 2023, Mark Zuckerberg, fondatorul companiei Meta, construiește în Hawaii, pe insula Kauai, un buncăr de 500 de metri pătrați sub ferma sa, Koolau Ranch, în care investește peste 465 de milioane de dolari. Adăpostul este prevăzut cu o trapă de ieșire, uși secrete și rezistente la bombardamente. Acesta face parte dintr-un ansamblu de construcții „neobișnuite”, așa cum titrează presa americană, alcătuite din aproximativ douăsprezece clădiri construite în arbori și două conace conectate printr-un tunel subteran care comunică cu adăpostul. Buncărul este prevăzut cu surse de energie proprii, cu un rezervor cu apă de 17 metri lungime și cu uși din metal ranforsate cu beton.
Direcția izolaționistă a început însă în 2012, cînd CEO-ul Meta a cumpărat cu 30 de milioane de dolari patru proprietăți vecine casei sale din Palo Alto, California, pentru a-și asigura intimitatea și a controla potențialul de vînzare al acestor proprietăți, în special din punct de vedere al persoanei viitorilor cumpărători. Un articol al NBC News din 2013 relatează că, după vînzare, Zuckerberg a închiriat proprietățile celor de la care le-a cumpărat inițial. Trend-ul construcțiilor cu scop de adăpost împotriva calamităților naturale sau induse de om este în creștere în rîndul bogaților lumii. Sam Altman, CEO-ul companiei OpenAI, care a dezvoltat primul model de Inteligență Artificială destinat utilizării generale – ChatGPT –, este adeptul pregătirilor pentru sfîrșitul lumii, stocînd arme, antibiotice, aur, măști de gaze în „structuri” despre care nu a împărtășit multe informații presei, din cîte se pare localizate în Big Sur, California. În 2016, Altman îi relatează jurnalistului Tad Friend de la The New Yorker că în eventualitatea unei catastrofe plănuiește să fugă în Noua Zeelandă cu prietenul și mentorul său, miliardarul Peter Thiel. Doi ani mai tîrziu, Altman declară pentru Bloomberg că a glumit, dar că are oricum o valiză de criză pregătită, exprimînd în mod particular îngrijorarea în legătură cu dezvoltarea armelor biologice, în valiza de urgență avînd măști de gaze, un cort și o armă.
Un alt adept al pregătirilor pentru marele sfîrșit, Steve Huffman, CEO al companiei americane Reddit, a cumpărat motociclete care îi oferă posibilitatea de a circula în ambuteiajul indus de o panică generală în oraș. Acesta a investit în echipamente de autoapărare precum arme și muniție, a achiziționat provizii de mîncare și a suferit operații oculare pentru corectarea deficienței de vedere, explicînd că nu dorește să fie dependent de ochelari sau lentile de contact în cazul în care sursele de energie colapsează, „dacă voi fi nevoit să mă ascund în casa mea pentru o perioadă mai lungă de timp”, a declarat în 2017 pentru publicația The NewYorker.
Actualul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a declarat jurnaliștilor publicației Esquire, în 2007, că a cheltuit 100.000 de dolari pentru a restaura un buncăr de pe terenul său de golf și că, în cazul unei calamitați, buncărul de la Mar-a-Lago este locul în care și-ar dori să fie. Trump a declarat că are buncăre sub proprietățile lui din New York, terenul său de golf din Palm Beach și sub resort-ul învecinat proprietății sale. În primăvara anului 2020, ca răspuns la revolta populară împotriva brutalității poliției, mișcare extinsă rapid pe toată suprafață Statelor Unite, președintele Donald Trump s-a ascuns într-un buncăr aflat sub Casa Albă, în timp ce afară se desfășurau ciocniri violente între protestatari și forțele de ordine.
Precum Zuckerberg, mulți miliardari din Silicon Valley se pregătesc pentru dezastrul produs de om prin distrugerea ordinii sociale, căderea Guvernului, revolte, război civil sau conflict armat interstatal, înainte de a viza prin aceste acte pregătitoare un eventual cataclism natural. În fapt, americanii experimentează noi grupări sociale administrate prin noi forme de guvernare, dar se pregătesc deja pentru eventualitatea în care experimentul eșuează.
Buncărele moderne care integrează tehnologii noi înseamnă reducerea vieții abundente de pe pămînt la traiul frugal, dar în condiții de lux. Persoane selecte care formează un grup de anticipatori ai apocalipsei și adepți ai mișcării denumite în cercuri restrînse „arhitectura morții” își exprimă indirect cele mai mari anxietăți sociale. Companii precum Atlas Survival Shelters sau Vivos domină în prezent piața buncărelor de lux, oferind complexe sofisticate în subteran, care exced calitatea constructivă, finisajele și confortul adăposturilor din timpul Războiului Rece. Pe domenii vaste, în construcțiile subterane, locuitorii formează grupuri ce își doresc retragerea din viața cotidiană a orașelor care prezintă o mulțime de pericole existențiale, aspirînd la stabilirea unor noi modele de guvernare, în afara jurisdicției oricărei națiuni, în spații fortificate.
