De ceva vreme, pentru mine finalurile de an sînt cam toate la fel. De fiecare dată mi se pare că această perioadă a anului se repetă în buclă, nimic nu se schimbă, nimic nu se transformă. Același București sufocat de traficul care o ia razna, cețos, un oraș în care nu mai vezi soarele și se întunecă la ora 4 și jumătate, invariabil cu un aer trist, în ciuda tîrgurilor din ce în ce mai colorate de Crăciun organizate de primării. De obicei, ultimele zile ale anului „vechi” mă prind prin Piața Obor. Consemnez aici cîteva gînduri mai noi și mai vechi.
● 2025. După ce facem piața, ne oprim în noul food court de mall din mijlocul Oborului, gîndit mai degrabă pentru corporatiști și hipsteri decît pentru oborenii obișnuiți. Unii îi spun acestui fenomen „gentrificare”, însă eu am asistat la atîtea prefaceri ale acestui loc – singurul din București de care mă simt legată afectiv – încît prefer să nu-i spun nicicum. Doar stau și observ – prețurile de la coșmeliile cu mîncare din jur nu au luat-o razna chiar de tot, încă poți cumpăra un pahar cu vin mediocru la 7 lei, iar pentru moșuleții „drojdieri”, cum le ziceam eu pe timpuri, există și fernet „Senator”, la 10 lei suta. Locul se oborizează treptat, apar și vînzătorii de nimicuri – 3 la 10 lei –, cerșetorii, vînzătorii de ceasuri „de lux” la prețuri de nimic, totuși nu-i văd pe mușteriii clasici ai teraselor. Nu s-ar putea adapta aici. Aici vine acum „lumea bună”, Oborul e acum o destinație turistică. Există și niște ecrane mari pe care niște fete dansează în bikini, deși afară sînt aproape 0 grade, iar muzica ce se aude e ceva muzică electronică necunoscută pentru mine.
La masa de lîngă noi s-au așezat timid doi influencer-i (sau așa se cred ei), i-aș recunoaște pe ăștia dintr-o mie, un cuplu „drăguț” sub 30, ea blonduță, cu buze siliconate doar cît trebuie, cu o șepcuță șic care îi acoperă chipul (ca să n-o recunoască fanii). El, cu barbă, mai grăsuț, probabil că face TikTok-uri exclusiv pe mîncare. Petrec în noul food court cam o oră în care nu vorbesc nimic unul cu altul – fiecare e preocupat de influencereala și de postările lui, ea tiktocește (se vede după mutrele fake pe care le face), el instagramează (se vede după cum își pozează paharul cu bere artizanală). În rest, mănîncă pizza, aripioare crispy, adică tot ce ar putea mînca și la un mall obișnuit, nu în Obor. Mă uit la ei și mă amuză grozav – parcă sînt două manechine, două păpuși de plastic. La final, cînd au terminat cu job-ul pentru care au venit aici, el scoate din buzunarul sacouașului un chiștocel, un joint mititel, pe care și-l aprinde. I-l dă ei mai întîi, ea trage cu sete două fumuri, pînă îi dau lacrimile, tușește. El trage un fum absent, după care îl stinge. Însă dintr-odată cei doi se umanizează, se privesc unul pe altul, redescoperă parcă faptul că mai e cineva acolo, un partener, că nu sînt singuri și, desigur, îi apucă rîsul. Dacă le-aș spune moșuleților care îmi povesteau toată viața lor la terasele cu mici din anii 2000, în vreme ce treceau de la a doua la a treia și la a patra bere (și care au murit de mult) că în Obor acum se face TikTok și se fumează joint-uri, s-ar uita la mine cruciș și n-ar înțelege nimic. Sau ar spune că sînt de pe o altă planetă.
