S-au întîmplat cîteva lucruri noi, în opoziție cu evenimentul final al alegerilor pe care societatea românească l-a traversat, de această dată cu bine. Pentru prima dată în România, s-a conturat imaginea (politică) a unei noi instituții: Prima Doamnă. Cred că trebuie încurajată această nouă funcție în stat pentru că președintele țării poate să fie reprezentat pentru unele sarcini și de jumătatea sa, iar în acest caz particular, autenticitatea doamnei mă face încrezător. Avem nevoie de toți oamenii care înțeleg să contribuie la efortul continuu de menținere a democrației noastre.
Apoi, în timpul construcției zidului „far-right” care înghite metru cu metru Europa, o parte din România a oprit, cel puțin deocamdată, avîntul populist, purtînd un mesaj puternic în regiune și în întreaga uniune cu un steag întins peste capetele mulțimii eliberate: „Europe Here”. Sau mai bine zis, ideea că Uniunea Europeana continuă să existe în Sud-Est. Modelele influențează mai ales dacă sînt apropiate, așadar mă aștept că Polonia să reziste, iar Ungaria să se schimbe.
Sînt de acord cu scriitorul Stelian Tănase care în cadrul unui podcast dinaintea turului 2 al alegerilor a spus că cercetători tineri ar trebui să se aplece asupra fenomenului politic care a avut loc prin tandemul Călin Georgescu – George Simion pentru a înțelege la nivel etic pericolul prin care am trecut. Astfel, am găsit un punct de plecare, fără a avea pretenția epuizării subiectului.
Un cuvînt apare deseori în discursul lui Călin Georgescu: „demnitate”. În limba latină, dignitas înseamnă prestigiu, putere și respect personal, iar în limba română traducerea cuvîntului trimite la calitatea de a fi demn, a avea o atitudine demnă, care impune respect. Românii și-au pierdut demnitatea, atît în țară cît și în Europa. Aici sînt de acord cu Georgescu pentru că m-am identificat cu ideea de pierdere a demnității în sensul lipsei unui respect care consider că mi se cuvinte ca simplu cetățean și ca om educat. Într-un fel sau altul, instituțiile au devenit atît de distante, încît au pierdut contactul cu cetățenii, indiferent că vorbim despre statul român sau despre instituțiile Uniunii Europene. În fiecare zi, oamenii sînt umiliți de reprezentanții autorităților cu care nu (mai) există dialog și care desconsideră drepturile celor în slujba cărora lucrează. Un reprezentant al ANAF căruia îi spun că am dreptul de a mă adresa justiției îmi răspunde: „Puteți merge în instanță, dar veți pierde”. Polițistul pe care îl chem pentru că un om mi-a blocat mașina în parcare în mijlocul zilei vrea să mă amendeze tot pe mine după ce șoferul cu pricina iese cu atitudine deranjată de la casa de pariuri și blochează alte mașini parcate, cu polițistul de față. Cînd merg la spital în toiul nopții doctorul de gardă îmi spune: „De ce-ați venit în urgență că dumneavoastră nu sînteți urgență?!” Cînd ajung la control pașapoarte în Viena (se întîmpla în 2022 cînd România nu era în Schengen), ofițerul mă întreabă de cît timp locuiesc în Austria și îmi reproșează aruncîndu-mi în lehamite pașaportul pe sub geamul protector: „De un an jumate și tot nu vorbești germană?!”. Drepturile noastre cetățenești sînt limitate în fiecare zi iar demnitatea noastră ca cetățeni ai acestei țări și ai Uniunii Europene este negată în mod constant de autoritățile care ar trebui să protejeze întocmai aceste valori sociale. Toate astea nu pot fi uitate și aștepți să primești ștampila.
Un cuvînt a fost rostit în discursul public în repetate rînduri de candidatul George Simion, respectiv „stabilimentul”. Termenul este adesea utilizat în sensul puterii din spatele cortinei, forța nevăzută, statul paralel, „sistemul”. Stabilimento este un cuvînt de origine italiană, care înseamnă instituție, fundație, fabrică, iar în limba română înseamnă așezămînt, instituție comercială, industrială. Cuvîntul „sistem”, provine din limba latină și înseamnă un întreg complex, organizat și format din elemente interdependente. În discursul politic, cuvîntul „sistem” se referă la un aranjament al instituțiilor politice, al unor procese, norme sau relații de putere prin care o societate este organizată și condusă. Cu alte cuvinte, ne referim adesea la un sistem politic de guvernare (democrație, autoritarism, monarhie, teocrație sau comunism), un sistem economic (capitalism, socialism sau o economie mixtă) sau un sistem juridic care include cadrul legislativ și întregul aparat de justiție, respectiv legi, instanțe și independența actului de justiție.
