● A Place to Bury Strangers, Synthesizer, 2024.
● Black Country, New Road, Forever Howlong, 2025.
Una din cele mai dense campanii de concerte din istoria clubului Control (și a oricărui club românesc) continuă primăvara asta cu... de toate, de la space-metal la jazz și folk baroc. Mai e puțin pînă la sfîrșitul lumii, trebuie să gustăm din toate.
Americanii A Place to Bury Strangers sînt continuatori mai zgomotoși ai celor de la The Jesus and Mary Chain, reușind într-un timp scurt, în preajma debutului din urmă cu aproape douăzeci de ani, să culeagă lauri atît de la festivaluri ca Primavera Sound, cît și de la revista pentru metaliști Kerrang! Astăzi, comunitățile respective nu mai sînt la fel de clar delimitate, și nici influențele încorporate pe cel mai recent album nu mai sînt ușor de decantat – sinergia lor a dus la un sound aparte, ce traversează nișe de la un post-punk cît de cît fredonabil la krautrock și cel mai abraziv industrial metal. Totul e distorsionat imprevizibil prin sintetizatorul de fabricație proprie la care face trimitere titlul materialului – o inițiativă-protest împotriva Inteligenței Artificiale, căreia îi opune o creativitate derivată din dotarea senzorială umană filtrată prin electricitate brută.
Tehnologia de la baza albumului aduce un plus de accesibilitate, comparativ cu zidul de zgomot amorf al unor materiale anterioare de inspirație shoegaze, poziționînd noile piese pentru fanii Joy Division, ai albumelor mai agresive de la Killing Joke sau ai albumelor mai puțin metal de la Ministry. E al treilea în formula curentă cu trei percuționiști – la tobe reale sau electronice – dirijați de liderul Oliver Ackermann, consolidînd o reputație noise-rock, însă cu zgomote mai mult percusive, cu ritmuri accelerate spre vertij și krautrock german. Dopurile de protecție a urechilor sînt mai necesare ca oricînd, trupa se înscrie în ambiția anilor ’70-’80 a celor care voiau să ajungă în Cartea Recordurilor pentru nivelul decibelilor livrați, pînă cînd muzicieni ca Michael Gira au început să surzească. De altfel, compania lui Ackerman, care produce pedalele și sintetizatoarele personalizate cu care experimentează grupul (și alți clienți precum Radiohead), poartă numele Death by Audio.
Black Country, New Road va fi a doua trupă de anul acesta căreia clubul îi rezervă două seri consecutive, eveniment rîvnit în virtutea ascensiunii rapide a grupului de pop teatral în timpul pandemiei, cînd au dominat topurile anuale cu primele două albume. Cel mai recent material aduce o schimbare radicală prin înlocuirea vocii lui Isaac Wood cu un trio de voci feminine completat cu vocalize de fundal din partea celorlalți membri.
Rezultatul e o altă trupă, nicidecum o continuare naturală. Deși structura compozițiilor se încadrează pe aceleași coordonate de musical și folk baroc, prezentarea vocală – alternînd coralul cu dialogurile, lipsită de forța masculină și colorată cu acordeon și mandoline – necesită o reacreditare a proiectului. Cei care îi comparau la debut cu Slint pot să-i uite, cei care îmbrățișează noua sinceritate feministă a unor Fiona Apple ori chiar Tori Amos îi vor aprecia.
Turneele recente au consolidat noua configurație pastorală, înlocuind substratul punk cu instrumente predominant acustice și un format coral-orchestral care, dacă ne încăpățînăm totuși să îl poziționăm în rock, ar putea fi inspirat de tradiția Canterbury – atelierele creative promovate de Soft Machine în anii ’60, un filon istoric obscur, dar important pentru prog-rock. Dacă nu interesează astfel de genealogii academiste, închei recomandarea cu ideea că noua versiune a trupei ar putea să se ocupe de un viitor musical Wicked sau The Witches of Eastwick.
A Place to Bury Strangers și Black Country, New Road vor concerta în Clubul Control din București pe 15 aprilie, respectiv 23 aprilie.
