Am avut deunăzi o scurtă discuție cu cineva, care are o importantă vizibilitate în domeniul cultural, despre programele școlare de limba și literatura română. Pentru că nu am apucat în scurtul dialog să explic în detaliu unele aspecte, vreau să punctez și public cîteva aspecte despre arhitectura actualei programe și să-mi exprim opinia despre viitoarele programe, a căror scriere este iminentă.
Actualele programe de liceu au fost scrise sub patronajul lui Nicolae Manolescu și Eugen Simion. În momentul scrierii acestora, legea prevedea obligativitatea a zece clase de studiu (nu 12!) și preconiza trecerea clasei a IX-a la gimnaziu (ulterior realizată formal). Ca atare, s-a considerat că, pînă la încheierea ciclului obligatoriu de studiu de zece clase, toți elevii trebuie să aibă o imagine de ansamblu asupra literaturii române, nu toți făcînd ulterior și ciclul superior al liceului. Pentru aceasta, clasa a zecea fiind singura rămasă, s-a adoptat formula trecerii în revistă a genurilor literare, nu abordarea diacronică, pentru care nu ar fi fost suficient timp. Pentru clasele a XI-a și a XII-a, literatura română a fost abordată diacronic. Autorii canonici au fost propuși și avizați de cei doi critici literari. Un număr de 17 autori, ultimul cronologic fiind Marin Sorescu, dar cu menționarea epocilor literare ulterioare în programă, fără autori canonici obligatorii. Acești autori trebuiau abordați pe parcursul școlarizării liceale, deci nu doar în clasele a XI-a și a XII-a. Programele au propus un număr obligatoriu de texte pe an școlar, ceea ce implica faptul că nu se puteau aborda toți pînă la sfîrșitul învățămîntului obligatoriu (clasa a X-a), respectiv că cei abordați în învățămîntul obligatoriu puteau fi exceptați în clasele a XI-a și a XII-a. Un fel de compromis, care să asigure respectarea programei școlare.
În momentul de față, urmînd scrierea unor noi programe, agitația este legată de cîteva aspecte: dorința (și nevoia) ca programele școlare să se deschidă pentru scriitorii contemporani, abordarea diacronică a literaturii, contestarea unor nume din canonul actual și nemulțumirea față de absența altora, care, în viziunea unora, ar trebui introduși.
Cîteva observații pe care le pot face din interior, ca profesor care a lucrat destul de mult și pe dimensiunea didactic-curriculară, dar care este la curent și cu viața literară contemporană, mi se par importante.
În primul rînd, subliniez faptul că o abordare diacronică pe parcursul ciclului liceal ar însemna un mare risc pentru nevoia atragerii elevilor către fenomenul literar. A-i pune pe elevii de clasa a IX-a să facă literatura veche ar însemna un risc major. Să nu uităm că avem alte generații de elevi decît eram noi, în anii de dinainte de 1989 și chiar în primii ani de după acest moment.
Apoi, în privința canonului și a lărgirii acestuia, inclusiv cu deschiderea spre contemporani, avem două mari dificultăți, cel puțin. Prima este legată de timp. Avînd în vedere faptul că în viitoarele planuri-cadru numărul de ore de limba și literatura română scade, cum putem să studiem mai mulți autori? Fie sacrificăm clasicii cu totul, fie tăiem drastic din ei, fie tot nu ne deschidem real spre contemporani. Eu sînt pentru deschiderea spre contemporani, dar nici nu sînt de acord că putem sacrifica cu totul clasicii. E un blocaj?
A doua problemă care se ridică este a orgoliilor, pe de o parte, și a obiectivității, pe de altă parte, simultan cu receptarea publică. Scriitorii vii sînt orgolioși. Dacă apare X în programă, de ce nu apare Y (sau eu)? Aceste orgolii pot genera mari supărări și, apoi, nefiind oricum un standard academic normativ, cum decidem dacă intră X sau Y? Mai este ceva, apropo de receptarea publică: ce ne facem dacă X scriitor a avut la un moment dat o poziție publică – politică, să zicem – mai delicată? Sau dacă vreun text al său a avut o oarecare nuanță considerată de public discutabilă moral? Avem soluții la aceste eventuale probleme? Ar putea fi unele, și voi continua în următorul articol să explic. Fără să am, desigur, pretenția că dețin adevărul absolut.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