Conceptul de „stabiliment” a fost popularizat de scriitorul englez Henry Fairline într-un articol despre clasa conducătoare în Anglia și utilizat în Statele Unite ale Americii în timpul războiului din Vietnam ca un termen disprețuitor. James Perloff scrie în volumul „În Umbra Puterii” că „astăzi, acest cuvînt are un înțeles bine definit ca fiind „un grup exclusiv de oameni puternici care conduce guvernul sau societatea prin acorduri și decizii private”, sugerînd ideea existenței unui guvern „numai pentru cei aleși.” Același Perloff o citează pe ziarista Edith Kermit Roosevelt, nepoata președintelui Theodore Roosevelt: „Cuvîntul „establishment” este un termen general pentru forțele de elită din lumea bancară internațională, afaceri, profesii și guvern, în special din nord-est (în America), care stăpînește cea mai mare parte a puterii indiferent de cine este la Casa Albă. Majoritatea oamenilor nu sînt conștinenți de existența acestei „legitime Mafia”, deși puterea Stabilimentului se face simțită de la profesorul care are nevoie de sprijin financiar pentru o fundație pînă la candidatul care caută un post în cabinet sau în departamentul de Stat. Afectează toate aspectele politicii interne și externe.”
Dar George Simion sugera altceva. Existența unei puteri oculte, malefice prin veșnica conspirație plănuită în tenebre care în combinație cu organizarea socială teocratică propusă de Calin Georgescu, urma să închidă pentru multă vreme o parte periculoasă a societății noastre, tocmai pentru că este ușor manevrabilă prin crearea unei false subordonări a unei clase superioare care domină prin intrigă și complot. Aducerea divinității în centrul discursului public oferă mijlocul de subordonare totală prin excluderea omului care vorbește nu în numele său, ci în numele lui Dumnezeu. Mult timp nu am înțeles ce face Călin Georgescu prin conceptualizarea unor teorii religioase în imaginea politică, dar acum îmi este clar. Noutatea care a fermecat a fost cultivarea în România a unei teocrații new age. Implicațiile politice ale unui regim teocrat sînt reprezentate de legitimitatea puterii omului conducător care vine direct de la Dumnezeu, iar dizidenții sînt eretici. Politicile de conviețuire socială sînt redactate pe baza doctrinei religioase și nu prin dezbateri pragmatice și democratice dintre oameni și nu în ultimul rînd, drepturile și libertățile omului precum libera exprimare, dreptul de a practica un crez religios sau egalitatea dintre sexe, sînt limitate pentru a nu intra în opoziție cu doctrina religioasă. Între regimurile teocratice din lume, Iranul ocupă un loc fruntaș prin guvernarea Islamică Shi’a a căror baze au fost puse prin revoluție în 1979 și care impune „legea Sharia” avînd un cleric cu autoritate finală asupra tuturor ramurilor de guvernămînt, respectiv liderul suprem „Rahbar”. Vaticanul, monarhie electivă absolută este cel mai mic stat independent de pe planetă, aflat sub guvernarea unui Papă care deține autoritate legislativă, executivă și juridică. Arabia Saudită este o monarhie avînd în centru viziunea wahhabită asupra islamului sunnit, condusă de un rege care este atît șeful statului cît și custode al celor mai importante locuri sfinte din întregul Islam. Acestor state li se alătură și unele cu regim parțial teocrat precum Israel, Pakistan sau Tibetul pînă la ocupația Chineză din 1950. Pericolul unei teocrații izvorăște din profilul adesea fundamentalist al adepților ideologiei care se opune principiilor liberale, propune legi contra LGBTQ, restricționează drepturile femeilor erodînd pluralismul și secularismul care sînt piloni importanți ai unei democrații liberale și nu in ultimul rînd, provoacă dezbaterea publică prin argumentul că drepturile trebuie să fie subordonate legii divine. În opinia mea, ceea ce a încercat Georgescu a fost un plan abil al unui master mind căruia îi place să riște totul, profilul perfect ales pentru răspîndirea unui nou curent ideologic. Oare cum ar fi decurs povestea Noului Testament dacă Pilat nu l-ar fi crucificat pe Iisus Hristos, ci ar fi arătat înțelegere în speranța unei bune conviețuiri cu legea provinciei?...
Trebuie să admitem că un curent care coagulează în jurul său votul a peste 40% din electorat o perioadă mai lungă de timp, este un fapt care trebuie studiat. Da, Georgescu este fantasmagoric, delirant și un fals profet, dar acum cu atît mai mult, trebuie să ne ocupăm de realitățile etice ale societății noastre. Problema pe care nu a înțeles-o Georgescu a fost aceea că și-a dorit că alegătorii să fie mai mult decît alegători, și-a dorit să fie discipoli, poate chiar apostoli ai mesajului pseudo spiritual proliferat pe Tik Tok. Și nu aveau cum să fie mai mult decît niște oameni cu o educație precară, proveniți din medii predominant rurale. Apostolii sînt oameni cu abilitați deosebite. Este simplu să crezi că Pavel era un fabricant de corturi sau un tăbăcar, avînd în vedere că a crescut în sinagogile din orașul natal Tars, citadelă renumită pentru cultura sa și în care numeroși filosofi și stoici s-au născut, precum Athenodorus Cananitul, confidentul împăratului Augustus.
Georgescu a mizat pe George Simion, iar șansa supraviețuirii democrației noastre a fost Curtea Constituțională, pentru că eram foarte aproape de instaurarea unui regim periculos. Să nu uităm avertismentul lui Fernando Pessoa care cugetă la liberalismul englezesc și la cel continental: „Astfel, lucru pe care englezii nu îl înțeleg cînd se instaurează o dictatură în țările latine, se instaurează totodată o disciplină. În țările nordice, o dictatură ar însemna o indisciplină.”
Alexandru Gheorghe este jurist și student doctorand în Filosofie Politică și Morală la Școala Doctorală a Facultății de Filosofie din București.
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
