Nu sînt teolog, dar mă consider apropiat de religie și de Biserică. Nu mi-am putut imagina niciodată lumea și universul, cu dinamicile lor simetrice, logic ramificate, ca fiind rezultatul purei întîmplări. Nimic din ce ființează, din ce e viu, întemeiat pe cauze și pe efecte inexpugnabile, nu are cum izvorî din hazard. Hazardul este haotic și incidental, ordinea e rațională și se naște din impulsul construcției conștiente și coerente. Or, viața, cu toate inconsecvențele și inegalitățile ei – specifice oricărui fenomen aflat în mișcare, în perpetuă dezvoltare –, este ordine, are coerență și se leagă nemijlocit de manifestarea unei forme arhetipale de conștiință. În afara ei, sensul, pe care-l simțim pretutindeni (chiar dacă nu-l înțelegem integral, dezvăluindu-ne adesea tentați să-l categorisim drept absurd), ar fi absent. Sînt așadar creaționist și, precum orice creaționist, am scăderi inevitabile, ambiguități, perplexități și mai ales dileme. O astfel de dilemă aș vrea să împărtășesc, pe scurt, astăzi. Unde aș putea să o fac altundeva mai potrivit decît în Dilema?
Esența ei se regăsește într-o întrebare tot atît de legitimă, din păcate, în prezent ca și în trecut. Cum poți fi, simultan, creștin și antisemit? Sigur, întrebarea e mai simplă și mai directă în realitate: cum poți fi antisemit? Punct. Ce demon îți ia mințile într-un asemenea hal, încît ajungi să urăști visceral o etnie despre care, foarte frecvent, nu știi nimic sau ai informații false, vehiculate de diverși degenerați ai istoriei. Mi-am propus să las însă la o parte imbecilitatea xenofobiei în general – xenofobie pe care am dezavuat-o în multe alte împrejurări – și să mă ocup, restrictiv, de această bizarerie spiritual-religioasă, așa-numitul „antisemitism creștin”. E o mare ciudățenie aici, să admitem: cum să te anime sentimente (uneori, violent) anti-evreiești, cînd tu l-ai îmbrățișat, cu întreaga ta convingere, pe Hristos, originea legii iubirii, a toleranței, a iertării și a incluziunii? Dacă sînt inși care se îndoiesc de faptul că alăturarea de mai sus („antisemitism creștin”) a fost sau este posibilă, să facem o mică recapitulare. Recapitularea rapidă a unor episoade teribil de rușinoase.
Mai întîi, Inchiziția care, pe lîngă preocupările „justițiar-bisericești” de ansamblu, avea și o „secție” de urmărire și pedepsire a evreilor ori a celor bănuiți că s-ar fi convertit la iudaism. Tortura și execuția, în cazurile respective, rămîneau favorite. Urmează secole de antisemitism subînțeles cumva ideii de creștinism practicant. Pentru a asista apoi, în plin secol XX, la explozia demenței fasciste. Numeroși naziști germani de rang înalt erau catolici devotați (aidoma adepților lui Mussolini în Italia). La noi, hoarda legionară, deopotrivă sub conducerea lui Zelea Codreanu și sub cea a lui Sima, a propovăduit antisemitismul sangvinar în numele Crucii și al lui Hristos. Azi, fantomele nicadorilor și decemvirilor nu se dezic. În taberele de pregătire paramilitară (legionaroide) din munți nu lipsesc icoanele și rugăciunile, alături de discursurile virulent antisemite. Pe Diana Șoșoacă, de pildă, a auzit-o toată lumea venerîndu-l pe Căpitan și vitriolîndu-i pe evrei. Ei bine, eu însumi am văzut-o ulterior împărtășindu-se, în zi de sărbătoare, la Catedrala Mitropolitană din Iași (preotul care-i oferea Sfintele Taine părea copleșit de bucurie că i s-a făcut așa o mare onoare). Simion „a reconstruit” simbolic nunta Căpitanului ucigaș, plin de respect și admirație pentru părintele lui spiritual, înconjurîndu-se totuși constant de icoane și de mesaje bisericești. Călin Georgescu a plagiat speech-uri fasciste din sîngeroșii ani ’40, trimițînd totodată, fără scrupule, la Dumnezeu și la iubirea creștină.
Prin urmare, revin și întreb: cum pot coexista, schizoid, creștinul dragostei cu antisemitul urii în același individ? Mirarea e cu atît mai intensă cu cît între tradiția iudaică și cea creștină ruptura nu e de esență, ci de evoluție. Ambele au același Dumnezeu-Creator. Noul Testament se întemeiază pe Vechiul Testament, legătura fiind realizată, pe lîngă Mîntuitor și apostoli, de sfinți și profeți (iudei): Sfîntul Ioan Botezătorul, Sfîntul Ilie, Sfîntul Pavel și întîiul mucenic, Arhidiaconul Ștefan. Să-i mai amintim oare pe Sfinții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului? Iar dacă o menționăm pe Fecioara Maria, să reluăm aici și concluzia unor mari teologi: la împărtășania cu trupul și sîngele Mîntuitorului, creștinul primește, logic, o părticică din trupul și sîngele Maicii lui Dumnezeu, adică sînge iudaic. În plus, îmi revine în memorie informația (reiterată în lucrările teologice) că sfîrșitul lumii nu va avea loc pînă ce evreii nu-l vor primi pe Hristos ca Mîntuitor. Ce dovadă mai mare de iubire a lui Dumnezeu pentru neamul Lui ales ar putea exista? De aceea, constat fără echivoc: „antisemitul creștin” e demonul pierzaniei, care i-a înșelat pe mulți și se pare că încă o va mai face...
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Scene din viața unui universitar, Editura Junimea, 2023.