Termenul „bunker” a apărut în anii 1700 în limba scoțiană și înseamnă „bancă” sau „loc de șezut”, dar este posibil să aibă o proveniență din suedeza veche, în care cuvîntul „bunke” era utilizat pentru anumite suprafețe care protejau mărfurile depozitate pe nave. Întrebuințarea cea mai răspîndită se referă, în prezent, la o structură fortificată apărută în timpul Primului Război Mondial și mult îmbunătățită pînă la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Buncărul a devenit un tip de adăpost construit atît sub pămînt, cît și la suprafață, destinat apărării militarilor sau civililor împotriva atacurilor aeriene sau terestre. Accepțiunea de nișă a termenului reprezintă un răspuns prevalent modern al anxietății generate de posibilitatea unui conflict armat sau chiar nuclear, pandemie, schimbări climatice și colaps social. Aceste locuințe sub pămînt, fie că sînt utilizate de organizații militare, fie relicve ale Războiului Rece sau apartamente luxuriante, asigură supraviețuirea în condiții extreme și oferă informații despre psihologia umană, tendința omului de a stratifica societatea și despre anxietățile colective. Buncărele sînt considerate din ce în ce mai mult un fenomen underground.
În timpul Războiului Rece, societățile buncăr au cunoscut o perioadă de evoluție, guvernele lumii investind masiv în adăposturi nucleare. În anul 1961, Congresul Statelor Unite a alocat aproximativ 1,7 miliarde de dolari pentru a crea o rețea de adăposturi fortificate, iar administrația Kennedy a recomandat populației să trateze cu seriozitate eforturile de construcție a unor adăposturi locuibile și a recomandat realizarea unor sondaje naționale pentru a identifica potențiale zone potrivite în care pot fi construite astfel de edificii publice. Adăposturile trebuiau să fie proiectate astfel încît să poată rezista unei presiuni de 1.000 kPa, să ofere o probabilitate de supraviețuire de 100 de ori mai mare persoanelor aflate înăuntru față de persoanele rămase în afară și să aibă stocuri de apă, soluții de igienizare, provizii medicale și mîncare de-ajuns pentru două săptămîni.
Albania, odată denumită „Coreea de Nord a Europei”, a moștenit 221.143 de buncăre după cei 44 de ani de domnie a dictatorului Enver Hoxha. În primăvara anului 2025, plimbîndu-mă prin piața Tienanmen înspre zidul Orașului Interzis și tabloul primului lider comunist Mao Zedong de șase metri înălțime, am trecut prin mai multe tuneluri păzite de soldați înarmați și împînzite cu sisteme de supraveghere. Am avut senzația că sub pămînt mai e ceva, o construcție care conectează acele tuneluri. După o căutare mai amănunțită, am descoperit că Dixia Cheng, sau „Pivnița”, este un buncăr construit pe trei etaje subterane sub capitala Chinei în timpul Războiului Rece. Orașul subteran este o rețea de 10.000 de buncăre antiatomice, care se întinde pe aproximativ 85 de kilometri și care poate găzdui 60% din populația Beijingului în eventualitatea izbucnirii celui de-al treilea război mondial. Din cîte se pare, aceste adăposturi sînt și în prezent locuite de aproximativ un milion de oameni, lucrători chinezi și imigranți care nu își permit chiria din orașele supraterane, deși am văzut blocuri goale de peste 30 de etaje construite pe cîmpurile Chinei.
În Cappadoccia, în Anatolia Centrală, există 22 de orașe subterane săpate în jurul anului 1200 înainte de Hristos, Derinkuyu fiind cel mai adînc, ajungînd la 85 de metri sub pămînt. Se crede că ar fi găzduit 20.000 de oameni, vite și depozite de alimente, avînd peste 18 etaje subterane cu dormitoare, galerii, biserici, camere de depozitare a alimentelor și armelor, izvoare și toalete, ceea ce demonstrează faptul că oamenii au fost dintotdeauna preocupați de sfîrșitul lumii, pe care și l-au închipuit și așteptat în timpul vieții lor.
În România au fost descoperite 5.072 de adăposturi civile publice și private, dintre care 2.543 nu sînt operaționale, conform datelor prezentate în cadrul unui audit desfășurat între 2021 și 2023 de Curtea de Conturi. Dintre acestea, 73% au fost construite înainte de anul 1990, iar dotările din interior au rămas la nivelul anilor 1970. Unele adăposturi nu pot să asigure condițiile necesare de igienă, iar altele au fost transformate în spații de depozitare sau au fost modificate structural astfel încît nu mai întrunesc condițiile de adăpost și securitate necesare în cazul unui conflict armat.
Alexandru Gheorghe este jurist și student doctorand în Filosofie Politică și Morală la Școala Doctorală a Facultății de Filosofie din București.
Credit foto Henry David Thoreau: Wikimedia Commons