● 2016. Într-una din ultimele zile ale anului, jumătate din tineretul și copilăretul cartierului Colentina vizitează micul mall care s-a deschis de curînd vizavi de Piața Obor. Se plimbă în sus și în jos cu scările rulante, în grupuri compacte ca niște mici triburi războinice, dau năvală prin magazine, probează haine, nu cumpără nimic. Fete și băieți din grupuri diferite își aruncă ocheade, își dau întîlnire la Mc, unde își cheltuiesc banii de buzunar, cupluri posibile se fac și se desfac. Obiceiuri „tradiționale“ de mall. În fond, e vacanță, unde să se ducă? În mall e cald și timpul parcă se dilată, se simt și ei ca-n filmele americane. Acaparează cele cîteva mese de la intrare ca să fumeze, mușcînd în același timp din hamburgeri, sorbind din sucurile lor cu paiul. O gașcă extrem de agitată de minimasculi (14-15 ani) vorbesc de o jumătate de oră despre o gagică. E obsesia grupului. Cine și de ce i-a tras-o tipei? Dezbat problema dacă gagica e sau nu o MILF. „Ce-i aia MILF?“ – întreabă unul dintre puștani, mai pămpălău. Ceilalți îl privesc cu superioritatea unor cunoscători. Nu știu ce să facă – să-l ia la mișto sau să-i explice. În cele din urmă, un tovarăș caută în jur un exemplu. „O vezi pe aia?“ – și-i arată o femeie în jur de 40 de ani, încărcată de sacoșe, obosită, cu doi copii după ea. „Uite, aia e MILF, bă!“ „Profa de engleză e!“, mai încearcă altcineva. Puștiul neinițiat nu înțelege nimic. Gașca se plictisește de frecat menta în fața mall-ului și se cară. În urma lor, o femeie de serviciu, tot în jur de 40, le strînge oftînd gunoaiele. Pungi întregi de chips-uri împrăștiate pe jos, biscuiți călcați în picioare. Toate sînt acolo, sub masa unde au stat ei, chiar lîngă un coș uriaș de gunoi (iar ăștia sînt viitorii „influencer-i” din 2025).
La nici o sută de metri distanță de micul mall, peste drum și peste linia de tramvai, e cu totul o altă țară, o altă lume. Acolo începe piața, cu butoaiele ei cu varză murată aduse tocmai de la Rădăuți de o bătrînă de aproape 80 de ani care face de ani întregi drumul cu trenul din Moldova la București, noaptea, o dată pe săptămînă (a murit între timp). Se continuă cu hala cea nouă și cu tarabele ei, cu birturile cu mici și cu bere ieftină. O lume care pe puștanii de la mall nu-i interesează, nici nu vor să o accepte. Trec pe lîngă ea sau de-a dreptul prin ea cu nepăsare, în drumul lor zilnic spre mall.
În aceeași zi de final de decembrie, la aceeași oră la care băieții vorbesc despre bunăciunea de gagică imaginară, jumătate din Piața Obor e beată pulbere. Începînd cu băieții din hala de pește care oricum sînt cam tot timpul beți, pentru că acolo e cel mai frig și trebuie să aibă mereu un „încălzitor“ în dotare, și sfîrșind cu mușteriii pensionari care au ieșit să facă ultimele cumpărături pentru Anul Nou și tîrîie după ei o sacoșă de cîrpă cu două țeline. Pe la tarabe, precupețe cu ochii sticlind își aruncă una alteia replicile cu venin pe care s-au abținut să le spună tot anul. Mai vechile rîci abia acum ies la iveală. Doi băieți „de la cartofi“ îl cară pe un al treilea în spate, ca pe un sac de cartofi, desigur. Îl duc la crîșmă, să-i ia o cafea sau poate o bere, de ce nu, ca să-și mai revină. În fond, trebuie să ajungă și ei acasă, doar n-o să-i prindă Anul Nou pe drumuri. Un nene se clatină lîngă ultimii brazi jumuliți, cei care nu s-au vîndut de Crăciun, și se uită prostit la oamenii care trec. O femeie și un bărbat care vînd linguri de lemn se ceartă ca la ușa cortului. E o beție generală, dușmănoasă și tristă, toate frustrările lui 2016 ies acum la iveală. Dar cele rele să se spele. Piața se golește treptat, negustorii se mai dreg cu una mică și pleacă lăsînd în urma lor aceleași gunoaie, nici o femeie de serviciu nu apare ca să strîngă după ei. La o pală de vînt, cartoane și pungi goale își iau zborul, plutesc indecise prin aer. Mai rămîn doar vînzătorii ambulanți de petarde, care-și fac rondul de seară și mormăie cu voci joase, ca să nu-i audă politiștii din preajmă: „Bombe, bombe, bombe avem!“. Un final de an cel puțin neliniștitor. Două țări diferite, două Românii miniaturale coexistă în același spațiu, separate iluzoriu doar de o stradă și o linie de tramvai. Nici una dintre ele nu-mi dă vreo speranță că ne va fi mai bine (între timp cele două Românii s-au unit între ele).
.jpg)
